Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1436 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7378/1/2011, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.M.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Arestarea preventivă a inculpatului R.M. s-a dispus prin Încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă prin respingerea recursului, potrivit încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită, succesiv, rămânând definitivă prin respingerea căii de atac promovate.
Prima instanță a reținut că inculpatul este cercetat pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, respectiv aderare și sprijinire grup infracțional organizat, în sensul că, în perioada anului 2010, începutul anului 2011 a aderat și sprijinit grupul constituit la Portul Constanța Sud – Agigea, context în care, reținându-se în sarcina lui și infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, ca intermediar vamal, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit acte specifice dării de mită, el, concret, oferind și dând sume de bani comisionarului vamal, coinculpatul T.D.I., care, la rândul lui, trebuia să le remită lucrătorilor vamali, precum și conducătorilor grupului infracțional pentru ca vameșii să-și încalce îndatoririle de serviciu și să permită accesul în țară a unor containere din import, ce conțineau fie mărfuri contrafăcute, fie în alte cantități decât cele înscrise în documentele însoțitoare, sau subevaluate ori, ca vameșii să proceseze containerele, în loc să fie blocate, fără justificare legală plauzibilă.
Detaliat, urmărirea penală a reținut faptele de dare de mită din 10 noiembrie 2010, din 12 noiembrie 2010, din 15 noiembrie 2010, din 16 noiembrie 2010, din 17 noiembrie 2010, din 18 noiembrie 2010, din 6 decembrie 2010 și din 23 decembrie 2010, sumele de bani fiind în dolari S.U.A., mărfurile fiind carcase de telefoane mobile, icoane și ale articole religioase ortodoxe, lenjerie masculină contrafăcută, jucării, ochelari, tampoane igienice, perdele, ochelari de vedere, parfumuri, umbrele, cărți de joc, artificii.
În cauză, presupusa existență a grupului infracțional îl plasează pe inculpatul R.M. pe palierul de execuție, intermediar vamal, coinculpații T.D.I. făcând, posibil, parte din palierul execuțional superior - cel al comisionarilor vamali angajați ai acestora.
Indiciile temeinice sau probatoriul, în sensul dispozițiilor art. 143 alin. (1), cu referire la art. 681 C. proc. pen., de la urmărirea penală, funcția inculpatului și atribuțiile celorlalți coinculpați au condus la presupunerea rezonabilă că activitatea infracțională era organizată, iar în ceea ce privește faptele de dare de mită, în condițiile infracțiunii continuate, au fost individualizate în sarcina inculpatului, toate acestea justificând necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea părților, martorilor, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.R.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă așadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Raportând considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că prin Încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011 (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefundat, a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în baza art. 1491 raportat la art. 143, 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului M.R. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv de către instanță, pe o durată de 30 de zile.
Se reține, astfel, că în perioada anului 2010, începutul anului 2011 a aderat și sprijinit grupul constituit în portul Constanța Sud – Agigea, context în care, în calitate de intermediar vamal, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit acte specifice dării de mită, el, concret, oferind și dând sume de bani comisionarului vamal, coinculpatul T.D.I., care, la rândul lui, trebuia să le remită lucrătorilor vamali, precum și conducătorilor grupului infracțional pentru ca vameșii să-și încalce îndatoririle de serviciu și să permită accesul în țară a unor containere din import ce conțineau fie mărfuri contrafăcute, fie în alte cantități decât cele înscrise în documentele însoțitoare sau subevaluate ori, ca vameșii să proceseze containerele în loc să fie blocate, fără justificare legală plauzibilă.
De asemenea, se are în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen., nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice, apte să justifice, în mod rezonabil, presupunerea că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în care, în cauză, sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.
Față de aspectele anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Din coroborarea elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat, rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părții aflată în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.
Astfel, detenția provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.
Circumstanțele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul M.R. va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva încheierii nr. 1436 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7378/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2011.