Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 16 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă cererea formulată de recurentul inculpat G.M.Ș., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., constatându-se că excepția este inadmisibilă.
Potrivit dispozițiilor art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților R.F. și G.M.Ș.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale că simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu este adecvată în raport cu prevederile art. 23 alin. (15), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) din Constituție și art. 6 din CEDO nu argumentează în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța între acest text și cel al legii fundamentale.
Totodată, s-a reținut că dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. stabilesc un caz de arestare, fiind concordante cu dispozițiile art. 131 din Convenție, noțiunile de ordine publică și ordine de drept nefiind contradictorii ci într-o relație de interdependență, ordinea de drept concretizându-se în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale, articolul de lege invocat privind temeiul arestării inculpatului și nefiind incident în faza în care se află judecarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul criticând-o, astfel după cum rezultă din precizările personale și ale apărătorului desemnat din oficiu, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii și prin memoriul depus la dosar (fila 12 dosar recurs) pentru încălcarea, prin dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. a prezumției de nevinovăție, încălcarea dispozițiilor art. 23 din Constituție, art. 5 C. proc. pen. și art. 66 C. proc. pen. și art. 6 C. proc. pen., instanța de apel, anterior, nerespectând dispozițiile art. 292 alin. (2) și (3) C. proc. pen., solicitându-se aplicarea art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. și punerea inculpatului în libertate potrivit art. 145 C. proc. pen. și art. 1451 C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
Rezultă așadar că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate – respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative – cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Se va constata totodată că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.
Cu privire la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (6) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.
În cauza dedusă judecății prima instanță a fost investită cu soluționarea recursurilor declarate de inculpații R.F. și G.M.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 189/ A din 6 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția penală.
De asemenea se constată că, astfel după cum reiese din încheierea recurată, inculpatul a fost arestat la data de 15 mai 2009, prin încheierea Judecătoriei Cornetu, în temeiul dispozițiilor art. 1491 C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind judecat în stare de arest și condamnat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) C. pen., art. 21 lit. a), b), c) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Așa fiind, se constată că în mod întemeiat prima instanță a apreciat că prevederile criticate sub aspectul neconstituționalității nu au legătură cu soluționarea cauzei cu care instanța a fost investită, deoarece obiectul cauzei este reprezentat de recursul declarat, între alții, de inculpat, împotriva hotărârii instanței de apel, pronunțată în cauza în care, față de inculpat, s-a dispus condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate.
Așa fiind, față de etapa procesuală în care se află cauza (recurs) dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei, detenția inculpatului în prezent având ca temei nu doar încheierea Judecătoriei Cornetu (menționată de instanța de recurs), dar și condamnarea inculpatului dispusă prin hotărârea primei instanțe și menținută în apel.
Astfel, se constată că, în speță nu au fost cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată, soluția instanței de recurs fiind legală, temeinică și riguros motivată.
Criticile invocate în recurs nu pot fi primite deoarece, independent de aspectele învederate și aprecierile relative la conținutul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei prin raportare și la etapa în care se află, în prezent, procesul penal.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care, onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.Ș. împotriva Încheierii din 16 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 40908/3/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2011.