Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1357 din 6 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că arestarea inculpatului M.A. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători.
Prin încheieri succesive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, confirmate de completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost prelungită starea de arest a inculpatului pe durate de câte 30 de zile, până la soluționarea prezentei cereri.
La data de 2 septembrie 2011, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând cererea inculpatului M.A. prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, s-a reținut că potrivit actelor și lucrărilor de urmărire penală, inculpatul M.A. este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că faptele presupus a fi săvârșite de inculpatul M.A., care formează obiectul cercetării penale în prezenta cauză, constau în concret în aceea că în calitatea deținută, de lucrător vamal în cadrul V.C. Sud Agigea, șef control fizic containere în cadrul B.V. Constanța Sud Agigea, a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită, pretinzând prin intermediul inculpatului T.D.I. sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori.
Astfel, la data de 2 septembrie 2010, orele 1722:23, inculpatul M.A. i-a solicitat inculpatului T.D.I., reprezentant al comisionarului vamal C.C.S. SRL, ca unul din importatori sau intermediari vamali, neidentificat, descris codat sub denumirea de „inginerul chelios”, să plătească cu titlu de mită suma de 3.000 dolari S.U.A., pentru a se permite intrarea în țară a unei cantități de 30 baxuri cu pixuri (02 septembrie 2010, orele 1722:23).
La data de 30 septembrie 2010, orele 1301:23, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că suma oferită ca mită pentru a se permite intrarea în țară a unui container conținând ață de cusut este de 5.500 dolari S.U.A. (30 septembrie 2010, orele 1301:23).
La data de 8 octombrie 2010, orele 1421:27, inculpatul M.A. a consimțit să își încalce atribuțiile de serviciu, permițând intrarea în țară a două containere, aparținând societății G., la cererea inculpatului T.D.I., în condițiile în care primul container conținea o proporție de 25 % mărfuri ilicite, iar cel de-al doilea container conținea 98 % mărfuri ilicite, bazându-se pe plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită, percepută de inculpatul T.D.I. de la importatori sau intermediari vamali (08 octombrie 2010, orele 1421:27; 1511:36).
În cursul serii de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a dat detalii inculpatului T.D.I. cu privire la cantitățile de mărfuri contrafăcute (respectiv jucării H.M. și P.D.) existente într-un container ce urma să fie introdus în țară prin încălcarea îndatoririlor de serviciu de către inculpatul M.A.; în baza informațiilor furnizate de M.A., inculpatul T.D.I. i-a pretins inculpatului M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, în scopul ca aceștia să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită intrarea în țară a mărfurilor contrafăcute (15 noiembrie 2010, orele 1845:02 – în corespondență cu T.D.I.).
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata unei sume de bani neprecizate, cu titlu de mită, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și a permite intrarea în țară a unor mărfuri aparținând firmei D., în condițiile în care facturile aferente importului erau necorespunzătoare, prezentate doar în copie și, în absența originalului (17 noiembrie 2010 orele 0903:55).
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata sumei de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, bani pe care, la rândul său, să îi perceapă de la reprezentanții firmei D.G., în scopul de a permite intrarea în țară a 10 baxuri cu ochelari de vedere (17 noiembrie 2010, orele 1711:18; 1735:39; 1738:40).
La data de 19 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata sumei de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru a permite intrarea în țară a 78 și, respectiv, 25 baxuri cu mărfuri ilicite (19 noiembrie 2010, orele 1430:57).
La data de 28 decembrie 2010, inculpatul M.A. a permis intrarea în țară a unui transport de ciuperci provenind din Republica Populară Chineză, pentru care nu exista certificat de captură, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu, cerându-i inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, sumă pe care acesta urma să o ceară intermediarului vamal E.H.A. (28 ianuarie 2010, orele 1512:45; 1734:03).
La data de 6 ianuarie 2011, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul C.M. introduce în țară un container, din care jumătate reprezintă mărfuri nedeclarate, iar 20 de colete reprezintă mărfuri contrafăcute, sugerându-i să contacteze importatorul pentru a plăti o sumă de bani cu titlu de mită, în scopul încălcării îndatoririlor de serviciu și a permiterii intrării în țară a respectivelor mărfuri (06 ianuarie 2011, orele 1245:45).
Examinând cererea prin prisma dispozițiilor art. 23 alin. (10) din Constituție, art. 136 alin. (2) C. proc. pen. și art. 1601 C. proc. pen., prima instanță a reținut că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată, de luarea prealabilă a măsurii arestării, și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării [(art. 139 C. proc. pen.)], judecătorul având dreptul, potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., de a aprecia asupra acordării sau neacordării liberării provizorii.
S-a reținut că potrivit actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, se presupune existența unui grup infracțional organizat pe 6 paliere.
Probele sau indiciile temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) cu referire la art. 681 C. proc. pen., existente la dosar și funcțiile publice sau private îndeplinite de persoanele față de care se efectuează cercetări până la acest moment, fiind de natură a sugera ca posibilă o astfel de organizare a presupusei activități infracționale a inculpaților.
Totodată, s-a constatat că organele de urmărire penală îl situează pe inculpatul M.A., iar în cursul actualei faze a procesului penal instanța nu are competența a cenzura această prezentare a „grupului infracțional organizat”, la palierul nr. 4 „palierul de execuție la nivelul sistemului vamal”.
S-a concluzionat că în cauză, în raport cu modul de organizare/ierarhizare al presupusului grup infracțional, astfel cum acesta este prezentat în actele și lucrările dosarului de urmărire penală (situarea inculpatului M.A. la unul din paliere superioare ale acestuia, palierul nr. 4 „palierul de execuție la nivelul sistemului vamal”), având în vedere probele și indiciile temeinice existente până în prezent, sunt elemente de natură a justifica rezonabil concluzia privind „necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”, iar interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport cu gravitatea infracțiunilor presupus a fi săvârșite, indiciile privind posibilitatea că acestea ar fi fost săvârșite în participație cu persoane care dețineau înalte funcții, inclusiv implicând exercițiul autorității de stat, consecințele produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activitățile vamale, dar și impactul negativ asupra prestigiului instituțiilor publice, nefiind împrejurări de ignorat.
S-a argumentat că, în principiu, tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de eliberare din detenție provizorie, cel puțin după o anumită perioadă de timp, decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente amenințată, iar această condiție se cere a fi analizată, în cadrul cererii de liberare provizorie, și în raport cu riscul pe care îl prezintă inculpatul de a comite noi infracțiuni.
Sub acest aspect, prima instanță a constatat că, nu există date sau indicii concrete care să prezume rezonabil riscul de repetare a infracțiunilor, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului necunoscut cu antecedente penale și cu conduită corespunzătoare în societate până la data formulării acuzațiilor, însă pentru acordarea liberării provizorii este deopotrivă necesară și îndeplinirea condiției privitoare la inexistența oricărui risc de influențare a anchetei, în cauză existând, cel puțin în acest moment al desfășurării activității de urmărire penală, un asemenea risc, acesta neputând fi în mod obiectiv eliminat prin instituirea unui control judiciar la acest moment procesual.
S-a menționat că presupusa activitate infracțională ce formează obiectul cercetărilor s-a extins pe o perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de participanți, cu multiple acte materiale de executare, iar probațiunea, până la acest moment procesual, se întemeiază, printre altele, pe convorbirile telefonice interceptate aspectele presupus infracționale rezultate din aceste convorbiri necesitând multiple și complexe verificări în fapt cu privire la activitățile de vămuire desfășurate, societățile și persoanele beneficiare implicate, interesul anchetei în curs de desfășurare la organele de urmărire penală reclamând, în acest stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către apărătorul ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate, netemeinicie, inexistența datelor referitoare la nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., folosirea de argumente ce exced normelor care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar, cercetarea altor inculpați poziționați pe paliere superioare în cadrul grupului infracțional în libertate, neefectuarea de noi acte de urmărire față de inculpat, neobservarea prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V. D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de șef control fizic containere în cadrul B.V. Constanța Sud Agigea, lucrător vamal, a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită, pretinzând prin intermediul comisionarului T.D.I., sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și a permite intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Motivele de recurs invocate sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident impunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Referitor la critica privind folosirea de către prima instanță a unor argumente ce exced normelor care reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar, prin raportare la cauza concretă și la starea de fapt avută în vedere, la acest moment procesual de către organele de urmărire, se constată că nici aceasta nu se susține. Astfel, instanța a avut în vedere și a aplicat în mod just, prin coroborare, prevederile art. 1601 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportându-se și la prevederile art. 136 C. proc. pen. (contrar susținerilor apărării), observând nu doar situația de fapt, astfel după cum aceasta reiese, în acest moment, din actele dosarului, dar și aspectele particulare ce țin de persoana inculpatului și necesitatea de asigurare, în orice circumstanțe, a realizării scopului procesului penal.
În ceea ce privește susținerea relativă la actele de urmărire efectuate față de inculpat aceasta nu poate fi primită, deoarece excede obiectului cauzei, procurorul având în această fază a procesului penal libertatea de a stabili modalitatea de derulare a anchetei și ordinea efectuării actelor de urmărire.
Referitor la argumentele privind împrejurarea că alți inculpați sunt cercetați în stare de libertate se reține că nici acestea nu se susțin, principiul egalității de tratament, sugerat de apărare, negăsindu-și aplicabilitatea, măsurile preventive dispuse față de inculpați fiind diferite, în raport cu situația procesuală distinctă a fiecăruia.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii nr. 1357 din 6 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. în dosarul nr. 7022/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.