Asupra cererii de contestație în anulare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 91 din 28 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta O.I. împotriva deciziei nr. 1193 din 26 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 565/45/2009.
A fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că prin decizia nr. 1192 din 26 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefundat, recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 11 din 28 ianuarie 200 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. A fost obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Instanța de recurs a reținut, în esență, că prin sentința nr. 11 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta O.I. împotriva rezoluției nr. 274/P/2008 din 20 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași (prin care s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații procurori și lucrătorii de poliție reclamați de petentă).
S-a apreciat că hotărârea recurată este legală și temeinică ca de altfel și soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror și menținută de către prima instanță, din actele premergătoare efectuate nerezultând indicii cu privire la comiterea de către persoanele reclamate a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
Împotriva deciziei anterior menționată petenta a formulat un nou recurs.
Recursul a fost apreciat, ca inadmisibil, având în vedere că recurenta și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 Judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele art. 3851 C. proc. pen., încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, fiind o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Împotriva acestei decizii petenta a formulat cerere de contestație în anulare, invocând prevederile art. 386 lit. a), b), c), d) și e) C. proc. pen., invocând nelegala citare și faptul că la dosar existau probe, solicitând rejudecarea cauzei.
Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În speță, contestatoarea a invocat formal cazurile de contestație expres prevăzute de art. 386 C. proc. pen., fără a depune sau invoca dovezi aflate la dosar, astfel după cum prevede în mod limitativ art. 391 alin. (2) C. proc. pen., procedura de citare fiind legal îndeplinită la judecarea cauzei în recurs.
Așa fiind, constatându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei nr. 91 din 28 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 9380/1/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.