Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1426 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7630/1/2011, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.M.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 septembrie 2011, sub nr. 7630/1/2011, inculpatul C.M. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis împotriva sa.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, punerea sa în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezența sa în fața organelor de urmărire penală.
A arătat că la dosarul cauzei nu există date că inculpatul va încerca să fugă, având în vedere situația familială, acesta urmând să se căsătorească, nu are antecedente penale, are multe credite de achitat la bănci, nu există riscul ca odată pus în libertate să împiedice administrarea justiției sau să comită noi infracțiuni și nici să tulbure ordinea publică, că inculpatul prezintă suficiente garanții morale și profesionale care îl îndreptățesc să fie pus în libertate provizorie sub control judiciar.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.M. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a reținut că inculpatul C.M. este cercetat pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
I. Infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
II. Complicitate la infracțiunea de dare de mită și, respectiv, complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat. la art. 255 pct. 1 C. pen. și art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziției art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. și art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziției art. 41 alin. (2) C. pen.
În concret, s-au reținut următoarele:
La data de 27 octombrie 2010 (orele 1514:07), inculpatul C.M. împreună cu inculpatul Ț.V. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub numele de M. o sumă de bani, definită codat ca „doi…jumătate”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând, în plus față de marfa declarată, o cantitate de două tone (respectiv 3240) de perechi de papuci de casă.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ț.V. a stabilit cu inculpatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A., printre care și inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru introducerea în țară a unui container conținând jumătate, fasole și jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eșapament, etc. nedeclarate la vamă.
La data de 28 ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul C.M. l-a informat pe inculpatul Ț.V. că un lucrător vamal de la B.V. Constanța Sud Agigea i-a pretins suma de 2.500 dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri, ce conțineau, după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus față de cele declarate.
La data de 03 martie 2011, inculpații Ț.V. și C.M. s-au pus de acord asupra modului în care să intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii G.F.I., în situația unui container cu mărfuri diverse procesate în vama Constanța Sud Agigea de antemenționatul comisionar vamal. Respectivul container a fost interceptat de către doi ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F. la complexul de depozite din Dobroiești. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I. SRL, avându-l ca administrator pe cetățeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul respectiv conțineau, printre altele, jucării contrafăcute marca M.B., iar restul mărfurilor erau cantitativ mult superioare față de cele declarate înaintea organelor vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare a acestui import fiind de: 232.186,21 lei.
III. Infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000.
La data de 02 decembrie 2010, inculpatul C.M. i-a promis suma de 500 dolari S.U.A. inculpatului Ț.V. pentru ca acesta din urmă să o plătească cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea în schimbul permiterii introducerii în țară și a acordării liberului de vamă în cazul unui container cu mărfuri.
Judecătorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive a apreciat că sunt indicii temeinice că inculpatul C.M. a comis faptele pentru care este cercetat și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 19/ U din 25 mai 2011.
Prin încheieri succesive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitive prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost prelungită starea de arest a inculpatului C.M.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 1602 și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este admisibilă, dar nu și întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiași text, se arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se impun a fi analizate în cauză prin raportare la art. 1602 C. proc. pen., din care rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuie să fie îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul C.M. se află sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.
A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Prima instanță a constatat că este îndeplinită și această condiție, pedeapsa prevăzută de lege pentru cea mai gravă infracțiune care ar intra în scopul grupului infracțional organizat, aceea de luare de mită, nu depășește limita de 18 ani închisoare.
De asemenea, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se că actele și lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, în condițiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
În speță, s-a apreciat că deși inculpatul C.M. nu are antecedente penale, era integrat social și profesional, aceste elemente ce țin de circumstanțierea persoanei inculpatului trebuie privite în relaționare directă cu circumstanțele reale ale cauzei.
Din această perspectivă, raportat la stadiul actual al procesului penal, la necesitatea strângerii probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, la caracterul complex al cauzei în care sunt cercetați un număr mare de acuzați, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului C.M. nu poate asigura atingerea scopului măsurilor preventive, în conformitate cu art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea inculpatului în activitățile grupului infracțional organizat și nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de care este acuzat.
Probațiunea în cauză până la acest moment procesual se întemeiază în principal pe convorbirile telefonice interceptate, aspectele infracționale rezultate din aceste convorbiri necesitând multiple verificări în fapt cu privire la activitățile de vămuire desfășurate, societățile și persoanele beneficiare implicate.
În consecință, prima instanță a constatat că de la data examinării unei cereri similare formulate de inculpat nu au intervenit elemente noi care să determine adoptarea unei alte soluții, apreciind și la acest moment procesual că este în interesul anchetei penale în curs de desfășurare menținerea inculpatului în stare de arest.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.M.
Amplele concluzii ale apărătorilor aleși ai recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă așadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Raportând considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului C.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziției art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziției art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea dispoziției art. 33 lit. a) C. pen.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv de către instanță pe o durată de 30 de zile.
Se reține, astfel, că la data de 27 octombrie 2010 (orele 1514:07), inculpatul M.C. împreună cu inculpatul Ț.V. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub numele de M.” o sumă de bani, definită codat ca „doi…jumate”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând, în plus față de marfa declarată, o cantitate de două tone, respectiv 3240 de perechi de papuci de casă.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ț.V. a stabilit cu inculpatul M.C. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A., printre care și inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită, pentru introducerea în țară a unui container conținând jumătate - fasole și jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eșapament, etc. nedeclarate la vamă.
La data de 28 ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul M.C. l-a informat pe inculpatul Ț.V. că un lucrător vamal de la B.V. Constanța Sud Agigea i-a pretins suma de 2. 500 dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri, ce conțineau, după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus față de cele declarate.
La data de 03 martie 2011, inculpații Ț.V. și M.C. s-au pus de acord asupra modului în care să intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii G.F.I., în situația unui container cu mărfuri diverse procesat în vama Constanța Sud Agigea de antemenționatul comisionar vamal. Respectivul container a fost interceptat de către doi ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F. la complexul de depozite din Dobroiești. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I. SRL, avându-l ca administrator pe cetățeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul respectiv conțineau, printre altele, jucării contrafăcute marca M.B., iar restul mărfurilor erau cantitativ mult superioare față de cele declarate în fața organelor vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare a acestui import fiind de: 232. 186,21 lei.
La data de 02 decembrie 2010, inculpatul C.M. i-a promis suma de 500 dolari S.U.A. inculpatului Ț.V. pentru ca acesta din urmă să o plătească cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea în schimbul permiterii introducerii în țară și a acordării liberului de vamă în cazul unui container de mărfuri.
De asemenea, se are în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen., nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în care, în cauză, sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.
Față de aspectele anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Din coroborarea elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat, rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părții aflată în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.
Astfel, detenția provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate și vor fi respinse.
Circumstanțele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul C.M. va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii nr. 1426 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7630/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2011.