Asupra contestației la executare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 500 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 15/ P din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea, recurs care a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 17 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu motivarea că recursul a fost exercitat împotriva unei hotărâri definitive care nu este supusă niciunei căi de atac, în condițiile art. 3851 raportat la art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
Prin cererea introdusă la 10 iunie 2011, contestatoarea G.A. a formulat contestație la executare împotriva Deciziei nr. 17 din 24 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, solicitând „scutirea de la plata cheltuielilor de judecată”.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de contestație la executare formulată de contestatoarea G.A. este inadmisibilă.
Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive.
Analizându-se hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen. „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri :
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.
Se constată așadar că, în cauză, motivele invocate de contestatoare nu se regăsesc între cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., astfel că cererea formulată nu are legătură cu dispozițiile legale privind lămurirea hotărârii, cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) din același cod.
Totodată, Codul de procedură penală reglementează posibilitatea contestației privitoare la dispozițiile civile ale hotărârii ( în art. 463 C. proc. pen.), respectiv, contestația privitoare la amenzile judiciare (în art. 464 C. proc. pen.).
Rezultă, așadar, că în ceea ce privește cheltuielile judiciare, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții referitoare la posibilitatea formulării unei contestații la executare, neputându-se aplica prin analogie dispozițiile art. 463 sau 464 C. proc. pen., menționate anterior.
În consecință, contestația la executare formulată de contestatoare este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.
În baza art. 192 alin. (2) Cod C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 17 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5623/1/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2011.