Asupra cererii de revizuire de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 922 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva dispoziției cuprinse în Decizia nr. 2115 din 4 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1770/2/2009, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., constatându-se excepția inadmisibilă; a fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 2115 din 4 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale constatându-se ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., formulată de recurenta petentă A., prin reprezentant legal A.I.
A fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta petentă prin reprezentant legal împotriva Sentinței nr. 111 din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a constatat că prin sentința atacată a fost trimisă plângerea petentului A.I. împotriva ordonanței din 19 ianuarie 2009, dată în Dosarul nr. 1485/P/2008, în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Totodată, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate de petent.
S-a motivat că, prin plângerea formulată, petenta a arătat că ordonanța din 19 ianuarie 2009 încalcă atât Constituția cât și dispozițiile europene și internaționale, instanța constatând că petenta a formulat plângere împotriva ordonanței indicate direct la instanță fără să fi formulat, anterior, plângere la prim-procuror, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., astfel că, fiind greșit îndreptată, plângerea a fost trimisă primului procuror al parchetului, spre soluționare. Referitor la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 217 alin. (1) C. proc. pen., art. 218 alin. (3) C. proc. pen. și art. 220 C. proc. pen. s-a apreciat că nu au legătură cu cauza, cererea de sesizare fiind respinsă, excepțiile fiind inadmisibile.
Instanța de recurs, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen. și art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 29 și art. 121 din Constituție, motivată de lipsa caracterului de magistrat independent a procurorului ierarhic superior, care este subordonat ierarhic, a apreciat aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei, nefiind cumulativ îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. se referă la situația nesoluționării plângerii în 20 de zile de procurorul ierarhic superior, caz în care termenul prevăzut de alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile, instituția termenului fixat de lege pentru controlul ierarhic al soluțiilor de netrimitere în judecată, neavând legătură cu soluționarea cauzei.
Cu privire la recursul declarat de petentă împotriva dispozițiilor Sentinței nr. 111 din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a concluzionat în sensul că este nefondat. Constatându-se nelegal învestită, prima instanță a dispus o măsură cu caracter administrativ, astfel că oricare dintre textele criticate ca nefiind constituționale nu aveau legătură cu cauza.
Împotriva dispoziției instanței de recurs de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., recurenta petentă a formulat, în termen legal, recurs.
Analizând recursul prin raportare la obiectul acestuia, dispoziția cuprinsă în Decizia nr. 2115 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta petentă, prin prisma criticilor recurentei petente și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. instanța de recurs a constatat că recursul este nefondat.
S-a apreciat că în mod întemeiat s-a concluzionat de către prima instanță că dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece în speță petenta nu a respectat ordinea etapelor imperativ prevăzute de lege pentru controlul soluțiilor de netrimitere în judecată dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. nefiind relevante în speță, deoarece plângerea adresată direct instanței, cu omiterea atacării la procurorul ierarhic superior a soluției de netrimitere în judecată, apare ca prematur introdusă, dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. devenind incidente după parcurgerea etapei controlului ierarhic, excepția de neconstituționalitate invocată neîndeplinind, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de lege având în vedere obiectul cauzei și etapa procesuală a judecății.
Instanța de recurs a constatat, totodată, că exced obiectului prezentei cauze criticile formulate în recurs privind nelegala soluționare a plângerilor Asociației Cultul Eroilor, necitarea și neaudierea părții vătămate și exercitarea de influențe asupra magistraților.
S-a reținut că este nefondată critica privind încălcarea dreptului la apărare recurenta petentă prezentându-se la termenul la care s-a dezbătut recursul, depunând înscrisuri, formulând concluzii orale și scrise, ansamblul dosarului fiind analizat de instanță, critica privind neobservarea probelor fiind nefondată. În speță nu s-a declinat competența de soluționare a cauzei, iar cererea de casare a deciziei atacate și rejudecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a plângerii petentului a fost apreciată ca neîntemeiată având în vedere obiectul recursului și caracterul definitiv al deciziei recurate cu privire la dispoziția de respingere a recursului declarat împotriva Sentinței nr. 111 din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.
Împotriva acestei decizii petenta a formulat cerere de revizuire.
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 397 C. proc. pen., se constată că cererea de revizuire se impune a fi trimisă la parchet pentru efectuarea actelor de cercetare potrivit art. 399 C. proc. pen.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. norma prevede imperativ și fără posibilitate de interpretare că „cererea de revizuire se adresează direct procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”.
Ca urmare a acestei etapizări stricte a fazelor care trebuie parcurse în soluționarea unei cereri de revizuire, art. 399 C. proc. pen., reglementează procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, stipulând că atunci când este necesară o astfel de verificare procurorul dispune, prin ordonanță, ca aceasta să fie efectuată și că „procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei”. Totodată, art. 399 alin. (5) C. proc. pen. prevede că „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente”.
Se va constata, de asemenea, că dispozițiile art. 402, art. 403, art. 404, art. 405 și art. 406 C. proc. pen., prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și soluțiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.
În astfel de condiții, este evident că textele de lege enunțate, prin claritatea și lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată, pentru fiecare cerere de revizuire obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de efectuare de către procuror a actelor de cercetare, acestea fiind necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei.
Așa fiind, se constată incidența în speță a dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire urmând a fi trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, parchet corespunzător instanței care a judecat cauza în fond, prin Sentința nr. 111 din 24 aprilie 2009, a Curții de Apel București, secția I penală.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., trimite cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva Deciziei nr. 922 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 6764/1/2009, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.