Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2520/2/2009 reclamanta T.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe constatarea refuzului nejustificat al acestuia de a soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil. A solicitat totodată acordarea de daune morale în cuantum de 380 lei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în luna decembrie 2008 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei Române la Chișinău în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, conform dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 21/1991, dar i s-a refuzat primirea cererii, comunicându-i-se să facă o cerere scrisă de programare prin poștă.
Reclamanta s-a adresat cu o primă cerere de redobândire a cetățeniei române la data de 07 ianuarie 2009, revenind la data de 09 februarie 2009 cu o nouă cerere.
Deși Secția Consulară avea obligația de a-i răspunde într-un termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoștință de solicitare, acest lucru nu s-a întâmplat.
Prin întâmpinarea formulată la data de 15 mai 2009 pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că s-a impus organizarea unei programări, având în vedere capacitatea limitată a Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău de a procesa datele, cuprinzând cererile de redobândire a cetățeniei, aceste persoane fiind invitate în ordine cronologică să formuleze cererea de intenție.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2072 din 19 mai 2009 a admis acțiunea formulată de T.N. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe.
A constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de soluționare a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și a fost obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să stabilească o dată de depunere de către reclamantă a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil.
A respins capătul de cerere privind daunele morale, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în condițiile în care legea specială în materie, respectiv Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă cu atribuții în domeniu are obligația de a soluționa cererile formulate de persoane care doresc redobândirea cetățeniei române, se impune respectarea dispozițiilor cuprinse în norma generală și a dreptului oricărui cetățean la soluționarea cererii, într-un termen rezonabil. În ceea ce privește capătul de cerere, având ca obiect acordarea daunelor morale, Curtea a reținut că în cauză acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit prin refuzul de stabilire a datei de primire a cererii, iar prin obligarea autorității publice de a rezolva cererea în sensul solicitat de reclamant se realizează o reparație morală îndestulătoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Ministerul Afacerilor Externe a subliniat că nu se poate reține culpa sa – prin Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău – în condițiile unei puteri de absorbție a cererilor de redobândire a cetățeniei române mult mai mică decât numărul solicitărilor venite din partea cetățenilor moldoveni. În privința termenului rezonabil invocat de recurentul-reclamant, intimatul a amintit că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a explicat că aprecierea caracterului „rezonabil” al unui termen depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte și nu doar de durata termenului (Cauza Katte Klitsche de la Grange, spre exemplificare).
Examinând cauza prin prisma criticilor enunțate de recurent și expuse rezumativ de instanța de control judiciar, dar și din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. în raport de materialul probator existent, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În pofida confuziilor care se regăsesc în motivarea soluției pronunțate de instanța fondului cu privire la situația de fapt, evaluând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T.N. prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte constată că dezlegarea pe care această cerere a primit-o este nelegală și netemeinică.
Obiectul acțiunii a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii de către reclamantă a cetățeniei române, obligarea ca această cerere să-i fie primită de îndată și plata de daune morale în cuantum de 380 lei.
Cum însuși reclamantul a precizat, scrisoarea de intenție adresată Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău a fost întocmită la data de 7 ianuarie 2009.
Demersul judiciar a fost pornit în fața instanței de contencios a Curții de Apel București la 19 martie 2009.
Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
Întrucât nici legiuitorul național și nici art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu explicitează noțiunea de termen rezonabil, judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil al termenului în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire a cetățeniei române.
Nu în ultimul rând, în această apreciere este utilă și raportarea la jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că noțiunea de „termen rezonabil” nu este sinonimă celei de „termen scurt”, ci se raportează la toate circumstanțele, împrejurările concrete ale cazului (Cauzele Katte Klistche de la Grange c/ Italia, Hozze c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).
Este de notorietate că Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova se confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul celei în discuție și că din lipsa unui spațiu corespunzător este nevoită să le proceseze în ordine cronologică, astfel că în mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă în termen scurt.
În speță, intervalul de timp de aproximativ 3 luni scurs între data depunerii scrisorii de intenție și data sesizării instanței de judecată nu poate fi considerat ca având un caracter nerezonabil.
În contextul arătat, Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) sau lit. h) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 18 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (1) din același act normativ, soluția corectă și legală fiind aceea a respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Ca urmare, văzând art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2072 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de T.N., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.