Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 839 din 9 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.A.S.; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 6 iunie 2011, inculpatul P.A.S., prin apărător ales D.N., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis conform Încheierii nr. 759 din 25 mai 2011, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 4374/1/2011.
În motivarea cererii a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., sens în care pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de dare de mită în formă calificată nu depășește 18 ani închisoare, limită maximă permisă de norma procesual penală pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă niciun element din care să rezulte că o dată pus în libertate ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, în situația în care acuzațiile se fundamentează doar pe interceptarea și înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon cu inculpatul G.N. și Ț.V..
Mai mult, pentru a se asigura buna desfășurare a instrucției penale, instanța are posibilitatea să-i impună restricțiile prevăzute de art. 1602 alin. (31) C. proc. pen., interzicându-i să ia legătura cu persoanele cercetate în cauză sau care eventual ar dobândi calitate de martor sau expert și să desfășoare activitatea în exercitarea căreia a comis faptele pentru care este cercetat.
În final, s-a susținut că, deși liberarea provizorie sub control judiciar nu este un drept, ci o vocație a inculpatului, natura și gravitatea infracțiunilor nu sunt prin ele însele motiv de respingere a cererii, întrucât reglementarea relevă voința legiuitorului de a permite acces la această instituție și celor cercetați pentru infracțiuni grave, dat fiind limita de pedeapsă de 18 ani închisoare stabilită de norma procesual penală.
Prima instanță, analizând cererea formulată, a reținut următoarele:
Prin Încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă prin Încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5 Judecători, s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul P.A.S. sub aspectul infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzut de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât la data de 2 iunie 2010, în calitate de comisar șef poliție, comandant „Grup de Nave" Constanța, structură din cadrul IGPF, i-a solicitat inculpatului G.N. comerciant chinez, să-i obțină o cantitate însemnată de marfa importată din China pentru a fi comercializată prin magazinele unui prieten, urmând ca plata să fie efectuată pe măsură ce produsele erau vândute, oferindu-i în schimb informații în legătură cu eventuale controale ale autorităților competente și anchete ce ar viza activitatea pe care o desfășoară.
Ulterior, la data de 22 septembrie 2010, i-a pretins inculpatului Ț.V., comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL., o cantitate nedeterminată de alcool, precum și o plimbare de agrement cu o ambarcațiune, pe mare, pentru mai multe persoane venite într-o delegație la instituția pe care o conduce. În schimbul acestor foloase necuvenite, i-a furnizat inculpatului Ț.V. care face parte din grupul infracțional organizat la nivelul instituțiilor vamale și portuare ale Municipiului Constanța, informații secrete sau după caz, confidențiale, pe care le deținea în calitatea sa de ofițer polițe.
Măsura preventivă privativă de libertate s-a fundamentat pe dispozițiile art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând suficiente indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul P.A.S. a comis infracțiunea de luare de mită în formă continuată, infracțiunea sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum și probe că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Liberarea provizorie sub control judiciar presupune două etape, respectiv una prealabilă a examinării admisibilității în principiu a cererii și cea de a doua care constă în analizarea temeiniciei unei asemenea cereri.
Sub aspectul admisibilității în principiu, s-a constatat că sunt îndeplinite
condițiile de formă cerute de lege, cererea de liberare provizorie sub control judiciar făcută de avocatul ales fiind însușită de inculpatul P.A.S., aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 31/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte pentru infracțiunea de luare de mită în formă calificată, infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Temeinicia cererii se analizează prin prisma dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și a oportunității admiterii unei astfel de cereri în raport cu datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului, complexitatea cauzei.
Prima instanță a constatat că, în cauză, actele și lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul P.A.S. ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, în condițiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, a absolvit cursurile unei instituții de învățământ superior, acordând în mod constant atenție pregătirii și desăvârșirii sale profesionale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situațiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
Criteriile ce stau la baza aprecierii primei instanțe se raportează, atât la elementele ce privesc fapta presupus comisă de inculpatul P.A.S. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât și cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.
Inculpatul beneficiază de circumstanțe personale favorabile (necunoscut cu antecedente penale, cu o familie organizată având în întreținere un copil bolnav, absolvent al unei instituții de studii superioare), însă, aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea reprezintă cerințe obligatorii pentru angajare, exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu făcând posibilă tocmai săvârșirea presupusei fapte penale reținută în sarcina sa.
Natura infracțiunii presupus săvârșită, gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de ofițer de poliție, a pretins în două rânduri foloase necuvenite de la comercianți și comisionari vamali, oferind în schimb informații pe care le deținea în virtutea funcției), frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiune și urmările negative pe care le produce lipsind de orice eficiență controlul de frontieră și încurajând fenomenul de criminalitate transfrontalieră, cât și stadiul actual al cercetărilor, au condus prima instanță la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului P.A.S.. Sub același aspect s-a menționat și faptul că, în cauză, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului nu s-a diminuat atâta timp cât acesta avea, la momentul săvârșirii presupuselor fapte penale, calitatea de ofițer de poliție, cu atribuții pe linia descoperirii și prinderii persoanelor implicate în activități ilicite, funcție care îl obliga să apere valorile sociale, și nu să le aducă atingere, pe fondul unei scăderi continue a încrederii populației în eficiența organelor de poliție. Ca urmare, comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea întregii instituții, creând sentimentul general de insecuritate socială, care persistă cu aceeași intensitate, justificând, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P.A.S. (prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, un argument în plus în acest sens constituindu-l și timpul scurs de la momentul luării arestării preventive (de nici 20 zile).
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, iar la termenul de astăzi, a precizat că își retrage recursul formulat.
Potrivit dispozițiilor art. 3854 alin. (2), teza a II - a C. proc. pen., părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.
Deoarece retragerea recursului s-a făcut până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul P.A.S..
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul P.A.S. împotriva Încheierii nr. 839 din 9 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4785/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.