Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 966 din 29 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 24 iunie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M., prin care acesta solicită punerea în libertate provizorie, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul D.M. arată că la data de 20 mai 2011, în cadrul dosarului nr. 160/P/2010 al D.N.A. s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile.
Prin încheierea din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive până la 22 iulie inclusiv.
Inculpatul a mai aratat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru liberarea provizorie sub control judiciar, atât în ceea de privește cuantumul pedepselor cu închisoarea prevăzute pentru infracțiunile pentru care este cercetat, cât și cu referire la cea de a doua condiție impusă de art. 1602 C. proc. pen.
Astfel, la dosarul cauzei nu există dovezi care să conducă la bănuiala că inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului sau de a pregăti comiterea altor infracțiuni, față de acesta au fost aduse acuzații generale, iar unii dintre inculpați au fost puși în libertate.
De asemenea, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o stare de sănătate precară, este singurul întreținător al familiei, are rate scadente la bancă.
Prima instanță, analizând cererea formulată, a reținut că acesta este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5 judecători, s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului D.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reținut că în perioada 2010 - începutul anului 2011, în calitate de intermediar vamal, acționar la SC F.C.P.B. SA a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat, inculpatul fiind cercetat împreună cu mai multe persoane sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Referitor la infracțiunea de dare de mită s-a reținut că a plătit către reprezentanții grupului infracțional organizat, în repetate rânduri, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, diverse sume de bani, cu titlul de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară și să acorde liberul de vamă în cazul mai multor containere, conținând mărfuri intermediate de susnumitul inculpat.
Astfel, în perioada 22 octombrie 2010 – începutul anului 2011, inculpatul D.M., inițial unul dintre clienții importanți ai grupului infracțional organizat, a acumulat datorii importante către palierul de protecție și execuție al grupului infracțional, constând atât din comisioane neplătite către SC C.C.S. SRL Constanța sau, după caz, SC A.S.C.S. SRL, cât și din sume de bani ce au fost deja plătite ca mită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. și care trebuiau recuperate.
Această situație a fost cauzată de împrejurarea că, în luna septembrie 2010, au fost derulate mai multe controale ale Comisariatului General al Gărzii Financiare și I.G.P.F., asupra unor containere cu mărfuri importate de unii agenți economici care au apelat la serviciile intermediarilor vamali în cauză, printre care, în special inculpatul D.M. În urma confiscării mărfurilor introduse în țară în mod ilicit, inculpatul D.M. nu a mai reușit să recupereze banii destinați cu titlu de mită lucrătorilor vamali și care au fost plătiți deja în avans de către comisionarii vamali în numele său.
Astfel, ca urmare a situației descrise, inculpatul D.M. s-a găsit în imposibilitatea de a colecta și a plăti efectiv banii datorați palierelor de protecție și execuție vamală ale grupului infracțional organizat (inclusiv sumele de bani date deja ca mită în numele său de comisionarii vamali); suma de bani promisă ca mită și neplătită efectiv ridicându-se la valoarea de 100.000 dolari S.U.A.
Din cauza conjuncturii, grupul infracțional organizat a luat măsuri de retorsiune constând în blocarea totală a importurilor de textile și încălțăminte, pentru câteva zile, începând cu data de 1 noiembrie 2010. Sub acest tip de presiune, inculpatul D.M. a plătit unele sume de bani din datoria acumulată, inclusiv din mita ce trebuia recuperată, ca urmare a plății ei în avans către lucrătorii vamali.
Pentru că nu i-au fost deblocate importurile (ca urmare a neachitării integrale a datoriei), acestea fiind reținute și pur și simplu neprocesate de lucrătorii vamali din B.V.C.S.A., în final inculpatul D.M. a reclamat situația în mod direct Președintelui A.N.A.F., B.S.
Arestarea preventivă a inculpatului D.M. s-a dispus în baza dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce i se rețin în sarcină fiind închisoarea mai mare de 4 ani, existând totodată și probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La data de 18 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis propunerea formulată de procuror și a prelungit durata măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul D.M. cu 30 zile, recursul declarat de inculpat împotriva hotărârii de prelungire fiind respins prin încheierea nr. 154 din 21 iunie 2011 a Completului de 5 judecători.
Referitor la admisibilitatea în principiu a cererii de liberare, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, cererea formulată de apărătorul ales fiind însușită de către inculpat, iar pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Din examinarea actelor dosarului, prima instanță nu a constatat existența unor date din care ar rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul D.M. ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. nu poate conduce însă automat la admiterea cererii, instanțele având obligația de a examina oportunitatea unei astfel de cereri prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. referitoare la scopul măsurilor preventive.
În speță, prima instanță a apreciat că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul D.M. a comis infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și dare de mită.
Infracțiunile presupus a fi comise de inculpat sunt infracțiuni grave nu doar prin natura lor (criminalitate organizată și corupție), dar și prin circumstanțele reale în care se presupune că s-au săvârșit, numărul persoanelor implicate, calitatea acestora, funcțiile deținute - lucrători vamali, persoane de conducere cu funcții importante în sistemul vamal, intermediari vamali, oameni politici deținători ale unor importante funcții în stat - durata în timp a presupusei activități infracționale, scopul urmărit, acela de a obține venituri ilicite importante.
Astfel, s-a reținut că inculpații urmăreau obținerea unor sume de bani ilicite chiar și din procesarea vamală a mărfurilor licite introduse în România, în caz contrar mărfurile fiind amânate de la vămuire, au facilitat concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 138 lit. f) C. proc. pen., reținându-se că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol este generat de reacția colectivă față de infracțiunile de crimă organizată și corupție de care este acuzat inculpatul, infracțiuni care prin rezonanța lor negativă afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și temere în rândul societății civile.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puțin o perioadă de timp (cauza H. contra P., cauza K. contra F.).
Gravitatea faptelor și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului trebuie avute în vedere de instanță la examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, alături de alte criterii cum sunt stadiul procesului, datele personale ale inculpatului, complexitatea cauzei, scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive.
Prima instanță a mai reținut că urmărirea penală este abia la început, cauza este extrem de complexă, de la luarea măsurii arestării preventive a trecut un timp scurt (36 zile), iar scopul pentru care s-a dispus luarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest moment.
Din analiza actelor dosarului a rezultat că, într-adevăr, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună conduită în societate, însă aceste circumstanța personale nu pot conduce prin ele însele la punerea în libertate a inculpatului, instanța examinându-le în contextul celorlalte aspecte arătate anterior și care formează convingerea că această cerere este neîntemeiată.
De asemenea, prima instanță a reținut că de la data verificării hotărârii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive de către Completul de 5 judecători, la 21 iunie 2011, nu a intervenit nicio modificare care să justifice acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 53 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă așadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Raportând considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului D.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanță.
Se reține, astfel, că inculpatul D.M., în perioada anului 2010 – 2011, în calitate de intermediar vamal, acționar la SC F.C.P.B. SA a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat, că a plătit către reprezentanții grupului, în repetate rânduri, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară și să acorde liberul de vamă în cazul mai multor containere conținând mărfuri intermediate de el.
De asemenea, se are în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în care în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.
Față de aspectele anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Din coroborarea elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părții aflată în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.
Astfel, detenția provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate și vor fi respinse.
Circumstanțele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii nr. 966 din 29 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5336/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.