Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 225 din 8 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.M.; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 2 februarie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea formulată de C.M., prin care s-a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
S-a reținut, de asemenea că, prin Încheierea penală nr. 10 din 20 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 10380/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu nr. 2081 din data de 14 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a casat încheierea atacată și, rejudecând, a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, și a dispus arestarea preventivă, printre alții, a inculpatului C.M., reținându-se în sarcina acestuia comiterea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (20 de acte materiale), instigare la infracțiunea de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (20 de acte materiale), instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (20 de acte materiale), instigare la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Prima instanță, procedând la examinarea admisibilității în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar a considerat că aceasta întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și anume pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani, iar cu privire la condițiile negative prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., a reținut că și aceste cerințe sunt îndeplinite, în sensul că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Cu privire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, analizând îndeplinirea acestei condiții în raport cu circumstanțele specifice ale cauzei, cât și în raport cu datele ce caracterizează persoana inculpatului prima instanță având în vedere dispozițiile art. 136 C. proc. pen., prima instanță a reținut că la momentul arestării inculpatului instanța a reținut că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză, au rezultat indicii cu privire la existența suspiciunilor rezonabile cu privire la faptele pretins a fi comise de inculpatul C.M. și, de asemenea, că sunt întrunite în cauză dispozițiile art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. De asemenea s-a arătat că la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se poate face abstracție de temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care nu s-au schimbat până în prezent și justifică măsura arestării preventive în continuare, mai ales că timpul scurs de la luarea acestei măsuri este foarte scurt, urmărirea penală este în fază incipientă, iar pentru bunul mers al urmăririi penale nu se impune a se lua față de inculpat o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, chiar și prin instituirea unor obligații ca o garanție a bunului comportament al inculpatului.
Faptele pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad ridicat de pericol social concretizat nu atât prin prisma regimului sancționator stabilit de legiuitor, ci mai ales prin natura faptelor comise, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, inculpatul folosindu-se de poziția deținută pentru a-i determina pe subalternii săi să favorizeze anumite persoane să promoveze examenul prin fraudă și nu poate fi omisă complexitatea deosebită a cauzei, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională, ca și multitudinea de acte materiale comise de inculpat, existând riscul ca, lăsat în libertate, inculpatul să influențeze în mod negativ bunul mers al procesului la acest moment procesual, neimpunându-se lăsarea în libertate a inculpatului, cererea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.
La termenul de judecată din 14 februarie 2011 recurentul inculpat a arătat ca înțelege să își retragă recursul declarat.
Asupra cererii de retragere a recursului, Curtea reține următoarele:
Conform art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație consemnată într-un proces-verbal, de către conducerea locului de deținere.
Față de cele mai sus arătate, având în vedere și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate - dispoziții aplicabile și în cazul retragerii recursului - în sensul că prezent în instanță, inculpatul și-a exprimat expres voința de a retrage recursul promovat în cauză, urmează a se lua act de această cerere și a se dispune în consecință.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.M. împotriva Încheierii nr. 225 din 8 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 914/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.