Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanță
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.R.Șt. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale solicitând desființarea deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 46 CJ 326/2008 din 08 octombrie 2008 a C.J.I. din cadrul Ministerului Apărării Naționale, desființarea hotărârii nr. 1/2089 din 04 iulie 2008 a comandantului U.M. 01847 Buzău, constatarea nulității absolute a deciziei de imputare nr. A/1359 din 05 mai 2008 emisă de comandantul U.M. 01874 Buzău, iar în subsidiar anularea parțială a deciziei de impunere, în sensul de a se scade din cuantumul cheltuielilor de școlarizare/întreținere la care a fost obligat, sumele calculate pentru anul I de studiu din A.F.T., precum și suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a cauzei.
Reclamantul a considerat că decizia este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, întrucât nu a fost chemat și ascultat legal, nu i s-au cerut explicații scrise, fiind lipsit de posibilitatea de a-și formula apărări cu privire la legalitatea imputării cheltuielilor de școlarizare și cu privire la modul de calcul a sumelor.
Reclamantul a susținut că nu se justifică impunerea sumei de 29.190 lei având în vedere că și-a continuat activitatea ca locotenent la S.P.P., structură care face parte din sistemul național de apărare a țării ca și Ministerul Apărării.
Sumele cheltuite cu școlarizarea sa nu constituie un prejudiciu pentru minister întrucât provin tot de la bugetul statului, ca și sumele alocate S.P.P. Statul care este beneficiarul sumelor pe care este obligat să le plătească reclamantului este și beneficiarul pregătirii profesionale a acestuia, folosindu-se de specializarea sa în cadrul unui alt serviciu din cadrul sistemului Referitor la neaprobarea transferului său în condițiile în care în cazuri similare astfel de transferuri fuseseră aprobate, reclamantul a invocat dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.
în subsidiar a solicitat recalcularea prejudiciului prin scăderea cheltuielilor de școlarizare pentru anul I de studiu din A.F.T. întrucât până la apariția Legii nr. 395/2005, Constituția României stabilea serviciul militar obligatoriu pe timp de pace și care era asimilat primului an de academie militară pe care l-a efectuat între anii 1999 - 2000.
A precizat că art. 34 și art. 35 din Legea nr. 46/1996 mențineau obligativitatea satisfacerii serviciului militar obligatoriu timp de 12 luni pentru elevii/studenții instituțiilor militare de învățământ. Acest text asimila perioada de studiu cu perioada de stagiu militar și în scopul finalizării a cel puțin unui an de studiu anula obligativitatea satisfacerii stagiului militar.
Reclamantul a mai invocat dispozițiile art. 16 și 19 din Legea nr. 46/1996, conform cărora sumele necesare instruirii efectivelor active și în rezervă se suportă din bugetul de stat.
Prin sentința nr. 2052 din 18 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.R.Șt., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, și U.M. 01847 Buzău.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că actele administrative contestate de reclamant sunt legale, fiind emise cu respectarea legislației incidente în materie, Legea nr. 80/1995 și O.G. nr. 121/1998, precum și a prevederilor ordinelor ministrului apărării emise în temeiul și pentru punerea în aplicare a acestor acte normative.
S-a apreciat că a fost respectată de către comisia de cercetare obligația de a-l chema pe reclamant pentru a-i da posibilitatea să-și formuleze apărarea, iar faptul că nu a dat explicații scrise îi este imputabil reclamantului care nu a înțeles să dea curs invitației comisie .
Susținerea că sumele cheltuite cu școlarizarea sa provin tot de la bugetul statului, ca și sumele alocate S.P.P. unde își desfășoară activitatea în prezent, nu constituie un argument în favoarea admiterii acțiunii, neavând relevanță în cauză proveniența sumelor, ci faptul că a încetat din motive imputabile reclamantului contractul pe care l-a încheiat cu pârâtul, situație în care este prevăzută expres de Legea nr. 80/1995, obligația de restituire a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării.
Cu privire la susținerea apărătorului reclamantului de la termenul din 23 februarie 2009 că Ordinul nr. M 66/2007 nu era în vigoare pe perioada școlarizării reclamantului, Curtea a reținut că acesta a intrat în vigoare la data de 15 aprilie 2007 dată la care au fost abrogate Normele tehnice privind stabilirea și recuperarea cheltuielilor de întreținere suportate de Ministerul Apărării Naționale, pe timpul școlarizării de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, aprobate prin O.G. nr. 45/1991.
în condițiile în care decizia de imputare a fost emisă în luna mai 2008 când era în vigoare ordinul M 66/2007 în mod corect au fost aplicate dispozițiile acestuia, chiar dacă perioada de școlarizare vizată era anterioară intrării lui în vigoare, neputând fi aplicată reglementarea cuprinsă în O.G. nr. 45/1991 care fusese abrogat în mod expres.
Cu privire la solicitarea reclamantului de reducere a sumei imputate cu suma reprezentând cheltuielile de școlarizare/întreținere pentru primul an de studiu la A.F.T. s-a reținut că este neîntemeiată întrucât dispozițiile legale care reglementează obligația restituirii acestor cheltuieli se referă la toată perioada școlarizării fără să prevadă posibilitatea compensării la care se referă reclamantul.
Instanța de recurs
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
În motivele de recurs s-a susținut că ordinul de imputație este nelegal, întrucât încetarea contractului de muncă nu a avut loc din motive imputabile, că pârâtul-intimat a refuzat aprobarea transferului la S.P.P. în mod nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 85 din Legea nr. 85/1995 ci dispozițiile at.109 și art. 110 din aceeași lege.
De asemenea, recurentul a precizat că se impunea administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a se stabili cuantumul cheltuielilor datorate.
A arătat că prin încheierea din 6 aprilie 2009 s-a pus în vedere reclamantului să formuleze în scris obiectivele expertizei, însă în citația emisă nu s-a făcut nicio mențiune în acest sens, iar la 18 mai 2009, în lipsa apărătorului, s-a revenit asupra probei, respingându-se astfel cererea subsidiară privind recalcularea sumei.
Recurentul a menționat că se impunea deducerea cheltuielilor de școlarizare aferente anului I de studiu, pentru că se echivala cu stagiul militar obligatoriu, că s-a greșit calculul sumelor.
Examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, Înalta Curte reține:
Reclamantul C.R.Șt. a încheiat cu Ministerul Apărării Naționale, U.M. 01512 Sibiu, la data de 1 octombrie 2001, contract privind exercitarea profesiei de cadrul militar în activitate, pe o perioadă de 8 ani.
La data de 10 martie 2007, a fost trecut în rezervă, ca urmare a demisiei din funcție.
Ca urmare a încetării contractului înainte de termen s-a decis imputarea sumei de 29.190 lei cheltuieli de școlarizare/întreținere efectuate de Ministerul Apărării Naționale.
În ceea ce privește temeiul trecerii în rezervă și legalitatea acestei decizii s-a reținut în mod corect de Curtea de Apel București, că aceasta nu formează obiectul analizei în prezentul dosar.
Înalta Curte arată că reclamantul a invocat, cu privire la anularea deciziei de imputare, atât motive de nelegalitate cât și motive de netemeinicie.
Cu privire la motivul de netemeinicie, la cuantumul sumei imputate, Curtea de apel nu a verificat dacă s-a aplicat algoritmul de calcul prevăzut în Ordinul nr. M 66 din 12 aprilie 2007, indicat în procesul-verbal nr. 2 din 4 iulie 2008.
La termenul din 23 februarie 2009 s-a solicitat de către apărătorul reclamantului proba cu expertiza contabilă pentru a se lămuri modul de calcul al sumei imputate, instanța a prorogat discutarea acestei probe la 6 aprilie 2009, după administrarea probei cu înscrisuri.
În ședința din 6 aprilie 2009 s-a pus în vedere apărătorului reclamantului să formuleze în scris obiectivele expertizei, însă la acest termen a lipsit atât reclamantul cât și apărătorul său.
Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare a reclamantului C.R.Șt. pentru termenul din 18 mai 2009 reiese că nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la prezentarea obiectivelor expertizei.
La data de 18 mai 2009 apărătorul reclamantului nu a fost prezent, iar Curtea a respins proba cu expertiză, cu motivarea că înscrisurile depuse sunt suficiente pentru verificarea modului de calcul al sumei contestate.
Soluția a fost adoptată cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantului, care avea desemnat apărător, aducându-se astfel atingere dreptului la un proces echitabil consacrat în art. 6 din C.E.D.O., care în baza Legii nr. 30/1994 face parte din dreptul intern.
În același sens al nesocotirii dreptului la un proces echitabil este și faptul că reclamantul nu a fost citat cu mențiunea de a prezenta obiectivele expertizei, apărătorul acestuia fiind lipsă la termenul la care s-a dispus măsura.
Alături de aceste nereguli procedurale de natură a prejudicia drepturile părții litigante, Înalta Curte mai arată că, deși instanța s-a considerat lămurită cu privire la calculul sumei pe baza înscrisurilor depuse, în cuprinsul sentinței se fac numai trimiteri de ordin legal.
Ori, în cauză reclamantul contestase și cuantumul sumei, ceea ce presupunea în mod necesar verificarea cu ajutorul unui specialist a modului de calcul.
Având în vedere că instanța de fond nu a lămurit situația de fapt, urmează ca în baza art. 312 și art. 314 C. proc. civ., să fie casată sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare.
În cadrul rejudecării instanței de fond va dispune efectuarea de probatorii, inclusiv o expertiză contabilă pentru a determina dacă suma imputată a fost stabilită prin aplicarea algoritmului de calcul prevăzut în O.M.A.N. nr. 66/2007, așa cum se face referire în procesul-verbal de cercetare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.R.Șt. împotriva sentinței civile nr. 2052 din 18 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.