Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.E.P.H.A., anularea deciziei nr. 9377 din 25 septembrie 2008 emisă de această autoritate.
În motivarea acțiunii, reclamata a arătat că, în luna aprilie 2005, i s-a stabilit diagnosticul de cardiopatie ischemică hipertensivă, fibrilație atrială permanentă, hipertiroidie, iar la ecograf s-a constatat că a avut un accident ischemic în sistem carotidian stând. A mai arătat că, întrucât boala s-a agravat, a mers la București unde i s-a stabilit diagnosticul de embolie cerebrală și anevrism. În noiembrie 2005 a suferit un accident vascular, iar în ianuarie 2008 a avut un nou accident vascular ischemic cu transformare hemoragică, fibrilație permanentă și hemiplegie partea stângă, diagnostic confirmat ulterior la București.
A concluzionat în sensul că ordinul M.S.P. în temeiul căruia i-sa respins cererea de încadrare în grad de handicap, exclude bolile neurologice și cardiovasculare, se impune a se stabili dreptul la însoțitor, în funcție de starea sănătății și de posibilitățile bolnavului de a se mișca și îngriji singur sau cu ajutorul altei persoane.
La termenul din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Bacău a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale și, prin sentința civilă nr. 145 din 28 ianuarie 2009, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău.
În fața acestei instanțe, la termenul din 24 februarie 2009, reclamanta a înțeles să își precizeze acțiunea în sensul că a solicitat anularea și a certificatului nr. 4141 din 24 iunie 2008 eliberat de C.J. Bacău.
Prin întâmpinare, C.E.P.H.A. din cadrul C.J. Bacău a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar prin încheierea din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins această excepție, cu motivarea că certificatul de încadrarea în grad de handicap nr. 4141 din 24 iunie 20078 este emis de această autoritate.
Prin sentința civilă nr. 88 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta M.R.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta, născută la data de 6 februarie 1941, în vârstă de 67 de ani la data sesizării pârâtelor, este pensionară pentru limită de vârstă și suferă de fibrilație atrială permanentă, HTA stadiul II și sindrom dislipidemic, pe fondul cărora în anii 2005 și 2007 a prezentat accidente vasculare cerebrale ischemice tranzitorii, care în contextul tratamentului cu anticoagulante s-a transformat în hemoragie cerebrală și, cu tot tratamentul de recuperare instituit, deficitul motor persistă.
A mai constatat prima instanță că autoritățile pârâte au respins cererea reclamantei de încadrare în grad de handicap, cu motivarea că diagnosticul clinic stabilit, reprezintă o boală nu un handicap, neîncadrându-se în criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992/2007 al M.S.P., reclamanta prezentând complicația unei boli cardiovasculare.
În acest context, instanța de fond a constatat că cele două certificate contestate au fost emise cu respectarea criteriilor prevăzute de Ordinul comun menționat, astfel cum acestea sunt stabilite la capitolul 7 - Funcțiile neoro-musculare-scheletice și ale mișcărilor aferente, subcapitolul III - Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor motorii, pct. 2 - afecțiuni neurologice, care se referă la afecțiuni neurologice congenitale sau contractate precoce cu tulburări posturale și gestuale de intensitate variată.
A concluzionat prima instanță că întrucât afecțiunile reclamantei nu sunt congenitale sau contractate precoce, ci sunt alte afecțiuni care au determinat accidente cerebrale, relevante în cauză sunt dispozițiile de la lit. b) a pct. 2 din ordin „parapareze/paraplegii, tetrapareze/tetraplegii, opareze/monoplegii - indiferent de etiologie (traumatică, vasculară, infecțioasă, tumorală, degenerativă) indiferent de vârstă și statut”. A constatat instanța de fond că este însă, necesar pentru încadrarea într-un grad de handicap, ca accidentele cerebrale să aibă următoarele cauze: „sechele AVC care au drept cauză o malformație congenitală vasculară, sechele AVC embolice după valvulopatii reumatismale contractate precoce sau congenitale; sechele AVC din angiocardiopatiile congenitale; sechele AVC din cardiomiopatiile primitive; sechele HTA reno-vasculară; deficite motorii din afecțiunile hemoragipare, din afecțiuni hematologice; deficite motorii ale unor neoplazii, primar sau secundar cerebrale, de sistem nervos, osteoarticular, părți moi”. Or, a concluzionat instanța de fond, reclamanta nu se încadrează în nici una dintre ipotezele menționate mai sus și stabilite limitativ de Ordinul comun nr. 762/1992/2007, afecțiunile acesteia, chiar dacă au ca efect un deficit motor, nu reprezintă handicap, ci o boală.
Împotriva sentinței civile nr. 88 din 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta M.R., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, astfel cum a fost formulată.
Reclamantă a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea curții de apel este nelegală și neîntemeiată, fiind evident că prin raportare la afecțiunile de care suferă recurenta și la efectele produse de acestea, anume starea de handicap, se impunea anularea actului administrativ atacat și obligarea pârâtei la încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav cu asistent personal. Instanța de fond, s-a arătat, deși recunoaște că reclamanta este paralizată și imobilizată la pat, iar afecțiunile recurentei au avut ca efect un deficit motor, a reținut în mod greșit că acest deficit motor nu reprezintă un handicap ci o boală și că pentru a se asigura încadrarea în prevederile Ordinului nr. 762/2007 boala trebuie să fie congenitală sau contactată înaintea vârstei de 25 de ani. Recurenta a apreciat că atât cel care a ajuns în stare de handicap din cauze congenitale sau precoce cât și cel care le-a contractat pe parcursul vieții, cum este cazul reclamantei, trebuie să beneficieze de aceleași drepturi, în caz contrar realizându-se o nepermisă discriminare.
Recursul este nefondat.
Prin certificatul nr. 4141 din 24 iunie 2008 emis de C.E.P.H.A. din cadrul C.J. Bacău s-a constatat că reclamanta M.R. nu se încadrează în prevederile Ordinului comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătății Publice pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap, iar prin decizia nr. 9377 din 25 septembrie 2008 emisă de C.S.E.P.H.A. a fost respinsă contestația recurentei reclamante, cu motivarea că petenta nu se încadrează în criteriile, medico-psiho-sociale prevăzute de lege, că este vorba de o complicație a unei boli cardiovasculare și nu de handicap, că reclamanta beneficiază de dispozițiile Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice și că aceasta are protecție socială oferită de legislația de asigurări sociale.
Sentința pronunțată de prima instanță, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele C.S.P.H.A. din cadrul A.N.P.H. și C.E.P.H.A. din cadrul C.J. Bacău, este legală și temeinică, reținându-se în mod corect că cele două acte atacate au fost emise cu respectarea criteriilor medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap prevăzute în Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătății Publice.
Într-adevăr, potrivit criteriilor prevăzute în Capitolul 7: subcapitolul III: Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor motorii, pct. 2: Afecțiuni neurologice lit. b) se prevede acces la protecția specială, indiferent de vârstă și statut la persoanele cu accidente vasculare cerebrale, hemoragice, trombotice sau embolice, care au drept cauze „malformații congenitale vasculare cerebrale, valvulopatii reumatismale contractate precoce sau congenitale, angiocardiopatii congenitale, cardiomiopatii primitive (idiopatice sau primare), HTA reno-vasculară, deficite motorii din afecțiunile hemoragipare-hematologice, deficite motorii din afecțiunile hemoragipare-hematologice, deficite motorii ale unor neoplazii, primar sau secundar cerebrală, de sistem nervos, osteoarticular părți moi”. Or, înscrisurile medicale depuse la dosar de către reclamantă nu au justificat, prin raportare la criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/1992/2007, încadrarea reclamantei în categoria persoanelor cu handicap, aceasta urmând a beneficia de protecția socială oferită pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale de stat, precum și de îngrijire la domiciliu și de unele servicii reglementate prin Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată.
Critica recurentei reclamante în sensul consacrării unei discriminări a persoanei care a devenit handicapată din cauze contractate în timpul vieții, față de persoana care a dobândit starea de handicap din cauze congenitale sau precoce nu poate fi primită, întrucât principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitate de soluții numai pentru situații identice, analoge sau comparabile, și nu exclude stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte.
În aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că hotărârea recurată este legală și temeinică se va dispune, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta M.R. împotriva sentinței civile nr. 88 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.R., împotriva sentinței civile nr. 88 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.