Asupra cererii de contestație în anulare de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 785 din 22 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 452 din 14 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 3014/1/2010. A fost obligat recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a constatat, în esență, că prin Decizia nr. 452 din 14 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3014/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a respins ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 177 din 22 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut că prin Decizia nr. 177 din 22 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 629 din 28 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 3542/1/2009.
Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 452 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, cu motivarea că în cauză s-a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestator împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași instanță, în recurs.
Împotriva acestei ultime decizii, contestatorul M.I. a declarat un nou recurs, cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a apreciat că este inadmisibil deoarece privește o hotărâre definitivă, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac și o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în încălcarea dispozițiilor art. 176 C. proc. pen., greșita indicare a calității contestatorului și a obiectului cauzei.
Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza dedusă judecății contestatorul a invocat formal cazul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., dar criticile formulate privesc, în realitate, conținutul citației (ale cărui elemente nu sunt prevăzute de art. 176 C. proc. pen. sub sancțiunea nulității) și nu modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, spre a fi, eventual, incident cazul de contestație în anulare reglementat de art. 386 lit. a) C. proc. pen., astfel că cererea nu îndeplinește condiția legală de a fi întemeiată pe unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Așa fiind, constatându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește, cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 785 din 22 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 7884/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.