Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 1757 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din Dosarul nr. 6571/3147/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanța a reținut, în esență, că prin referatul nr. 5767/2747/VIII/1 din data de 28 iunie 2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. s-a constatat că petentul A.I. a reclamat în mod generic comiterea mai multor fapte de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals intelectual și împiedicarea participării în proces, nerespectarea hotărârilor judecătorești și complicitate la tentativă de omor de către procurorul șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție constând în aceea că, în exercitarea prerogativelor acordate de această funcție, a exclus actele probatorii în mai multe lucrări soluționate și a adoptat rezoluțiile cu ignorarea unor hotărâri judecătorești definitive și executorii.
S-a mai reținut că organul de urmărire penală este limitat în efectuarea unor activități circumscrise dispozițiilor art. 224 C. proc. pen. numai cu privire la persoane și fapte determinate, care să poată susține, eventual, inițierea unui raport juridic penal de conflict, simple alegațiuni de genul celor cuprinse în sesizarea petentului neputând fundamenta efectuarea unor acte premergătoare urmăririi penale față de procurorul menționat.
S-a concluzionat în referatul întocmit că argumentele petentului sunt lipsite de substanță, că acesta își exercită în mod abuziv dreptul la petiționare prin întocmirea unor cercetări informe, cu caracter generic din al căror cuprins nu rezultă obiectul sesizării, motiv pentru care lucrarea a fost închisă prin întocmirea sus - menționatului referat.
Cu adresa nr. 6571/3147/VIII/1 din data de 29 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a comunicat petentului A.I. că plângerea acestuia a fost respinsă, întrucât aspectele de nelegalitate reclamate nu s-au confirmat.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul învederând că actele de cercetare penală au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 62 C. proc. pen. și art. 277 C. proc. pen.
Prima instanță a reținut că plângerea petentului este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 222 C. proc. pen. și art. 2781 C. proc. pen.
S-a constatat că în referatul întocmit de procuror și comunicat petentului la data de 29 iulie 2010, se menționează că plângerea acestuia este informă, nu cuprinde elemente care să contureze o situație de fapt concretă, sesizarea fiind lipsită de elemente de substanță care să poată fi asociate exercitării prerogativelor funcționale ale procurorului șef secție reclamat, iar argumentele folosite sunt neîntemeiate.
De asemenea, instanța a reținut că plângerea formulată de petent, este îndreptată împotriva unui referat care nu reprezintă o soluție de netrimitere în judecată dintre cele limitativ și expres prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., fiind, astfel, inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul. Recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă, așadar că, în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștiințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare.
În cauza de față petentul a formulat o plângere formal întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., dar care nu avea ca obiect una dintre soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., spre a îndritui partea să formuleze, pe temeiul arătat plângere la instanță. Totodată, plângerea adresată instanței era informă ca plângere penală, deoarece nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen.
Așa fiind, prima instanță, dând o corectă interpretare și aplicare dispozițiilor legale incidente în cauză, a apreciat în mod just că a fost sesizată cu o cerere neprevăzută de lege și prin urmare inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței nr. 1757 din 10 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6794/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.