Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea civilă din data de 13 decembrie 2007, Tribunalul București, secția comercială, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel București cu excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2873 din 10 aprilie 2003, emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în favoarea SC G. SA, excepție invocată de pârâtele SC P. SA și SC R. SRL.
În fundamentarea acestei excepții, pârâtele susmenționate au invocat emiterea certificatului cu nerespectarea condițiilor legale aplicabile în vigoare la data emiterii sale, întrucât beneficiara acestuia, SC G. SA nu avea calitatea de societate comercială în al cărei patrimoniu era evidențiat terenul de 23 mp la data înființării sale, după cum impun imperativ prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
Actul invocat de reclamantă din dosarul de fond, SC G.R.B.G. SRL, ca titlu de proprietate al autoarei sale, SC G. SA, este un protocol încheiat între Ministerul Agriculturii și Alimentației în calitate de primitor, prin întreprinderea A. București – M.C.G. București și Ministerul Comerțului și Turismului – D.G.C. – I.C.L. Alimentara sector 6, în calitate de predător, la data de 25 iulie 1990 în baza H.G. nr. 765/1990, nepublicată în M. Of. al României.
Prin urmare, acesta nu a putut produce efecte juridice translative de proprietate, și, deci, nu a putut opera transferul dreptului de proprietate asupra spațiului revendicat incluzând și terenul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Această concluzie este întărită și de faptul că între I.C.L. A. sector 6 (devenită ulterior SC P. SRL) și A.G. (devenit ulterior SC G. SA) s-a încheiat un contract de închiriere, în vigoare de la 1 august 1990 și până la 1 august 1995.
Prin întâmpinare, SC G.R.B.G. SRL, reclamantă în dosarul de fond, a invocat în principal excepția inadmisibilității cererii, motivată de nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 29/1990.
Referitor la fondul cauzei, intimata a invocat netemeinicia excepției, arătând că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în favoarea autoarei sale SC G. SA ca urmare a documentației depusă de aceasta, cu respectarea H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 și Completările nr. 425316/N/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat, emise de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
La rândul său, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea excepției, invocând respectarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, precum și documentația depusă de societate, aprobată și avizată de organele legal abilitate, conform prevederilor H.G. nr. 834/1991 și a criteriilor date în aplicarea sa.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1045 din 11 martie 2009, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de SC G.R.B.G. SRL și a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2873 din 10 aprilie 2003, excepția invocată de petentele SC P. SA și SC R. SRL, în contradictoriu cu intimații Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale SC G.R.B.G. SRL, SC N.M.S. SRL, SC C.U. SA, prin administrator judiciar SC R.E.I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității excepției pentru neurmarea procedurii prealabile instituită de art. 5 din Legea nr. 29/1990, invocată de SC G.R.B.G. SRL această excepție a fost considerată neîntemeiată, întrucât recursul grațios vizează exclusiv cererile de anulare pe cale principală a actelor administrative unilaterale cu caracter individual, nefiind incident în privința excepției de nelegalitate.
Cu privire la excepția de nelegalitate a considerat astfel:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Cu toate acestea, instanța națională este obligată să asigure respectarea principiului securității juridice, care nu permite repunerea în discuție, nelimitat în timp, a unor situații juridice consumate, definitive prin necontestarea actelor administrative individuale care le-au generat, cum este cazul în speță.
Judecătorul național, ca prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor”.
Pe de altă parte, ca prim judecător comunitar, judecătorul național este competent „să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității sa fie pe deplin luat în considerare”.
În cauza de față, dreptul de proprietate al autoarei intimatei SC G.R.B.G. SRL, numita SC G. SA, a fost întabulat în cartea funciară, cu efectul de opozabilitate consacrat în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, în data de 16 iulie 2003, conform încheierii nr. 10196 a judecătorului delegat la biroul de carte funciară al Judecătoriei sector 6 București.
Or, efectul de opozabilitate erga omnes al întabulării în cartea funciară instituie o prezumție irefragabilă că atât dreptul de proprietate, cât și titlul în baza căruia acesta s-a înscris în cartea funciară, sunt cunoscute de terți.
În consecință, în raport de momentul intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al SC G. SA, eventualele persoane vătămate prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate care nu au luat cunoștință anterior, pe altă cale, de existența acestuia, aveau deschisă calea contestării titlului ce a stat la baza intabulării, potrivit procedurii și termenelor instituite de legea contenciosului administrativ.
O interpretare contrară ar goli de conținut și rațiune însăși instituirea unor termene de contestare a actelor administrative individuale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatele SC P. SA și SC R. SA București.
Recurenta SC P. SA București a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în conformitate cu art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În ceea ce privește promovarea oricând, fără limită de timp și indiferent de data emiterii actului administrativ, a excepției de nelegalitate, consideră recurenta SC P. SA că aceasta este singurul mijloc eficient de apărare justificat de exigențele unui proces echitabil fără de care, partea vătămată nu poate obține examinarea legalității actului administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004, în funcție de condițiile de validitate prevăzute în actele normative care erau în vigoare la momentul emiterii actului contestat.
În opinia recurentei, invocarea excepției de nelegalitate nu poate fi contrară exigențelor impuse de art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului securității, raporturilor juridice și a dreptului la justiție. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 404/2008, 425/2008 și 426/2008.
Pe fondul excepției de nelegalitate, se arată că la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, SC G. SA neavând nici posesia, nici folosința spațiului comercial revendicat, nu a putut face dovada unui drept de proprietate în condițiile legii.
În recursul său, reclamanta SC R. SRL a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea și soluționarea excepției de nelegalitate.
Excepția de nelegalitate privește un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis cu încălcarea dispozițiilor imperative și dispozitive ale legii și nu o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, constitutivă de drepturi. Principiul securității este periclitat în situația repunerii în discuție a unor raporturi juridice bazate pe acte juridice legale sau pe hotărâri judecătorești emise în numele legii, și nu atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii.
Prin urmare, procedura invocării excepției de nelegalitate nu este contrară ci vine chiar în ideea restabilirii echității justiției și legalității ce trebuie să stea la temelia raporturilor juridice dintr-un stat de drept, neputând fi contrar exigențelor impuse de art. 6 din C.E.D.O.
Intimații-pârâți Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC G.R.B.G. SRL, au formulat întâmpinare la cele două cereri de recurs, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând cererile de recurs așa cum au fost formulate precum și în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Invocarea excepției de nelegalitate cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2873 din 10 aprilie 2003, act administrativ unilateral cu caracter individual, la data de 13 decembrie 2007, indiferent de data emiterii acestuia, contravine principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și principiului priorității aplicării reglementărilor internaționale prevăzut de art. 20 alin. (2) din Constituția României.
Această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor legii în cazul unui raport juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare, actul administrativ unilateral cu caracter individual care l-a generat s-a definitivat prin neexercitare în timp a acțiunii în anulare.
Deoarece prin excepția de nelegalitate, ar fi înlăturate efectele juridice ale actului administrativ unilateral cu caracter individual acest lucru echivalează cu repunerea pe rolul instanțelor judecătorești, în mod repetativ, fără limită de timp a controlului de legalitate a unui act unilateral cu caracter individual fie de către subiectul de drept determinat căruia i se adresează, fie de către terțe persoane care au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea în termenul legal sub imperiul legii aplicabile a acțiunii în anulare.
Este adevărat că instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și 24 din Constituție, însă judecătorul național îi revine totodată sarcina de a aprecia în sensul art. 20 alin. (2) cu privire la prioritatea tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și în același timp în sensul art. 148 alin. (2), cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul internațional cu reglementările și jurisprudența comunitară.
Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.
În cauza B. contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007, C.E.D.O. a reținut că posibilitatea de a anula fără limită de timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice.
Înalta Curte constată că argumentele prezentate mai sus sunt valabile prin similitudinea de efecte juridice între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legile anterioare legii contenciosului administrativ.
În consecința celor expuse mai sus, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act administrativ unilateral cu caracter individual, a stat în pasivitate, trebuie să accepte faptul că i se opune caracterul definitiv al actului respectiv.
Cum instanța de fond, prin argumentele sale, a susținut același raționament, Înalta Curte constată că în cauză s-a pronunțat o sentință legală și temeinică și va fi menținută ca atare.
Pentru argumentele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de SC R. SRL București și de SC P. SA București împotriva sentinței nr. 1045 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.