Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1163 din 5 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de inculpatul P.A.C., ca fiind întemeiată și s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul P.A.C. urmând să respecte obligațiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, respectiv Poliția Municipiului Constanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu se apropie de coinculpații cauzei și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Conform art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului P.A.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34/ U emis la 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, plătindu-se din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată și înregistrată la instanță sub numărul de mai sus, s-a solicitat, în numele inculpatului P.A.C., liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, în baza dispozițiilor art. 1602 și urm. C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul petent este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la cumpărare de influență, complicitate la trafic de influență și art. 255 C. pen. S-a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. și că această cerere este una întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa în stare de arest preventiv. Referitor la inculpat s-a arătat că în cauză nu există date pe care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta prezintă garanții morale, date fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, are un domiciliu stabil și suportul familiei, mama sa se află într-o situație medicală deosebită, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activități de natură infracțională.
Inculpatul a arătat că cunoaște condițiile ce i se pot impune dacă va li liberat provizoriu sub control judiciar și se obligă să respecte aceste măsuri. Expres, în fața judecătorului, inculpatul a făcut mențiunea cunoașterii dispozițiilor legale privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii. De asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanțiile oferite de obligațiile ce pot fi impuse de instanță.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că inculpatul și-a însușit cererea formulată de avocat în numele său, cererea fiind admisă în prealabil în principiu.
Apreciindu-se că cererea formulată de inculpat, trebuie abordată și în contextul în care instituția liberării provizorii vizează arestul preventiv în care se află acesta, instanța a reținut că faptele imputate inculpatului, care au determinat luarea măsurii preventive a arestării, au fost reprezentate de:
- infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.
S-a constatat că, din numărul total de persoane din grupul infracțional organizat, ca probe în acuzarea acestui inculpat au fost reținute convorbiri doar cu patru persoane, dintre care doar două sunt inculpate în cauză și doar unul este urmărit pentru același act material;
- infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a promis inculpatului M.L., S.G.M.A.I., suma de 80 milioane lei vechi pentru câștigarea alegerilor organizate la nivelul Organizației Municipiului Constanța a P.D.L., în scopul ca acesta să își folosească influența politică asupra autorității competente pentru a-l numi în funcția de director la C.N.A.P.M.C. SA, urmând ca ulterior să fie înlocuit de o persoană aleasă de acesta și de membrii grupului infracțional organizat.
S-a subliniat că față de inculpatul M.L. („vânzător de influență”) nu mai este funcțională măsura arestului;
- complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 pct. 1 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la data de 23 august 2010 ora 0910:30, inculpatul P.A.C. a importat împreună cu numitul C.D. un container conținând diverse mărfuri; din conținutul containerului, aproximativ 40 % din mărfuri erau importate din China de inculpatul P.A.C., iar restul îi aparțineau lui C.D. C.D. i-a comunicat că lucrătorii vamali i-au cerut mită pentru introducerea în țară a containerului, iar inculpatul P.A.C. l-a sfătuit să accepte inițial cererea, pe care ulterior să nu o onoreze, între timp el urmând să intervină pe lângă inculpatul B.E. care, la rândul său, să își folosească influența pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară a mărfurilor respective. În schimbul traficării influenței sale pe lângă vameși, inculpatul B.E. a primit o sumă de bani nedeterminată de la C.D.
La data de 07 octombrie 2010, orele 1917:21 și orele 1924:16, s-a angajat față de numitul C.M., reprezentant al SC A.E. SRL, jud. Maramureș, că va interveni pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri, importate din China.
S-a arătat că, atât numitul C.D., cât și numitul C.M., nu au calități procesuale în cauză;
- infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 26 august 2010 orele 1005:05, inculpatul P.A.C. i-a cerut inculpatului Ț.V., ca în numele său, să dea unui lucrător vamal neidentificat, numit în limbaj codat „Z”, o sumă de bani cuantificată ca „3 sandvișuri” (n. n – aprox. 150 Euro) ca recompensă pentru serviciile făcute comisionarului vamal SC S.C.S. SRL, iar inculpatul Ț.V. s-a conformat cererii inculpatului P.A.C.
S-a arătat că inculpatului Ț.V. nu îi este imputat acest act infracțional.
S-a reținut că înregistrările convorbirilor telefonice aflate la dosarul complex de urmărire penală fac, într-o anumită măsură, proba faptelor susmenționate și chiar în contextul în care acestea apar a fi singulare probator, noțiunea de date existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele se întrunește, însă aceasta trebuie analizată și prin prisma aspectelor anterior prezentate valabile pentru fiecare dintre infracțiuni.
Astfel, prima instanță a apreciat că la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, și totodată nu există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire socială nu este suficient de puternic pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, nemaifiind de actualitate, egalitatea de tratament juridic cu celelalte persoane direct implicate în faptele pretins comise reclamând o continuare a instrumentării cauzei fără o privare de libertate a inculpatului.
S-a concluzionat că în vederea desfășurării normale a procesului penal, se impune starea de libertate a inculpatului, mai ales în condițiile în care din dosar au rezultat anumite note de detaliu favorabile inculpatului, care îl și separă ca învinuire de situația faptică și juridică a celorlalți inculpați, care sunt cercetați sub privare de libertate, nu în ultimul rând trebuind a fi luate în considerare și aspectele personale, starea medicală a membrilor familiei, invocate de inculpat, care coroborate cu cele de mai sus sunt suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs M.P., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale procurorului și din motivele scrise de recurs depuse la dosar pentru netemeinicie, neanalizarea impactului activității infracționale asupra valorilor ocrotite de lege, necesitatea protejării interesului public lezat, față de care aspectele de ordin personal privind pe inculpat nu puteau avea prioritate, argumentul egalității de tratament nefiind suficient, fiind necesară observarea circumstanțelor comiterii faptelor și cele care caracterizează persoana inculpatului.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că în mod neîntemeiat prima instanță a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L.,. O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul a promis inculpatului M.L., S.G.M.A.I., suma de 80 milioane lei vechi pentru câștigarea alegerilor organizate la nivelul Organizației Municipiului Constanța a P.D.L., în scopul ca acesta să își folosească influența politică asupra autorității competente pentru a-l numi în funcția de director la C.N.A.P.M.C. SA, urmând ca ulterior să fie înlocuit de o persoană aleasă de acesta și de membrii grupului infracțional organizat, a promis că va interveni pe lângă inculpatul B.E. pentru ca acesta la rândul său să intervină pe lângă lucrătorii vamali în vederea introducerii unui container cu marfă, promițând totodată numitului C.M. că va interveni pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri, importate din China și dând indirect (prin intermediul inculpatului Ț.V.), unui lucrător vamal o suma de bani pentru activitățile desfășurate.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, incriminate de dispozițiile art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen., raportat la art. 257 pct. 1 C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 255 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că în mod greșit prima instanță, acordând prioritate circumstanțelor personale ale inculpatului, constând în aspecte de ordin familial și privind conduita anterioară a acestuia, și având în vedere și principiul egalității de tratament a apreciat ca oportună acordarea liberării provizorii.
Se constată că soluția primei instanțe nu a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și modul concret în care realizarea acestei finalități poate avea loc, cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, aflată în etapa urmăririi penale, în concret și la acest moment procesual, scopul prevăzut de dispozițiile legale precitate nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
În speță, nerealizarea condițiilor reglementate de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și implicit inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultau din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Așadar, în situația (cum este cea din cauza de față) în care scopul măsurii preventive nu poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, urmează a se da eficiență și a fi avută în vedere, cu prioritate, necesitatea realizării scopului procesului penal, ce prevalează interesului persoanei de a fi cercetată în libertate.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat va fi admis, va fi casată încheierea recurată, iar în rejudecare,va fi respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, ocazionate de soluționarea în fond a cererii, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției; onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în recurs, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva Încheierii nr. 1163 din 5 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6412/1/2011, privind pe intimatul inculpat P.A.C.
Casează încheierea atacată și rejudecând:
Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul P.A.C.
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea în fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.