Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 1776 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului A.I. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că petentul a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere împotriva Rezoluțiilor nr. 5242/1405/VIII/1/2010 și nr. 8406/2093/VIII/1/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
Din examinarea actelor dosarului prima instanță a constatat că plângerea petentului este inadmisibilă, deoarece nu este îndreptată împotriva unei rezoluții sau ordonanțe de netrimitere în judecată.
Prin Rezoluția nr. 5242/1405/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petent împotriva procurorului G.M. (deoarece nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.), soluția fiind confirmată de procurorul ierarhic superior, prin Rezoluția nr. 8406/2093/VIII/1 din 25 mai 2010.
S-a concluzionat că măsura dispusă de procuror nu se circumscrie celor reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea adresată de petent instanței fiind respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs pentru încălcarea art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 22, art. 131, art. 52 din Constituție, art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen. și art. 2781 alin. (2) și (12) C. proc. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și refuzul cercetării infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor comise în speță. S-a solicitat admiterea recursului și rejudecarea cauzei pe bază de probe, cu respectarea hotărârilor judecătorești și cercetarea infracțiunilor anterior menționate.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție/ măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauza de față petentul a formulat plângere împotriva unor soluții de respingere a plângerilor anterior formulate, soluții care, după cum în mod just a constatat și prima instanță excedau celor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., astfel că această procedură specială nu putea fi declanșată, plângerea adresată primei instanțe fiind inadmisibilă.
Așadar prima instanță, dând o corectă interpretare și aplicare dispozițiilor incidente și devoluând cauza în mod just, doar cu privire la aspectul admisibilității plângerii cu care a fost sesizată, a pronunțat o hotărâre legală, temeinică și riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Astfel, pretinsa incidență a autorității de lucru judecat altor hotărâri nu poate fi reținută, deoarece nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor legale, sub acest aspect.
De asemenea, se constată că prima instanță a procedat la judecarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilitățile, petentul neformulând, de altfel o cerere de recuzare a magistraților considerați incompatibili a participa la soluționarea cauzei.
Dispozițiile art. 277 C. proc. pen. și art. 2781 alin. (2) și (12) C. proc. pen. nu erau incidente în cauză având în vedere obiectul cererii petentului, iar dispozițiile invocate privind lămurirea cauzei pe bază de probe au fost avute în vedere de instanță în limitele devoluțiunii, respectiv sub aspectul admisibilității plângerii petentului; totodată, se constată că motivul de recurs privind încălcarea drepturilor și principiilor constituționale invocate de petent formal nu se susțin, având în vedere și argumentele anterior expuse.
Referitor la dreptul la acces la justiție se constată că prevederea acestuia prin lege nu conferă, de plano, caracter admisibil oricăror cereri adresate instanțelor.
Critica privind pretinsul refuz la instanței de a cerceta cauza, pe fond, nu poate fi primită, întrucât constatarea faptului că instanța a fost sesizată nelegal, printr-o cerere inadmisibilă, nu a permis antamarea altor aspecte vizând fondul cauzei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Vizând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței nr. 1776 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5486/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.