Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 346 din 31 mai 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de partea vătămată S.L. împotriva inculpatului B.I. pentru comiterea infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen. A fost obligată partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că petentul a solicitat sancționarea intimatului pentru comiterea infracțiunii de insultă, dar nu a respectat obligația de a formula plângere la procuror înainte de a sesiza instanța, așa încât plângerea a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul.
Examinând recursul, în raport cu dispozițiile legale referitoare la condițiile exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este tardiv.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 363 - 365 C. proc. pen., privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac a apelului, aplicându-se corespunzător.
Conform art. 363 alin. (3) C. proc. pen., la care face trimitere art. 3853 C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare, iar pentru partea care a lipsit la dezbateri și la pronunțare termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
Din examinarea părții introductive a sentinței atacate rezultă că recurentul petent a lipsit la dezbaterea în fond a cauzei, dispozitivul sentinței pronunțate fiindu-i comunicat la data de 8 iunie 2005, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit, ca urmare a negăsirii dovezii de comunicare, existând însă, mențiunea în registrul de evidență pe anul 2005.
Așa fiind, pentru recurentul petent termenul de recurs, de 10 zile, a început să curgă de la data comunicării sentinței atacate, expirând la data de 19 iunie 2005. Or, petentul a declarat recurs la data de 7 ianuarie 2011, depășind termenul legal de 10 zile, prevăzut de lege.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca tardiv.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul S.L. împotriva Sentinței nr. 346 din 31 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2465/2005.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.