Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1281 din 26 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, inculpatul O.C.C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis împotriva sa.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esență, că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat sub control judiciar, că nu există date că va comite alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, că va altera ori distruge mijloace de probă, întrucât toate părțile se află în custodia D.N.A. De asemenea, a arătat că este tatăl a doi copii minori, soția sa având salariu minim pe economie.
Prima instanță, examinând actele dosarului, a constatat că prin încheierea de ședință nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului O.C.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
În esență, s-a reținut că inculpatul O.C.C. a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, constând în aceea că, în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită.
S-a reținut, în concret, că inculpatul O.C.C., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali din cadrul B.V. Constanța Sud Agigea, a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL Constanța, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii T.D.I., Ț.V., B.S. ș.a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare desfășurării activităților corupte la nivelul B.V. Constanța Sud Agigea și și-a folosit, în același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al șefului B.V. Constanța Sud Agigea.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, care a fost respins de către Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza încheierii nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 30/ U din 25 mai 2011.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv până la data de 20 septembrie 2011.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar prima instanță a constatat că liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală, fiind prevăzută, atât la nivel constituțional [(art. 23 alin. (10) din Constituție)], cât și la nivelul Codului de procedură penală în conținutul principiului fundamental al garantării libertății persoanei [(art. 5 alin. (5) C. proc. pen.)], transpunerea în particular a acestor dispoziții regăsindu-se în conținutul art. 1601 C. proc. pen., potrivit căruia în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul aflându-se sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 30/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile care s-ar circumscrie accepțiunii juridice a noțiunii de scop, referitor la grupul infracțional organizat, nedepășind limita de 18 ani închisoare.
De asemenea, instanța a constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., actele și lucrările de urmărire penală nerelevând vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, condițiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
S-a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 1602 și următoarele C. proc. pen., rezultă, însă, că îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura, instanța trebuind să se raporteze la criterii referitoare, atât la elemente ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele ce privesc persoana inculpatului pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.
Astfel, s-a constatat că inculpatul nu are antecedente penale, are o familie organizată, cu 2 copii în întreținere, dar aceste elemente ce țin de circumstanțierea persoanei inculpatului trebuie privite în relaționare directă cu circumstanțele reale ale cauzei, însă, raportat la natura și gravitatea acuzațiilor aduse, inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată, la frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni și la urmările negative pe care le produc, ținând cont de stadiul actual al cercetărilor și de necesitatea strângerii probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, este insuficientă instituirea controlului judiciar, liberarea provizorie fiind neoportună, îndeosebi din perspectiva asigurării bunei derulări a procedurilor judiciare și a exigențelor scopului impus de art. 136 C. pen.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea inculpatului în activitățile grupului infracțional organizat și nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de corupție de care este acuzat, iar interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport cu gravitatea infracțiunilor, cu calitatea deținută, aceea de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea, implicând exercițiul autorității de stat, de consecințele produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activitățile vamale și impactul negativ asupra imaginii și prestigiului instituțiilor publice.
Presupusa activitate infracțională ce formează obiectul cercetărilor în cauză s-a întins pe o perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de participanți și de acte materiale de executare, iar probațiunea în cauză până la acest moment procesual se întemeiază în principal pe convorbirile telefonice interceptate, aspectele infracționale rezultate din aceste convorbiri necesitând multiple verificări în fapt cu privire la activitățile de vămuire desfășurate, societățile și persoanele beneficiare implicate.
S-a concluzionat în sensul că interesul anchetei penale în curs de desfășurare reclamă în acest stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., prima instanță a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul O.C.C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către apărătorii aleși (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate, netemeinicie, neoferirea de dovezi în ceea ce privește nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și nici în ceea ce privește încălcarea atribuțiilor de serviciu.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., ZR.., D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creeză presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea a pretins diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș. a. să permită intrarea în țară a unor containere ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S. ș. a., colectați organizat de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul, în virtutea funcției deținută oferea informațiile necesare desfășurării activităților ilicite la nivelul B.V. Constanța Sud Agigea.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident impunea o reacție fermă a organelor judiciare.
În ceea ce privește aserțiunile apărării relative la inexistența probelor care să dovedească vinovăția inculpatului, acestea nu pot fi primite față de stadiul procesual al cauzei și obiectul acesteia; cauza se află în prezent în faza urmăririi penale; probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis fapta ce i se impută nu trebuie să aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, față de particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi negativ influențată în condițiile liberării inculpatului, astfel că și realizarea scopului procesului penal poate fi prejudiciată.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleși, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1281 din 26 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6762/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2011.