Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 1759 din 10 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției adoptate în dosarul nr. 11604/2849/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin referatul nr. 11604/2849/VIII/1/2010 din 9 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamați pentru săvârșirea de infracțiuni cu ocazia soluționării cauzelor ce au format obiectul dosarelor nr. 945/1/2010, nr. 1046/1/2010 și nr. 1397/1/2010, reținându-se că plângerea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen.
Examinând plângerea adresată instanței, plângere formulată de petent împotriva referatului anterior menționat, prima instanță a apreciat că aceasta este inadmisibilă, deoarece petentul nu a criticat una dintre soluțiile prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, în termen legal, petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs pentru nerespectarea dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 176 C. proc. pen., art. 2781 alin. (2) și art. 12 C. proc. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești, încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție și art. 93 din Legea nr. 303/2004.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștiințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare.
În cauza dedusă judecății, petentul a sesizat prima instanță cu o cerere intitulată „plângere penală” întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. și art. 93 din Legea nr. 303/2004.
După cum întemeiat a reținut și prima instanță, plângerea formulată este inadmisibilă, deoarece nu cuprindea elementele expres și imperativ prevăzute de art. 222 C. proc. pen., spre a fi calificată ca plângere penală și, pe de altă parte, nu avea ca obiect una dintre soluțiile expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Așa fiind, soluția primei instanțe este legală, temeinică și riguros motivată, dând o justă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Procedura desfășurată în fața primei instanțe s-a derulat cu respectarea dispozițiilor legale privind incompatibilitățile, precum și a celor ce reglementează drepturile procesuale ale părților. Petentul, legal citat în fața primei instanțe (ca, de altfel și în fața instanței de recurs, contrar susținerilor petentului) a avut posibilitatea reală și efectivă de a formula apărările considerate ca utile, iar accesul său la justiție nu a fost îngrădit, după cum se sugerează, prin aceea că instanța a pronunțat o soluție nemulțumitoare pentru petent, prevederea prin lege a liberului acces la justiție neavând semnificația admisibilității oricărei cereri adresată instanței.
Se reține sub acest aspect că soluția primei instanțe, care a apreciat plângerea petentului ca inadmisibilă este, după cum s-a argumentat și anterior, legală și temeinică, deoarece petentul a sesizat instanța cu o cerere neprevăzută de lege în cazul concret analizat.
Totodată, se constată că prevederile art. 277 C. proc. pen. și ale art. 278 C. proc. pen. și art. 92 din Legea nr. 303/2004 nu aveau aplicabilitate în speță, față de obiectul acesteia și de limitele, corect reținute, ale devoluțiunii cauzei în primă instanță, respectiv cu privire la chestiunea admisibilității plângerii.
Critica privind nerespectarea hotărârilor judecătorești anterior pronunțate și autorității lor de lucru judecat nu poate fi reținută întrucât nu este probată îndeplinirea condițiilor legale pentru a se constata că, în cauză, o anumită hotărâre are autoritate de lucru judecat.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1759 din 10 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 6922/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.