Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1132 din 27 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat, în esență, că inculpatul R.V. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen. S-a motivat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă în principiu, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat admiterea acesteia ca fiind întemeiată.
S-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., în sensul că inculpatul este cercetat pentru o infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, nu este recidivist și nu există motive din care să rezulte că ar putea săvârși alte infracțiuni ori că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Totodată, a luat cunoștință de dispozițiile legale privind revocarea liberării provizorii și va respecta toate obligațiile care vor fi stabilite în sarcina sa.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că inculpatul poate beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât nu sunt date din care să rezulte că, fiind lăsat în libertate, există riscul de a interveni asupra probelor sau de a influența poziția procesuală a celorlalți participanți în procesul penal, este suspendat din funcție, astfel că nu mai poate comite alte fapte, are în întreținere un copil minor, la dosar nu sunt probe certe de vinovăției și sunt îndeplinite condițiile pentru a fi cercetat în stare de libertate.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului R.V. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului. La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut în sarcina inculpatului că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
Astfel, la data de 20 septembrie 2010, orele 15:45, inculpatul a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Ț.V., comisionar vamal, că îi va da suma de 3.200 dolari S.U.A. („32 de bucăți americane”) ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu pe care acesta le avea în calitate de lucrător vamal, prin acordarea liberului de vamă mai multor containere procesate prin B.V. Constanța Sud Agigea.
Inculpatul R.V. a acordat liberul de vamă personal, prin aplicarea ștampilei sale vamale, purtând nr. 069 a B.V. Constanța Sud Agigea, a declarațiilor vamale de import în cazul mai multor operațiuni de import ilicite, dovedite ca atare, după cum urmează:
La data de 03 septembrie 2010, SC M.G.A. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă inculpatului T.D.I., a solicitat reprezentantului importatorului să plătească mită suma de 2.500 dolari S.U.A.
La data de 29 octombrie 2010, SC C.S.I. SRL Voluntari, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatului T.D.I., prin intermediul inculpatului B.S., au solicitat reprezentantului importatorului plata ca mită a sumei de 1.000 dolari S.U.A.
La 12 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La data de 12 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 3.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La data de 15 noiembrie 2010, SC E.P. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul O.C.C. i-a cerut reprezentantului importatorului, prin intermediul inculpatului T.D.I., plata sumei de 2.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La 15 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La data de 15 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La 03 noiembrie 2010, SC M.T. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul Ț.V. i-a solicitat reprezentantului importatorului plata sumei de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
S-a reținut că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul R.V., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, având în vedere și decizia pronunțată în recurs în interesul legii, nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009), pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat R.V. nu depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, infracțiunile ce intrau în scopul grupului infracțional organizat fiind infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului a fost apreciată ca admisibilă.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, s-a constatat că aceasta nu este îndeplinită.
S-a reținut că din coroborarea prevederilor art. 1602 alin. (1) și art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Probatoriul administrat de către procuror până în acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen., urmărirea penală fiind în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat fiind destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive neschimbându-se, neintervenind elemente noi, favorabile, în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.
Prima instanță, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 1601 - art. 16010 C. proc. pen., nu și la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația de admitere, în fond, a cererii.
Astfel, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Prin interpretarea sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, s-a reținut că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
Astfel, s-a apreciat că cererea inculpatului este neîntemeiată, la acest moment procesual buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
S-a reținut că față de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă, ceea ce presupune o urmărire penală complexă și că au fost ridicate documente de la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate, iar având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de lucrător vamal la Vama Constanța Sud Agigea rezultă pericolul concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a autorităților publice. O reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescența faptelor de corupție și s-ar putea genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică de drept aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, prima instanță a reținut urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii, lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, apreciindu-se că garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, faptul că are în întreținere 1 copil și are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu înlătură pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru neobservarea situației particulare a inculpatului, neimplicarea acestuia în comiterea infracțiunilor imputate, administrarea în marea lor majoritate a probelor privind pe inculpat, lipsa probelor de vinovăție a inculpatului, inexistența riscului ca în libertate să influențeze negativ desfășurarea procesului penal.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de lucrător vamal, a acordat, contra unor sume de bani, liberul în vamă pentru mai multe containere de marfă (sumele fiind solicitate de inculpații T.D.I. și Ț.V.) faptele fiind incriminate de dispozițiile art. art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Se reține, totodată, că, față de obiectul cauzei și stadiul procesual, nu pot fi primite apărările referitoare la aspecte care vizează fondul cauzei (nevinovăția inculpatului, inexistența probelor), aceasta aflându-se în etapa urmăririi penale, obiectul prezentei cauzei neconstituindu-l soluționarea fondului unui raport juridic de drept material, din probele administrate până la acest moment procesual, rezultând date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere a faptelor pentru care inculpatul este cercetat.
Totodată, nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Susținerile apărării în sensul că probele privind pe inculpat au fost, în mare măsură, administrate nu pot fi avute în vedere, deoarece organul de urmărire are dreptul, dar și obligația de a administra orice probe necesare aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, astfel că, la acest moment, nu se poate afirma că activitatea de administrare a probelor a fost finalizată.
Rezultă, așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii nr. 1132 din 27 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6094/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.