Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 4 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5874/99/2007 au fost respinse, ca inadmisibile, excepția de nelegalitate și cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulate de recurentul intimat inculpat C.R.L., constatând ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din Legea nr. 202/2010.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență că excepția de nelegalitate și cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul intimat inculpat C.R.L. sunt inadmisibile. S-a constatat că excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare tradițional, reprezentând o formă de control indirect a actelor administrative, domeniul de aplicabilitate al excepției de nelegalitate fiind stabilit prin dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, condițiile de admisibilitate ale excepției de nelegalitate fiind reglementate prin dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 5 alin. (2) din același act normativ.
Analizând cele două procese-verbale care au constituit obiectul excepției de nelegalitate prin prisma naturii lor juridice, s-a constatat că procesul-verbal din 17 septembrie 1997 a fost întocmit de un inspector de specialitate din cadrul D.C.F.S. Județul Iași și are valoarea juridică a unui act de constatare care nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, excedând categoriei actelor administrative la care se referă art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând fi supus controlului în procedura specială prevăzută de Legea nr. 105/1997. În ceea ce privește procesul - verbal din 27 august 1998 s-a arătat că acesta este un act de constatare efectuat de specialiști din cadrul D.C.F.S. în scopul lămuririi aspectelor legate de latura penală și respectiv de latura civilă a cauzei în care se efectuau cercetări penale cu privire la faptele penale săvârșite de inculpatul C.R.L., actul nefiind urmat de întocmirea unui raport scris prin care să se stabilească măsuri fiscale și nici de emiterea unei decizii de impunere, procesul-verbal constituind un mijloc de probă în cauza penală, contestabil în cadrul procesului penal pendinte, fiind întocmit la cererea organului de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constatare ce a fost urmată și de efectuarea unui raport de expertiză tehnică de specialitate.
De asemenea, s-a constatat că cele două procese-verbale, au fost emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, nefiind admisibilă cercetarea nelegalității actelor administrative individuale emise anterior Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a celor două procese-verbale fiind apreciată ca inadmisibilă, prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 fiind înlăturate în considerarea aplicării prioritare a art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul respectării securității raporturilor juridice, conform art. 20 alin. (2) din Constituția României.
S-a reținut, totodată că, cele două procese-verbale (necenzurate în procedura specială graduală prevăzută de Legea nr. 105/1997) nu mai pot face obiectul controlului judecătoresc în fața instanței de contencios administrativ, în acest sens, fiind dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Cu alte cuvinte, se reține că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ.
S-a concluzionat în sensul că soluționarea cauzei nu depinde exclusiv de cele două procese-verbale a cărei nelegalitate se invocă, valoarea probatorie a acestora urmând a fi apreciată în urma examinării coroborate a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din Legea nr. 202/2010 instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, s-a reținut din punct de vedere al naturii dispozițiilor legale care fac obiectul excepției de neconstituționalitate, cât și al existenței lor în vigoare, că cerința legii este îndeplinită în cauză, obiectul excepției constituindu-l dispoziții ale unei legi organice și de asemenea că aceste prevederi legale nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. S-a mai argumentat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din Legea nr. 202/2010 a fost invocată ca accesoriu a excepției de nelegalitate, condiția pertinenței acesteia trebuind analizată prin raportare la acest din urmă incident procedural, or dispozițiile art. VII din Legea nr. 202/2010 nu îndeplinesc condiția pertinenței în raport de obiectul cauzei întrucât, constatându-se ca fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de inculpatul C.R.L. în incidența căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege, o eventuală statuare a caracterului neconstituțional al acestor dispoziții legale nu ar avea efecte directe asupra soluționării cauzei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul C.R.L., criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele prezentate oral de către apărătorul său ales (prezentate în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nemotivarea soluției prin prisma neconcordanței normei apreciată ca neconstituțională și prevederile art. 16 din Constituție, neobservarea faptului că există posibilitatea ca excepția de nelegalitate invocată să fie admisă, privarea de un grad de jurisdicție a părții care în recurs invocă o excepție de nelegalitate și care nu poate ataca respectiva încheiere odată cu fondul.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
Rezultă așadar că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate – respectiv legi sau ordonanțe sau dispoziții din asemenea acte normative în vigoare – cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Se va constata totodată că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.
Cu privire la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (5) statuând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.
În cauza dedusă judecății recurentul inculpat a invocat în fața instanței investită cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 35 din 2 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, excepția de nelegalitate a două procese-verbale (din 17 septembrie 1997 și 27 august 1998) și în aceste circumstanțe a înțeles să formuleze și o cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din Legea nr. 202/2010, (normă care prevede modul de cercetare a legalității actelor administrative cu caracter individual) apreciind că sunt neconstituționale dispozițiile legale referitoare la împrejurarea că judecarea cauzelor penale până la soluționarea excepției de nelegalitate nu se suspendă, cât și cele prin care se stabilește posibilitatea atacării doar odată cu fondul a încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ.
Față de aspectele anterior expuse se constată că în mod întemeiat instanța a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale are un caracter accesoriu față de cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ și, pe cale de consecință, față de excepția de nelegalitate invocată. Sub aspectul îndeplinirii condiției de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate constând în existența unei legături între norma criticată sub aspectul constituționalității și soluționarea cauzei, în mod just a concluzionat prima instanță că această condiție nu este îndeplinită, deoarece excepția de nelegalitate invocată a fost apreciată ca inadmisibilă, astfel încât norma prevăzută de art. VII din Legea nr. 202/2010 nu mai prezenta relevanță față de obiectul cauzei cu soluționarea căreia instanța a fost investită, recurentul inculpat criticând, de altfel, conținutul unei prevederi legale care nu poate, în nicio situație să fie modificat printr-o decizie a Curții Constituționale, care nu are atribuții de legiferare.
Așa fiind, se constată că soluția dispusă este legală, temeinică și riguros argumentată, dând o corectă aplicare prevederilor legale incidente, neindicarea în conținutul considerentelor, în mod expres, a prevederilor constituționale cu privire la care apărarea a considerat că sunt încălcate neconstituind o deficiență a hotărârii sub aspectul motivării, după cum sugerează apărarea, deoarece prima instanță a analizat just și în mod complet îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate invocată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.L. împotriva încheierii din 4 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5874/99/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.