Asupra cererii de contestație în anulare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 1008 din 10 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta SC A. SA Inotești, prin reprezentant, D.M., împotriva rezoluției din 9 noiembrie 2009, dată în Dosarul nr. 24448/5375/VIII/1/2009, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a constatat, în esență, că prin rezoluția atacată a fost respinsă o plângere anterior formulată de petentă, astfel încât, organul de urmărire penală nedispunând una dintre soluțiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., care pot fi atacate în fața instanței, plângerea formulată este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta.
Prin Decizia nr. 848 din 6 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC A. SA Inotești împotriva Sentinței nr. 1008 din 10 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu obligarea recurentei petente la plata cheltuielilor judiciare statului.
Instanța de recurs a reținut, în esență, că sentința recurată este legală și temeinică, petenta necriticând una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare, invocând judecarea cauzei, în recurs în lipsă, nelegala îndeplinire a procedurii de citare, neatașarea dosarelor relevante, sustragerea probelor; în drept au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. a), b), d) și e) C. proc. pen.
Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza de față contestatorul a invocat motive care nu se pot circumscrie cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., nedepunând/invocând dovezi aflate la dosar, in susținerea motivelor invocate.
Astfel, lipsa părții legal citată la judecarea recursului, declarat, în speță, împotriva unei sentințe pronunțată în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. nu constituie un impediment în soluționarea cauzei. În speță recurenta petentă a fost legal citată (fila 5 dosar recurs) și a formulat cerere de amânare (pentru imposibilitate de prezentare), respinsă de către instanța de recurs. Rezultă că în cauză nu erau incidente cazurile de contestație în anulare reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. (care se referă la situația nelegalei îndepliniri a procedurii de citare a părții la termenul la care s-a judecat recursul, respectiv, imposibilitatea de prezentare a părții la acel termen și de încunoștințare a instanței despre această împiedicare), iar cu privire la cazurile reglementate de art. 386 lit. d) și e) C. proc. pen. contestatoarea nu a depus și nici invocat dovezi de la dosar, cazurile de contestație în anulare fiind doar formal invocate.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se neîndeplinirea, cumulativă a condițiilor de admisibilitate a cererii de contestație în anulare, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., cererea de contestație în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA Inotești împotriva Deciziei nr. 848 din 6 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 7150/1/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.