Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1130 din 27 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.R., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul M.R. a formulat prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen. S-a motivat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160/2 C. proc. pen., în sensul că inculpatul este cercetat pentru o infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani închisoare, nu este cunoscut cu antecedente penale și nu există motive rezonabile din care să rezulte că ar putea săvârși alte infracțiuni, ori că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Inculpatul a mai arătat că probele administrate în prezent nu vizează activitatea inculpatului M.R., așa încât, lăsat în libertate, nu există riscul de a interveni asupra probelor sau de a influența poziția procesuală a celorlalți participanți la procesul penal, se bucură de încrederea că se va prezenta la chemarea organelor de urmărire penală ori de câte ori va fi nevoie și consideră că poate fi cercetat în continuare în stare de libertate.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că arestarea inculpatului s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.
Prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 154 din 21 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători), a fost prelungită starea de arest a inculpatului pentru încă 30 de zile. La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026 a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
În sarcina inculpatului M.R. au fost reținute infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, infracțiunea de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, s-a reținut că inculpatul, în intervalul octombrie 2010 - februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
Astfel, la data de 10 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container conținând, printre altele, 15 colete cu carcase de telefoane mobile.
La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container conținând, printre altele, disimulate, 70 baxuri cu icoane și alte articole religioase ortodoxe, pentru care nu exista autorizarea P.R.
La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti, cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul mai multor containere: 3.500 dolari S.U.A. pentru lucrătorii vamali și 500 dolari S.U.A. pentru inculpatul T.D.I., pentru 108 baxuri conținând chiloți bărbătești purtând însemnele de marcă contrafăcută D., 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute purtând însemnele mărcii B., 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri de ochelari contrafăcuți, 1.500 dolari S.U.A. pentru produse contrafăcute purtând însemnele mărcii B., 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 de baxuri de chiloți (alții decât cei care purtau însemnele mărcii D.), 4.500 dolari S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice marca A.D.
La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1. 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unor containere, conținând mărfuri contrafăcute ce purtau neautorizat marca K., precum și 15 baxuri cu jucării contrafăcute, purtând mărcile H.M. și P.D.
La data de 16 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container conținând cantități neprecizate de perdea și ochelari de vedere, câtă vreme în documentele vamale erau înscrise materiale textile și, respectiv, ochelari de soare, încadrări tarifare ce presupuneau plata unor taxe vamale mai mici.
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1. 000 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul a 10 baxuri cu ochelari de vedere.
La data de 18 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 3. 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul a 60 de colete cu parfumuri, 40 baxuri cu umbrele, 7 baxuri cu cărți de joc și produse contrafăcute marca H.M.
La data de 06 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container cu diverse produse contrafăcute.
La data de 23 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti 5. 000 dolari S.U.A., negociați ulterior la suma finală de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container conținând, disimulate, 10 baxuri cu artificii și 61 baxuri cu mărfuri contrafăcute.
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (10) din Constituția României și de art. 136 alin. (2), art. 1601 și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată, așa cum rezulta din chiar denumirea instituției, de luarea prealabilă a măsurii arestării, și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării, deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării (art. 139 C. proc. pen.),existând dreptul judecătorului de a acorda sau nu liberarea provizorie.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.R., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, după cum rezultă și din decizia pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, asupra recursului în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009), deoarece potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (1) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat M.R. nu depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.
S-a argumentat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, s-a reținut că aceasta nu este îndeplinită.
S-a argumentat de către prima instanță că din coroborarea prevederilor art. 1602 alin. (1) și art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, probatoriul administrat de către procuror până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Urmărirea penală este în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile, în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.
Prima instanță, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 1601 - art. 16010 C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația admiterii în fond a cererii.
S-a arătat că la verificarea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaiimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Prin interpretarea sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, rezultă că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
Având în vedere considerațiile expuse prima instanță a apreciat cererea petentului inculpat ca fiind neîntemeiată, deoarece, la acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată, cauza fiind complexă, fiind ridicate documente de la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
De asemenea, având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de intermediar vamal la Vama Constanța Sud Agigea s-a reținut existența pericolului concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a autorităților publice. O reacție blândă față de acest tip de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție, generându-se și neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică de drept aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Prima instanță, prin raportarea circumstanțelor reale ale comiterii faptei celor personale ale inculpatului, a avut în vedere și urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii, lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public.
S-a reținut că gravitatea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru care inculpatul este cercetat, dar și multitudinea actelor materiale presupus a fi fost săvârșite (9 acte materiale, sumele promise lucrătorilor vamali fiind între 500 dolari S.U.A. și 7.000 dolari S.U.A.) și care, constituie infracțiunea de dare de mită în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., justifică concluzia că scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi realizat prin acordarea liberării provizorii sub control judiciar, garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., neînlăturând pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru greșita apreciere cu privire la netemeinicia cererii, în condițiile în care cererea a fost declarată admisibilă, neefectuarea, în cadrul actelor de urmărire a unor activități privind pe inculpat, inexistența datelor din care să rezulte neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., greșita analizare a temeiniciei cererii prin raportare la dispozițiile art. 136, 143 și 148 lit. f) C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă așadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de intermediar vamal a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită, promițând, oferind sau dând sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și executa atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil; faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., probele administrate creând presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale. Sub acest aspect se reține că este nefondată critica apărării în sensul că instanța s-a raportat în mod greșit la prevederile art. 136, 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece numai o examinare concretă a situației particulare a inculpatului (care implica și analiza circumstanțelor reale și personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident presupunea o reacție fermă a organelor judiciare. Se reține, de asemenea, că independent de ordinea aleasă de organul de urmărire în administrarea probelor actele dosarului creează presupunerea, pentru considerentele anterior expuse, influențării negative a desfășurării procesului penal și punerii sub semnul îndoielii a atingerii scopului acestuia prin admiterea, la acest moment procesual, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Rezultă așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva încheierii nr. 1130 din 27 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6023/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.