Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 26 iunie 2009, sub nr. 5550/1/2009, M.N. și M.N.E. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1089 din 27 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1516/54/2007 solicitând, potrivit art. 318 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate și reluarea judecății în vederea pronunțării unei hotărâri care să nu fie întemeiată pe erori materiale.
În motivarea contestației în anulare s-a susținut că:
Prin decizia nr. 1089 din 27 februarie 2009, s-au admis recursurile declarate de către C.L. Craiova și G.R. împotriva sentinței civile nr. 152 din 12 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ si fiscal.
La admiterea recursurilor, instanța a avut in vedere că, în timp ce se soluționa acțiunea în anulare a poziției nr. 4794 din anexa 2 la H.G. nr. 965/2002, introdusă de către reclamanții I.M., P.M. și P.E.Șt., aceiași reclamanți au formulat si excepția de nelegalitate a aceluiași act administrativ.
S-a precizat că respectiva acțiune în anulare a format obiectul dosarului nr. 16493.3/54/2005. Prima instanța, Curtea de Apel Craiova a soluționat cererea prin sentința nr. 179 din 21 mai 2007, sentință ce a fost ulterior casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 484/2008, decizie motivată pe admiterea excepțiilor privind neîndeplinirea procedurii prealabile și tardivitatea acțiunii.
Prin hotărârea nr. 484/2008 pronunțată în dosarul 16493.3/54/2005, rămasă definitivă și irevocabilă, se dispune casarea sentinței data de către Curtea de Apel Craiova, însă instanța de recurs nu constata legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ atacat ci se pronunță doar pe excepțiile ridicate fără a intra în cercetarea fondului.
În condițiile în care casarea, în dosarul 16493.3/54/2005, s-a făcut pe excepțiile invocate și admise de către instanță și cum nu s-a mai intrat în cercetarea fondului, în cauză nu se poate aplica principiul puterii lucrului judecat, așa cum în mod eronat menționează instanța.
Mai mult, acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 16493.3/54/2005 a fost formulată doar de către reclamanții I.M., P.M. și P.E.St., contestatorii nefiind părți în respectivul dosar.
Admiterea recursului pe motiv de inadmisibilitate a cererii privind excepția de nelegalitate, deoarece există o acțiune în anulare devenită irevocabilă, formulată de către reclamanții I.M., P.M. și P.E.St., creează pentru contestatori situația în care nu-și pot apară dreptul pe calea excepției de nelegalitate a unui act administrativ, deși sunt terți față de hotărârea dată în anularea actului (anume 484/2008 - invocată de instanță) și respinsă pe excepțiile de tardivitate și neîndeplinirea procedurii prealabile.
Cum terților față de o hotărâre judecătoreasca, acesta nu le poate profita sau vătăma în vreun fel, consideră că instanța a comis încă o eroare când a aplicat principiul puterii lucrului judecat față de reclamanți.
Examinând contestația în anulare formulată în prezenta cauză, prin prisma prevederilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este neîntemeiată și o va respinge ca atare pentru următoarele motive:
Prin decizia civilă nr. 1089 din 27 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1516/54/2007, au fost admise recursurile declarate de C.L.M. Craiova și de G.R. împotriva sentinței civile nr. 152 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova și, în consecință, a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a fost respinsă excepția de nelegalitate a poziției nr. 4795 din anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002, pentru suprafața de 140.000 m.p., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Totodată, au fost respinse, ca tardiv formulate, recursurile declarate împotriva aceleiași sentințe de recurenții-reclamanți și de recurenții – intervenienți.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență, că:
Prin încheierea din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a sesizat secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 (pozițiile nr. 4794 și nr. 4783 din anexa 2 la hotărâre), excepție invocată de reclamanții I.M., P.G.M. și P.E.Șt. în contradictoriu cu G.R.
Reclamanții au arătat că sunt moștenitori ai autorilor M.G. și A., că au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a terenului dobândit de cei doi autori în anul 1906 în punctul H.D., suprafața inițială fiind de 100 ha.
În baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 10/2001 reclamanții au formulat cereri de restituire a terenului rămas liber, dar în timpul soluționării litigiilor, C.L. Craiova a întocmit un inventar al bunurilor în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 965/2002 prin care la pozițiile nr. 4783 și 4794 au fost trecute bunurile ce au aparținut autorilor, respectiv suprafața de 140.000 mp și 30.000 mp.
Reclamanții au precizat că H.G. nr. 965/2002 este nelegală pentru că n-au fost respectate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 care prevăd exact modalitățile în care se dobândește dreptul de proprietate publică, iar în condițiile în care autorul lor a fost deposedat abuziv nu se poate spune că terenul a fost domeniul public al statului sau al altor unități administrativ-teritoriale.
Prin sentința nr. 152 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea reclamanților, a fost constatată nelegalitatea poziției nr. 4794/Anexa 2 a H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 140.000 m.p. și respinsă excepția de nelegalitate cu privire la poziția nr. 4783 din Anexa 2 a H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 30.000 m.p., au fost respinse cererile de intervenție accesorie formulate.
În motivarea sentinței s-a reținut că prin H.G. nr. 965/2002 a fost atestată apartenența la domeniul public al județului Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ, a bunurilor cuprinse în anexele ce fac parte din hotărâre, iar în anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002, la poziția nr. 4794 figurează Parcul H.D. în suprafață de 140.000 m.p. cu mențiunea că este în administrarea C.L.M. Craiova conform H.C.L. nr. 147/1999, iar la poziția nr. 4783 figurează H.D., lac de acumulare” în suprafață de 30.000 m.p. tot în administrarea C.L., iar terenurile solicitate de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 au fost atestate ca fiind domeniul public al municipiului Craiova prin această hotărâre.
Instanța de fond a analizat dacă hotărârea atacată este conformă cu prevederile legii care reglementează proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și, plecând de la dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, a constatat că terenul în suprafață de 140.000 m.p. cuprins în anexa 2 poziția 4794 nu face parte din bunurile enunțate ca aparținând domeniului public al municipiului iar din probele administrate rezultă că terenul a aparținut autorilor reclamanților și este nejustificată susținerea C.L. că a introdus acest teren în domeniul public datorită funcționalității sale de parc de agrement pentru că pe acel teren sunt amplasate numai niște căsuțe și nu există nicio altă amenajare.
S-a apreciat că introducerea terenului solicitat a fi restituit în hotărârea atacată este nelegală, iar Guvernul și-a însușit lista bunurilor ce aparțin domeniului public fără a verifica dacă bunurile respective pot sau nu să facă parte din domeniul public și dacă au fost dobândite într-una din modalitățile legale.
Mai mult, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale bunurile dobândite de stat, în perioada 1945 - 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, iar bunurile preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparații, iar în speță, deși terenurile au fost solicitate de succesorii proprietarilor, autoritățile locale au făcut demersuri pentru trecerea terenurilor în proprietate publică deși nu există nici o amenajare care să-i confere calitatea de parc public de agrement.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C.L.M. Craiova, G.R., intervenienții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reclamanții P.E.Șt., P.G.M. și I.M., precum și intervenienții A.T., B.M., B.F., C.O., C.V., C.D., D.G., D.I.V., G.C., L.L., M.D., M.V., N.D., I.M., N.M., N.C., P.M., C.E., P.T.L., D.C.F., C.V., S.G., S.V. și T.I., SC H.D. SRL.
Recursurile declarate de C.L. Craiova și G.R. au fost admise pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a poz. 4794 și 4783 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 965/2002 prin care a fost atestat domeniul public al Județului Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dolj;
Prin sentința atacată a fost constatată nelegalitatea poz. nr. 4794 din Anexa 2 și respinsă excepția cu privire la poziția nr. 4783.
În cele două recursuri este criticată soluția instanței de fond numai cu privire la admiterea excepției de nelegalitate, respectiv cu privire la constatarea nelegalității poziția nr. 4794 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 140.000 m.p.
Deși a fost invocată excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate a poz. nr. 4794 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002 este inadmisibilă dar pentru alte considerente.
- La dosarul instanței de fond s-a depus dovada faptului că reclamanții I.M., P.G.M. și P.E.Șt. au solicitat anularea parțială a H.G. nr. 965/2002, respectiv poziția nr. 4794 pentru suprafața de 140.000 m.p.
Această acțiune a format obiectul dosarului nr. 16493.3/54/2005 al Curții de Apel Craiova, iar după casarea sentinței nr. 72 din 24 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4017 din 15 noiembrie 2006, s-a pronunțat sentința n. 179 din 21 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă acțiunea reclamanților și a fost anulată parțial H.G. nr. 965/2002, respectiv poziția nr. 4794 privind terenul în suprafață de 140.000 m.p.
Toate acestea dovedesc că în timp ce se soluționa acțiunea în anulare a poziția nr. 4794 din anexa 2 la H.G. nr. 965/2002, reclamanții au formulat și excepția de nelegalitate a aceluiași act administrativ, iar în aceste condiții excepția de nelegalitate apare ca inadmisibilă.
Este adevărat că excepția de nelegalitate, ca natură juridică, este o apărare pe care partea interesată o formulează în cadrul unui proces, în condițiile în care reclamantul își fundamentează pretențiile pe un act administrativ considerat nelegal și vătămător de autorul excepției, însă, în speță, criticile de nelegalitate în privința actului administrativ sunt prezente și în cadrul acțiunii directe în anulare iar reclamanții au ales, prima dată, calea acțiunii directe întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind incident principiul „electa una via…”.
Examinarea legalității actului administrativ pe cale directă exclude controlul judecătoresc și pe calea indirectă a excepției de nelegalitate, la cererea aceleiași persoane, astfel că excepția de nelegalitate a poz. nr. 4794 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002 este inadmisibilă pentru că s-ar ajunge să se înfrângă, în cele din urmă, principiul puterii de lucru judecat și să se ajungă la situația în care, pentru aceleași motive, un act să fie considerat nelegal pe calea excepției de nelegalitate dar să fie considerat legal în cadrul unei acțiuni în anulare. Mai mult, dacă în cauză, acțiunea în anulare a devenit irevocabilă reclamanții nu mai pot invoca nelegalitatea aceluiași act și pe calea excepției de nelegalitate pentru că s-ar aduce atingere aceluiași principiu al puterii lucrului judecat.
De aceea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, au fost admise recursurile, a fost modificată, în parte, sentința atacată în sensul că a fost respinsă excepția de nelegalitate a poziției nr. 4794 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 140.000 m.p.
Fiind soluționate recursurile în baza excepției de inadmisibilitate, nu au mai fost analizate celelalte motive de recurs invocate în cele două recursuri.
Referitor la celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea excepției de nelegalitate a poziției nr. 4783 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 30.000 m.p. se constată că acestea nu au fost criticate în cele două recursuri analizate de Înalta Curte, iar recursurile ce vizau această soluție au fost tardive, astfel că Înalta Curte a menținut aceste dispoziții ale sentinței atacate precum și cele care vizau respingerea cererilor de intervenție formulate.
Contestația în anulare promovată de M.N. și M.N.E., constată Înalta Curte, este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare pentru următoarele motive:
Contestația în anulare, formulată de M.N. și M.N.E., înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 26 iunie 2010, se întemeiază pe prevederile art. 318 C. proc. civ.
În textul legal precitat sunt reglementate două cazuri de contestație în anulare, specifice deciziilor pronunțate de instanțele de recurs: a) când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale; b) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Chiar dacă contestatorii nu au precizat care din cele două cazuri reglementate în art. 318 C. proc. civ., reprezintă baza legală a contestației în anulare, este neîndoios că temeiul cererii formulate îl reprezintă teza I din art. 318 C. proc. civ., ipoteză ce se referă la erorile materiale săvârșite de instanță, în condițiile în care au invocat eroarea instanței atunci când acesta a aplicat principiul puterii lucrului judecat și față de contestatorii din prezenta cauză, care nu au fost părți în dosarul nr. 16493.3/54/2005.
Prin greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., se înțelege eroarea săvârșită de instanța de recurs în materie de procedură, determinantă pentru soluția pronunțată, pentru verificarea căreia să nu fie însă necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, cu alte cuvinte, să nu fie vorba de o greșeală de judecată.
Or, motivele invocate de contestatori în prezenta cauză privesc eventuale greșeli de judecată pe care să le fi comis instanța de recurs atunci când a reținut că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 este inadmisibilă, cu motivarea că actul administrativ nu poate fi cenzurat în cadrul controlului indirect dacă același act a făcut obiectul controlului de legalitate pe calea acțiunii directe, demers întreprins de aceeași reclamanți, pentru că s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat, greșeli care nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare.
Față de cele ce preced, văzând prevederile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii M.N. și M.N.E. împotriva deciziei civile nr. 1089 din 27 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1516/54/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de M.N. și M.N.E. împotriva deciziei nr. 1089 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.