Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1513 din data de 24 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și l-a obligat pe acesta să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române în termen de cel mult 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, precum și la plata, către reclamant, a sumei de 5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a arătat că dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 care limitează numărul programărilor în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române la 30.000 de dosare pe an contravin dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, reclamantului fiindu-i astfel imposibil de a beneficia de soluționarea cererii sale într-un termen rezonabil.
Instanța de fond a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, cu motivarea că prin obligarea acestuia din urmă la primirea cererii se acoperă și prejudiciul moral produs reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parțială în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a constatat în mod eronat că în speță nu a fost respectată cerința procesării cererii reclamantului într-un termen rezonabil și că nu poate fi reținută nici existența unui refuz nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantului.
Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.
Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.
A mai susținut recurentul că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, că, potrivit art. 12 din Legea nr. 21/1991 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 147/2008 numărul maxim de cereri în interval de un an pentru fiecare oficiu consular nu poate depăși 30.000 de dosare și că reclamantul poate, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, context în care nu mai subzistă nici o imposibilitate a reclamantului de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că reclamantul s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost în sensul amânării soluționării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată.
Analizând conținutul adresei pârâtului nr. G5-1/P/676 din 12 martie 2009, răspunsul primit de către intimatul-reclamant la solicitările de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, Înalta Curte constată că însuși momentul în care urma a se efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un termen nedefinit.
Înalta Curte apreciază că atitudinea pârâtului, materializată în conținutul adresei sus-menționate, este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului - reclamant.
Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău și numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetățeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea, în evaluarea comportamentului administrativ al autorității pârâte, instanța trebuie să aibă în vedere principiul menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei; cauza Străin și alții împotriva României).
Nu trebuie ignorat nici faptul că procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei se subsumează principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Caracterul de termen rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanței de judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
În speță, față de termenele scurte și imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce privește procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei, față de faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, deși aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligențele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 21/1991, invocate de către recurent în apărarea sa, aparțin unei forme a acestui act normativ care a suferit modificări, în contextul controverselor privind constituționalitatea unei asemenea prevederi, fiind abrogate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 12/1991, act normativ intrat în vigoare în noiembrie 2009, motiv pentru care acest argument nu poate fi reținut.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte.
Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului, fără ca acest fapt să aibă semnificația „substituirii puterii executive”, așa cum eronat susține recurentul.
În condițiile în care revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.
În considerarea dispozițiilor Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului, dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cât și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanți, câtă vreme intimatul și-a exercitat dreptul în sensul depunerii solicitării la Ambasada României la Chișinău, susținerile recurentului în sensul delegării totale a responsabilității către prima autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face obiectul prezentei cauze.
Înalta Curte apreciază că modificările aduse Legii nr. 21/1991 în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor sunt de natură a crea în fapt tocmai condițiile respectării drepturilor intimatului-reclamant de către autoritatea pârâtă, context în care susținerile recurentului-pârât privind dificultățile întâmpinate în executarea acestor dispoziții apar ca lipsite de fundament.
În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1513 din data de 24 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2011.