Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 202 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Comisia de Evaluare Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Dolj, având ca obiect anularea deciziei nr. 9100 din 17 septembrie 2008 și a certificatului nr. 35317/30059 din 13 mai 2008 emise de acestea.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, că din actele dosarului rezultă faptul că în anul 2001 reclamantul a fost internat la Institutul oncologic "Profesor dr. Ion Chiricuță" Cluj Napoca, cu diagnosticul de "neoplasm mamar stâng chimiotratat, iradiat, operat radical" intervenindu-se chirurgical cu practicarea masteoctomie radicală stângă, și că până în anul 2007, acesta a fost încadrat în gradul de handicap accentuat prezentând deficiență funcțională accentuată.
La revizuirea din 2008, Comisia de Evaluare, în baza documentației medicale și examinarea reclamantului a emis certificatul nr. 35317/2008 prin care a stabilit că acesta suferă de o boală și nu de un handicap, întrucât afecțiunea nu se încadrează în criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762 al MMFES și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al MSP. Contestația formulată de reclamant împotriva acestui certificat a fost respinsă de Comisia Superioară prin Decizia nr. 9100 din 17 septembrie 2008.
Curtea de apel a constatat că potrivit criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al MMFES și nr. 1992 al MSP, încadrarea într-un grad de handicap în cazul neoplasmelor mamare operate este condiționată de apariția recidivelor locale și cum din probele administrate în cauză reiese că reclamantul nu prezintă aceste recidive locale, instanța apreciat că atât certificatul cât și decizia de încadrare în grad de handicap au fost emise în conformitate cu dispozițiile legale.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivare, recurentul a susținut, în esență, faptul că în mod greșit prima instanță, a constatat că în cauză este vorba de o boală iar nu de un handicap, însușindu-și astfel concluziile stabilite de Comisia de Evaluare, în baza documentației medicale.
Recurentul critică hotărârea instanței de a dispune efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, probă menită în opinia acestuia să acopere nulitatea actelor contestate, ce contrar dispozițiilor legale, au fost emise de pârâte fără o motivare în fapt.
Mai susține recurentul că, astfel cum a arătat și în completarea ulterioară a acțiunii sale, reevaluarea stării sale de sănătate trebuia făcută în conformitate cu prevederile art. 46-50 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006, respectiv de către Serviciul de Evaluare Complexă, care, datorită specialiștilor din care ar fi trebuit să fie compus, ar fi fost singurul în măsură să se pronunțe asupra handicapului său.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile reclamantului, de probatoriul administrat în fața primei instanțe și de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Astfel cum în mod corect a constatat și prima instanță, potrivit criteriilor medico-psihosociale stabilite prin Ordinul comun nr. 762 al MMFES și nr. 1992 al MSP, publicat în M.Of. nr. 885 Bis/ 2007, la capitolul 6 - Funcțiile urogenitale - se prevede faptul că sunt încadrabile în gradul de handicap, respectiv deficiență accentuată/deficiență gravă sau handicap accentuat/handicap grav, neoplasmele mamare inoperabile în faza de generalizare, sau operate cu recidive locale sau/și la distanță, în funcție apariția recidivelor locoregionale sau determinărilor la distanță, precum și de starea de nutriție.
In speță, instanța de fond, fiind chemată să aprecieze legalitatea actelor emise de cele două pârâte în sensul evaluării corectitudinii modului în care situația particulară a reclamantului a fost raportată la dispozițiile legale mai sus menționate, în mod corect, în exercitarea rolului său activ, consacrat de prevederile art. 129 C. proc. civ., a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, ale cărei concluzii coroborate cu restul probatoriului - respectiv actele medicale depuse la dosar - au relevat faptul că reclamantul nu prezintă semne de recidivă locală.
În aceste condiții, prima instanță realizând o corectă raportare a situației de fapt la dispozițiile legale aplicabile în materie, a constatat legalitatea deciziei nr. 9100 din 17 septembrie 2008 și a certificatului nr. 35317/30059 din 13 mai 2008, atacate în cauză.
Fără a ignora sau minimaliza efectele bolii de care suferă partea, Înalta Curte reține că este învestită cu exercitarea unui control asupra legalității actului administrativ privind refuzul încadrării în grad de handicap, control în care are de verificat conformitatea deciziei administrative cu legea, inclusiv în ceea ce privește respectarea limitelor marjei de apreciere de care dispune autoritatea emitentă.
Or, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că reclamantul suferă de un neoplasm mamar operat, fără recidive locale, Înalta Curte este ținută să constate, că refuzul încadrării în grad de handicap nu este unul nejustificat, criteriile medico-psiho-sociale, condiționând, astfel cum mai sus s-a arătat, încadrarea afecțiunilor de natura celei de care suferă reclamantul, de apariția recidivelor locale.
Împrejurările de fapt și temeiurile de drept expuse mai sus, și corect reținute și de instanța de fond, nu sunt a de natură așadar, să ducă la concluzia unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere al autorității emitente în evaluarea situației recurentului - reclamant, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată și critica recurentului potrivit căreia reevaluarea stării sale de sănătate nu a fost făcută de către autoritatea competentă, respectiv de către Serviciul de Evaluare Complexă.
În acest sens, se constată că potrivit dispozițiilor art. 86 alin (1) din Legea nr. 448/2006, privind protecția Și promovarea drepturilor cu handicap:
"Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumita in continuare comisia de evaluare, are următoarele atribuții - principale:
a) stabilește încadrarea in grad de handicap si, după caz, orientarea profesionala a adultului cu handicap, capacitatea de muncă".
iar potrivit dispozițiilor art. 87 din aceeași lege:
"In vederea exercitării atribuțiilor ce revin comisiei de evaluare, se înființează serviciul de evaluare complexa a persoanelor adulte cu handicap, in cadrul direcțiilor generale de asistenta sociala si protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București".
Se constată astfel că organul abilitat de lege să stabilească încadrarea în grad de handicap este Comisia de evaluare, Serviciul de evaluare complexă, fiind, potrivit dispozițiilor mai sus citate, doar un organism ajutător, menit să vină în sprijinul Comisiei de evaluare în scopul bunei desfășurări a activității acesteia, lipsit așadar, de competența legală de a hotărî dacă afecțiunea reclamantului este încadrabilă, sau nu, în grad de handicap.
In consecință, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca nefondat, menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 202 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.