Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1746 din 30 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de S.I., M.A.M., J.G.S., B.A.M. și T.M. împotriva Sentinței civile nr. 217 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că prin acțiunea formulată la 13 iunie 2007 reclamanții - recurenți au solicitat anularea deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. 30037 din 22 martie 2007 emisă de către D.G.F.P. Dolj, arătând că această autoritate tergiversează soluționarea contestației administrative cu privire la acest act administrativ fiscal. La data de 20 iunie 2007 a fost emisă Decizia nr. 51229 de către aceeași autoritate, prin care s-a soluționat contestația formulată, în temeiul art. 179 alin. (2) C. proc. fisc. - decizie comunicată reclamanților la datele de 8 iunie 2007 (pentru T.M.), 21 iunie 2007 (pentru B.A.M.), 21 iunie 2007 (pentru M.A.) și 22 iunie 2007 (pentru S.I.), iar contestarea acestei ultime decizii în instanță s-a făcut abia la 22 februarie 2008, printr-o precizare de acțiune depusă la această dată.
Prin sentința recurată s-a respins ca inadmisibilă acțiunea recurenților-reclamanți, cu motivarea că Decizia nr. 30037 din 22 martie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj a fost atacată la instanța de contencios administrativ fără a fi parcursă procedura administrativă prealabilă reglementată de Codul de procedură fiscală, nefiind emisă o decizie de soluționare a contestației reclamanților, conform art. 179 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, iar capătul de cerere prin care se cerea anularea deciziei de soluționare a contestației a fost formulat cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 176 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Instanța de recurs a apreciat că, în raport de elementele de fapt, soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât procedura reglementată de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală are caracter special și primează față de Legea nr. 554/2004, care are caracter general, iar termenele și condițiile exercitării dreptului de a contesta actul administrativ - fiscal sunt reglementate prin norme imperative de O.G. nr. 92/2003, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, reclamanții nu pot opta, la alegere, între procedura reglementată de Legea nr. 554/2004 și cea reglementată de O.G. nr. 92/2003, iar calificarea în drept a acțiunii este, în principal, atributul instanței de judecată.
În ceea ce privește o pretinsă nerespectare a principiului contradictorialității, aceasta nu poate fi reținută, deoarece instanța de fond a pus în discuția părților excepțiile reținute și a luat în calcul inclusiv termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, arătând că și acesta a fost depășit.
Înalta Curte a arătat că acest termen prevăzut de Legea nr. 554/2004 nu este însă aplicabil în speță, pentru considerentele arătate anterior, după cum nu este aplicabil nici termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (3) din aceeași lege, pentru același motiv, al aplicării cu prioritate a legii speciale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Instanța de control judiciar a apreciat că motivul de recurs referitor la încălcarea art. 137 C. proc. civ. este parțial întemeiat, în sensul că instanța de fond a pornit la administrarea de probe și apoi a pus în discuție excepțiile reținute ca întemeiate, dar aceasta nu a atrage nulitatea hotărârii, excepțiile invocate fiind de ordine publică și putând fi ridicate în orice fază a procesului.
Împotriva acestei sentințe au formulat contestație în anulare recurenții S.I., B.A.M. și T.M., invocând motive prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Astfel se arată că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale în ceea ce privește termenul de 30 de zile stabilit ca și termen special de atac al deciziei de respingere a contestației depuse și reținut de instanța de fond – Curtea de Apel Craiova în baza art. 176 alin. (1) C. proc. fisc. și faptul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare care privește neanalizarea acestui termen special de 30 de zile care a determinat soluționarea greșită a recursului prin menținerea ca legală a soluției pronunțate de instanța de fond prin care a fost respinsă ca tardiv formulată contestația administrativă formulată și precizată a contestatorilor.
La dosar părțile, în termenul de amânare a pronunțării au depus concluzii scrise,
Analizând contestația în anulare specială formulată în raport de motivele invocate. Curtea o va aprecia pentru următoarele considerente, ca nefondată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1746 din 30 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de contestatori, menținându-se Sentința civilă nr. 217 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova prin care s-a respins ca tardiv formulată contestația conform art. 176 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Contestația în anulare privește două motive:
1.Dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel contestatorul T.M. invocă faptul că i s-a comunicat decizia administrativă la data de 6 august 2007, apreciind că tot o eroare materială este și în privința termenului special de 30 de zile stabilit ca și termen special de atac al deciziei de respingere a contestației deoarece dispozițiile art. 176 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 nu prevăd un asemenea termen.
2. Prin decizia contestată prin care s-au respins recursurile, instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de casare respectiv neanalizarea termenului special de 30 de zile stabilit ca și termen special de atac al deciziei de respingere a contestației depuse și reținut de Curtea de Apel Craiova în baza art. 176 alin. (1) C. proc. fisc.
Curtea nu va reține existența unei greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. pentru următoarele motive:
În cauză recursurile au fost respinse ca nefondate și nu ca urmare a admiterii vreunei excepții de ordin procedural, iar cele invocate ca fiind erori materiale nu reprezintă erori formale de procedură ci reprezintă o eroare de fapt privind aprecierea probelor data comunicării deciziei administrative care nu poate fi calificată ca fiind o eroare materială ci fiind o greșeală de judecată, contestația în anulare neputând fi primite pentru acest motiv.
Pe de altă parte, dacă instanța de recurs a interpretat greșit prevederile privind calcularea termenului special de contestare a deciziilor administrative prevăzute de art. 176 alin. (1) C. proc. fisc. aceasta nu reprezintă o eroare materială pentru că greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege pentru că contestația în anulare nu este un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar greșite, pentru că practic s-ar ajunge la judecarea din nou a recursurilor formulate.
În ceea ce privește al doilea motiv al contestației în anulare omisiunea neanalizării termenului special de 30 de zile stabilit ca termen special reținut de instanța de fond în baza art. 176 alin. (1) C. proc. fisc. acesta nu poate fi reținut. Aspectul invocat nu reprezintă un motiv de recurs distinct, iar pe de altă parte, instanța de recurs a examinat aspectul invocat dar motivat nu și l-a însușit. Din conținutul deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat motivul de recurs referitor la actul normativ aplicabil pentru soluționarea excepției tardivității formulării contestației.
Motivat instanța de recurs a respins recursurile și a apreciat că soluția pronunțată de instanța de fond pe excepția tardivității formulării contestației este legală și temeinică.
Față de cele expuse mai sus, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de către S.I., B.A.M. și T.M. împotriva Deciziei civile nr. 1746 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.