Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2306 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligând-o pe aceasta din urmă să transmită dosarul nr. 23532/CC/2007 unui evaluator sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin Dispoziția nr. 9367/2005, emisă de Primăria Municipiului Brăila, s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantului, a imobilului situat în Brăila și, pentru diferența de teren de 150 m.p., acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, actul respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înregistrat la autoritatea pârâtă, la data de 16 iulie 2007. Cu toate acestea, nici până la data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Reține instanța de fond că, neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp de 2 ani de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât pârâta nu a depus la dosar nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective, pentru care cererea reclamantului nu a fost încă analizată.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
De asemenea, arată recurenta, prin Deciziile nr. 2/2006 și nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la S.C.C.S.D., față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de aceste decizii.
Recurenta susține că, în mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa evaluării, a fost determinată de inexistența documentelor necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator și care trebuiau să însoțească decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001, conform pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.
De asemenea, se arată în motivele de recurs, este imposibil de executat dispozitivul sentinței recurate, respectiv transmiterea dosarului la evaluator, deoarece trebuie completat cu informații care să conducă la identificarea imobilului pentru care se solicită evaluarea.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Criticile care vizează această soluție sunt nefondate, întrucât S.C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru identificarea imobilului în discuție.
Or, dacă recurenta avea astfel de nelămuriri și aprecia că dispoziția de restituire nu este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, putea să solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată, recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care intimatul-reclamant este îndreptățit, urmare a dispoziției de restituire.
Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 28 iunie 2005, și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Prin urmare, sentința recurată în ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 2306 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.