Asupra cererilor de contestație în anulare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 65 din 14 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.C. împotriva Sentinței nr. 1756 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4702/1/2010 și a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul G.G., împotriva aceRONași sentințe. Au fost obligați recurenții petenți la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 1756 din 10 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenții B.C. și G.G. împotriva Rezoluției nr. 1567/ P din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petenții obligați la plata cheltuielilor judiciare statului.
Prima instanță a constatat că soluția de netrimitere în judecată dispusă de către procuror este legală și temeinică, în condițiile în care din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea de către intimați a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., plângerea petenților fiind nefondată.
Referitor la recursurile declarate în cauză, instanța de recurs a reținut cu privire la recursul declarat de recurentul petent G.G. că acesta este tardiv, petentul fiind prezent la dezbaterea în fond a cauzei. Așadar, pentru recurentul petiționar termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 10 noiembrie 2010, când au avut loc dezbaterile și se împlinea la data de 21 noiembrie 2010, dar cum aceasta era o zi nelucrătoare, termenul se proroga pentru următoarea zi lucrătoare, respectiv 22 noiembrie 2010. Or, petiționarul a declarat recurs la data de 27 noiembrie 2010, data expedierii prin poștă a declarației de recurs, depășind termenul de 10 zile, prevăzut de lege.
Cu privire la recursul declarat de către petenta B.C. s-a apreciat că acesta este nefondat, constatându-se că intimații magistrați s-au limitat la a-și exercita legal prerogativele funcției cu care au fost investiți, iar activitățile acestora de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, precum și pronunțarea unor hotărâri judecătorești constituiau expresia firească a exercitării legale a atribuțiilor de serviciu, neputând reprezenta, prin ele însele infracțiuni, chiar dacă nemulțumeau părțile din proces.
Aprecierile negative ale petenților cu privire la hotărârile pronunțate de instanțe în cauzele civile în care au fost părți au determinat conferirea de relevanță penală unor activități legal desfășurate de intimații judecători, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor pentru a fi posibilă angajarea răspunderii penale a acestora, soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procuror, precum și hotărârea primei instanțe, prin care a fost menținută soluția dispusă de procuror sunt legale și temeinice.
Împotriva acestei decizii petenții B.C. și G.G. au formulat cereri de contestație în anulare, criticând împrejurarea că au fost citați la instanța de recurs cu patru zile înainte de termen, citația nefiind ștampilată și apreciindu-se, astfel, că procedura de citare nu fost legal îndeplinită; în drept au fost invocate prevederile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Analizând cererile de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că acestea sunt inadmisibile, astfel că vor fi respinse pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În prezenta cauză petenții au invocat în susținerea cererilor de contestație în anulare împrejurarea că nu au fost legal citați la termenul la care cauza a fost soluționată de către instanța de recurs. Verificând actele dosarului se constată că pentru termenul de judecată din 14 martie 2011, procedura de citare cu contestatorii a fost legal îndeplinită, prin afișare, astfel după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, mențiunile privind conținutul citației, prevăzute de art. 176 C. proc. pen., nefiind reglementate sub sancțiunea nulității. De altfel, în cauză procedura citării părții și-a atins scopul prevăzut de lege, de informare a celui citat cu privire la derularea procedurii judiciare. Așa fiind, se constată că cererile de contestație în anulare formulate nu se întemeiază pe motive dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, se reține că cererile de contestație în anulare formulate nu îndeplinesc, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., astfel că vor fi respinse, ca inadmisibile.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, contestațiile în anulare formulate de contestatorii B.C. și G.G. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 14 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în Dosarul nr. 2046/1/2011.
Obligă fiecare contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2011.