Asupra contestației la executare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 184 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. Împotriva rezoluției nr. 679/P/2007 din 24 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. S-a reținut, în esență, că actele premergătoare efectuate au fost complete și nu au atestat comiterea, de către intimat a infracțiunii reclamate, care nu există în materialitatea sa, rezoluția atacată cuprinzând o soluție legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, care a fost respins prin decizia nr. 2863 din 18 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Prin aceeași decizie, în baza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul petent M.I., privind excepțiile de neconstituționalitate a anexei C din Legea nr. 304/2004 și a art. 209 C. pen.
Cererea de contestație în anulare formulată de petent Împotriva acestei decizii a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 3473 din 30 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Împotriva acestei decizii contestatorul M.I. a formulat recurs, respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 326 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.
Noul recurs declarat în cauză, de către petent, Împotriva anterior menționatei decizii a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 493 din 22 iunie 2009pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.
Împotriva acestei decizii, contestatorul M.I. a formulat contestație în anulare, respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 776 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, constatându-se neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., pentru admisibilitatea cererii de contestație în anulare.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat recurs, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 434 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 865/1/2010, cu motivarea că s-a declarat recurs Împotriva unei decizii definitive pronunțată de completul de 9 judecători, care nu este admisibil potrivit dreptului comun, reprezentat, în speță, de dispozițiile art. 3851 și art. 417 C. proc. pen.
Prin cererea introdusă la 21 februarie 2011, contestatorul M.I. a formulat contestație la executare Împotriva deciziei nr. 434 din 14 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, solicitând „anularea cheltuielilor judiciare stabilite în mod eronat” și invocând cazul de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de contestație la executare formulată de contestatorul M.I. este inadmisibilă.
Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive.
Analizându-se hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată Împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.
Se constată așadar că, în cauză, motivele invocate de contestator nu se regăsesc între cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., astfel că cererea formulată nu are legătură cu dispozițiile legale privind lămurirea hotărârii, cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) din același cod și invocat de contestator în susținerea cererii.
Totodată, Codul de procedură penală reglementează posibilitatea contestației privitoare la dispozițiile civile ale hotărârii (în art. 463 C. proc. pen.), respectiv, contestația privitoare la amenzile judiciare (în art. 464 C. proc. pen.).
Rezultă, așadar, că în ceea ce privește cheltuielile judiciare, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții referitoare la posibilitatea formulării unei contestații la executare, neputându-se aplica prin analogie dispozițiile art. 463 sau 464 C. proc. pen., menționate anterior.
În consecință, contestația la executare formulată de contestator este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul M.I. Împotriva deciziei nr. 434 din 14 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători în dosarul nr. 865/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2011.