Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul N.V., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al securității.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul fiind de acord să pună la dispoziția Securității locuința sa pentru rezolvarea sarcinilor de securitate.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că nu a fost niciodată colaborator al Securității, nu a fost recrutat sub nici o formă, nu a semnat nimic și nu a avut discuții cu cineva pe astfel de teme, nu a cunoscut nicio persoană din cele precizate de acțiunea în constatare sau Nota de constatare, cu o singură excepție, cpt. Ing. T. care l-a supus unor insistente cereri de a-i permite să meargă în garsonieră cu o femeie de care era îndrăgostit și pe care l-a refuzat în repetate rânduri.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2103 din 19 mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 singura condiție pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să fi înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.
Or, în speța de față, într-adevăr pârâtul nu a semnat un „angajament” cu organele de securitate dar era gazda casei de întâlniri „A.” așa cum rezultă din Raportul din data de 5 octombrie 1977. Acesta și-a manifestat acordul pentru a colabora cu organele de securitate, punând la dispoziție locuința sa în vederea rezolvării sarcinilor de securitate, relatând că nu au intervenit schimbări în situația familială sau de serviciu (împrejurări consemnate în Raportul informativ din data de 27 ianuarie 1979 întocmit de ofițerul specialist III cpt. D.C.).
Aceeași situație este prezentată și în Nota de raport din data de 26 ianuarie 1980 și în Nota Raport din data de 24 ianuarie 1981.
A mai reținut instanța de fond că din ansamblul constatărilor organelor de securitate rezultă cu evidență că această locuință a folosit organelor de securitate timp de 4 ani, din anul 1977 și până în anul 1981, păstrându-și destinația pe întreaga perioadă. S-a constatat, de asemenea, la fiecare verificare că gazda nu a deconspirat locuința, că este o persoană serioasă, corectă, păstrează conspirativitatea asupra legăturii cu organele de securitate și informează periodic ofițerul de contrainformații cu unele aspecte pe care le sesizează în cadrul supravegherii informative, or nu se poate susține că, pe o perioadă așa lungă de timp, pârâtului i s-a înscenat totul fără ca acesta să știe ceva.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs pârâtul V.N., apreciind că nu reflectă adevărul cu privire la situația sa și nu are la bază nici o probă materială, instanța fundamentându-și soluția numai prin deducții forțate și interpretări tendențioase ale textului de lege și ale susținerilor reclamantului.
În justificarea acestei susțineri au fost prezentate, sintetic, următoarele argumente:
1. Nu există nicio dovadă de recrutare în calitate de colaborator al Securității sau de acceptare a punerii locuinței la dispoziția acesteia, în mod voluntar;
2. Nu există, chiar în acele note nedatate, nicio informație concretă furnizată Securității prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, potrivit cerințelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008;
3. Nu au fost purtate discuții cu privire la utilizarea locuinței de către lucrătorii securității, dintre persoanele care apar în Nota de constatare reclamantul cunoscându-l numai pe numitul T., care era ofițer de contrainformații la A.T.M. și ale cărei solicitări de a i se permite folosirea locuinței în scopul întreținerii de relații intime cu o persoană de care era îndrăgostit au fost refuzate sistematic;
4. Existența unor erori în informațiile referitoare la persoana reclamantului (data nașterii) și la locuința pe care o deținea (etaj, schiță greșită, inversare baie și bucătărie);
5. Nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S. nu se bazează pe probe materiale sau dovezi concludente cu privire la caracterul voluntar al punerii locuinței la dispoziția Securității, iar interpretarea reclamantului în sensul că exprimarea acordului poate fi dedusă din orice situație de fapt, nefiind necesară existența unui document scris, nu poate fi primită, întrucât este de natură să golească de conținut precizarea textului de lege.
Concluzionând, recurentul s-a considerat victima unor mașinațiuni ale Securității, care, dacă i-au folosit locuința, au făcut-o fără acordul (verbal sau scris), știrea sau permisiunea sa.
A solicitat, totodată, ca aceste argumente și probele la care s-a făcut referire să aibă cel puțin aceeași greutate ca și afirmațiile persoanelor indicate în Nota de constatare, ca dovadă a egalității în fața legii.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, în condițiile art. 3041 C. proc. civ. și, în mod grupat, susținerile recurentului, în funcție de relevanța lor în soluționarea corectă a cauzei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, pentru considerentele în continuare arătate.
Pe baza actelor depuse la dosar și în raport cu prevederile legale incidente în materie, judecătorul fondului a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtului-recurent N.V.
Astfel, în înțelesul O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile și atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum se prevede la art. 2 lit. b).
Conform tezei finale a aceluiași text, colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.
Rezultă din aceste prevederi legale că, pe de o parte, legiuitorul a înțeles să acorde forță probantă consemnărilor lucrătorilor de securitate, iar pe de altă parte, în ipoteza reglementată de teza finală a textului, pentru a se reține calitatea de colaborator este necesară doar îndeplinirea condiției privind înlesnirea activității de culegere de informații prin punerea în mod voluntar la dispoziția Securității a spațiului deținut.
Ca atare, cum în speță s-a solicitat și reținut respectiva calitate a pârâtului-recurent pe temeiul acestei ultime ipoteze a art. 2 lit. b), susținerile pârâtului privind neconsemnarea în notele întocmite de lucrătorii securității și nedatate a unor informații concrete furnizate de acesta, prin care să fi fost denunțate activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar, nu prezintă nicio relevanță în cauză.
Celelalte critici aduse hotărârii nu pot fi primite, în condițiile în care documentele ce alcătuiesc dosarul de rețea AZ 35, a cărui titular este pârâtul, atestă faptul că acesta a fost recrutat, în calitate de gazdă de întâlniri, cu numele conspirativ A., în anul 1997, în vederea rezolvării sarcinilor de securitate, locuința sa fiind folosită în acest scop până în anul 1981.
Recrutarea pârâtului este confirmată, în absența angajamentului scris, prin consemnările făcute de ofițerii de securitate care atestă că acesta a fost de acord să colaboreze în această modalitate, precum și verificările făcute cu ocazia întâlnirilor efectuate în casă cu persoanele din rețeaua informativă și sursele de informare, ca de altfel și motivația la care se va recurge în situația în care apariția ofițerului operativ va fi sesizată de alți colocatori sau mama pârâtului, stabilită de comun acord, respectiv că „este un coleg de serviciu, tot inginer, cu care pregătește susținerea unor examene”.
Contrar celor susținute de recurent, observă Înalta Curte, prima instanță a examinat apărările pârâtului, pe care le-a înlăturat motivat, pe de o parte, pentru că nu sunt susținute de probe, iar, pe de altă parte, pentru că documentele prezentate de reclamant fac, fără echivoc, dovada colaborării pârâtului cu Securitatea, în modalitatea arătată și pe o perioadă îndelungată.
Inadvertențele strecurate în unele documente ale dosarului de rețea doar în privința etajului la care este situată garsoniera și a localizării (prin inversare) a două încăperi pe o schiță a casei de întâlniri, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în cauză, în condițiile în care toate celelalte date de identificare a acesteia (stradă, bloc, scară, ap.) sunt corecte, iar pârâtul nu a contestat faptul că locuia la această adresă, în perioada în discuție.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.V. împotriva sentinței civile nr. 2103 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.