Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 30 martie 2009, reclamanta D.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - în calitate de reprezentant al Secției consulare al Ambasadei României din Chișinău, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluționa cererea reclamantului, privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, într-un termen scurt rezonabil, (30 de zile).
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 20 iunie 2008 s-a prezentat personal la Secția Consulară să depună cererea de redobândire a cetățeniei române, și a fost invitat să depună această cerere prin poștă, pe care a depus-o la data de 2 iulie 2008.
Deoarece până la data de 30 martie 2009 reclamanta nu a primit nici un răspuns de acceptare a cererii sale a considerat că atitudinea secției consulare reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea într-un termen scurt rezonabil.
S-a mai arătat că pârâtul nu poate invoca propria vinovăție, fiind direct responsabil de această tergiversare de soluționare nejustificată.
De asemenea, s-a arătat că reclamantului îi este îngrădit dreptul actual, legal și constituțional la depunerea, înregistrarea cererilor de redobândire a cetățeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991 și care stabilește cu valoare de principiu că ceste cereri se vor depune la secțiile consulare ale României în străinătate.
Instituția redobândirii cetățeniei române reprezintă o măsură legală reparatorie prin care persoanele care au fost deposedate fără voia lor, sau din motive neimputabile lor de această cetățenie, precum și descendenții acestora până la gradul II, sunt repuse în drepturi ori îngrădirea depunerii acestor cereri la secția consulară lipsește de efectele juridice legale dispozițiile Legii nr. 21/1991.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 2, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004; art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, art. 10 din Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, art. 5 alin. (1) din Constituția României.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că Secția Consulară din cadrul Ambasadei României la Chișinău are o capacitate limitată de a procesa dosarele, activitatea se desfășoară în două schimburi datorită numărului mic de funcționari, față de numărul foarte mare de cereri (peste 360.000) așa încât persoanele care au dorit să depună cerere pentru redobândirea cetățeniei române sunt invitate în ordinea cronologică a formulării cererilor de intenție, să se prezinte la Secția consulară unde are loc verificarea documentelor, dosarul fiind transmis ulterior în tară la Ministerul Justiției.
Pârâtul a considerat că reclamanta a formulat scrisoare de intenție la data de 2 iulie 2008 și în aceste condiții nu poate pârâta să creeze premisele unei discriminări prin acceptarea depunerii documentelor peste rând din partea reclamantei, considerând-o ca inechitabilă.
În ceea ce privește respectarea unui termen rezonabil, reglementat prin art. 10 al Convenției Europene privind cetățenia, se impune a se avea în vedere situația reală , respectiv numărul mare de cereri în lucru, raportat la personalul consular desemnat să îndeplinească formalitățile de primire a dosarelor.
S-a mai arătat că nu este vorba de un refuz nejustificat având în vedere că pârâtul a adresat un răspuns reclamantei.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2471 din 10 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de D.S. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamantă a cererii de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 21/1991 nu este statuat un termen în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, amânarea reclamantei la o dată neprecizată duce la imposibilitatea acesteia de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991 lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având ca obiect redobândirea cetățeniei române.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a susținut că cererea intimatei nu a fost respinsă ci urma să fie soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri similare ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă.
De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric - cele peste 300.000 de cereri înregistrate cu acest obiect - care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
În opinia recurentului, instanța de fond trebuia să evalueze exact situația specifică a derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, recurentul a arătat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurentul invocă motivul referitor la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii.
Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
In lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
În același sens sunt, de altfel, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe sa curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - iunie 2008 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.
Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatei-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2471 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.