Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentința civilă nr. 946 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția A VIII-A contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care reclamanta M.M.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.A.I.C. anularea dispoziției nr. 24426 din 16 ianuarie 2009, prin care s-a dispus exmatricularea sa din cadrul F.P. ca urmare a săvârșirii unor fapte care potrivit legii penale constituie infracțiuni și obligarea la restituirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin hotărârea nr. 24426 din 16 ianuarie 2009 s-a propus rectorului A.P.A.I.C. exmatricularea reclamantei, în baza art. 39 alin. (3) lit. a) din Regulamentul de Ordine Interioară.
În fapt, s-a constatat că reclamanta a fost surprinsă în ziua de 15 ianuarie 2009, ora 15, de către agenții de pază, la ieșirea din magazinul C. Băneasa, în timp ce încerca să sustragă 3 genți. S-a mai reținut, totodată, că în timpul cercetărilor, studenta audiată și-a recunoscut fapta, a avut o atitudine sinceră și a explicat modul în care a dorit să sustragă bunurile din magazin.
Întrucât din actele depuse la dosar, respectiv raportul olograf, reiese că reclamantei i-a fost acordată posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele reținute în sarcina sa, instanța de fond a înlăturat susținerile reclamantei, conform cărora nu ar fi fost audiată și nu i s-ar fi acordat dreptul de a propune probe în apărare, în considerarea faptului că recunoașterea faptei face ca orice probă să devină inutilă.
În ceea ce privește legalitatea compunerii comisiei de disciplină, instanța de fond a reținut că membrii acesteia au fost legal numiți de rector, așa cum reiese din înscrisul depus la fila din dosarul de fond. Totodată, s-a apreciat că împrejurarea că doi dintre membrii comisiei se aflau în concediu nu a fost dovedită de reclamantă și chiar dacă această aserțiune ar fi fost reală, legalitatea compunerii comisiei nu ar fi fost afectată, știut fiind că membrii acesteia se aflau în concediu comandat, fiind obligați, astfel, să se prezinte la unitate oricând situația ar fi impus-o.
În ceea ce privește aprobarea hotărârii de către Consiliul Facultății, Curtea de apel a apreciat că acesta este un eveniment ulterior adoptării actului și care nu este de natură a-i afecta legalitatea.
Cu privire la legalitatea soluției adoptate de comisie, instanța de fond a reținut că potrivit art. 39 alin. (3) lit. a) din Regulamentul de Ordine Interioară, săvârșirea unor fapte care, potrivit legii penale, constituie infracțiune atrage exmatricularea studentului. Consideră instanța de fond că textul nu se referă la săvârșirea unei infracțiuni, așa cum greșit susține reclamanta, ci la săvârșirea unei fapte calificate de legea penală ca fiind infracțiune, diferența dintre cele două noțiuni fiind evidentă. Astfel, comiterea unei infracțiuni presupune încălcarea legii penale printr-o acțiune sau inacțiune care întrunește toate elementele constitutive prevăzute de legea penală. Pe de altă parte s-a apreciat că există posibilitatea ca o faptă să se înscrie întocmai în definiția dată de lege unei anumite infracțiuni, verbum regens, însă în concret să lipsească unul din elementele constitutive. Această din urmă ipoteză este avută în vedere de textul citat din Regulament, care face referire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar nu la săvârșirea unei infracțiuni.
Raportând raționamentul de mai sus la circumstanțele speței, curtea de apel a constatat că, așa cum reiese din ordonanța nr. 792/P/2009, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus scoaterea reclamantei de sub urmărirea penală, apreciindu-se că fapta acesteia nu prezintă, prin conținutul ei concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni. Din conținutul rezoluției rezultă indubitabil că reclamanta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, care însă nu prezintă pericolul social concret al unei infracțiuni. Consideră instanța de fond că lipsa acestui element constitutiv este, însă, nerelevant în raport cu legalitatea hotărârii contestate, întrucât, așa cum s-a arătat, pentru exmatriculare este suficientă săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar nu a unei infracțiuni.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 946 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta M.M.G. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele
Astfel, consideră recurenta că în mod greșit Curtea de apel a considerat că recunoașterea săvârșirii faptei face să devină inutilă orice probă, în condițiile în care potrivit art. 69 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al studenților din A.P.A.I.C., activitatea comisiei de disciplină trebuia să aibă la bază principiul prezumției de nevinovăție și principiul garantării dreptului la apărare al studentului cercetat. În acest sens, susține recurenta că în mod abuziv, Comisia de disciplină a considerat că prezumția de nevinovăție poate fi înlăturată, în condițiile în care, la data de 16 ianuarie 2009 cercetarea penală nici nu începuse iar prevederile art. 69 alin. (7) se raportează la dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. b) din regulament, text din care rezultă indiscutabil obligația comisiei de a dispune exmatricularea sa numai după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, ceea ce nu a fost cazul, în speță, întrucât organele de urmărire penală au dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.
În ceea ce privește legalitatea compunerii comisiei de disciplină, susține recurenta că, nedovedirea faptului că doi dintre membrii comisiei se aflau în concediu de odihnă nu-i poate fi imputat în condițiile în care actele doveditoare se aflau în posesia intimatei care nu a înțeles să le prezinte instanței de fond, deși s-a solicitat acest lucru.
Consideră recurenta că, în mod greșit, instanța de fond, fără a administra probe, a prezumat în mod absolut că legalitatea comisiei nu ar fi afectată, întrucât membrii acesteia se află în concediu comandat în condițiile în care este mai mult decât evident că existența unei obligații în sarcina unei persoane nu poate conduce automat la concluzia că este și îndeplinită, având în vedere că există posibilitatea ca aceștia să nu se fi aflat în localitate mai ales că întrunirea comisiei a avut loc la începutul anului.
Mai arată recurenta că dispozițiile din regulament dispun în mod imperativ că hotărârea comisiei prin care se propune exmatricularea studentului să fie supusă dezbaterii și aprobării consiliului facultății, și abia ulterior aprobării rectorului, procedură nerespectată, în cauză, astfel că în mod greșit a reținut instanța de fond că aprobarea hotărârii de către Consiliul Facultății, ca un eveniment ulterior adoptării actului, nu-i poate afecta legalitatea.
Cu privire la legalitatea hotărârii adoptate de comisie susține recurenta că instanța de fond a dat o interpretare personală a dispozițiilor art. 39 alin. (3) lit. a) din regulament și fără a ține seama de dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. b) din același regulament care face trimitere la existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, condiție, evident, neîndeplinită în cauză.
3. Hotărârea instanței de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamantă reiterează, cu mici nuanțe, susținerile invocate în fața instanței de fond, prin cererea de chemare în judecată, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, așa încât nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci își va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor veritabile motive de recurs, în condițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ.
Astfel, analizând hotărârea Comisiei de disciplină nr. 24426 din 16 ianuarie 2009 precum și dispoziția zilnică a rectorului Academiei nr. S/ 10 din 16 ianuarie 1009, în raport cu dispozițiile art. 69 alin. (7) din Regulamentul de Ordine Interioară al studenților din A.P.A.I.C., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că, constituirea respectivei comisii de disciplina s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
De asemenea, Înalta curte observă din analiza hotărârea Comisiei de disciplină nr. 24426 din 16 ianuarie 2009 că respectiva hotărâre a fost semnată de toți membrii comisiei, motiv pentru care constată că în mod corect judecătorul fondului a conchis în sensul că aprobarea ipotetică a unor cereri de concediu de odihnă pentru unii dintre membrii comisiei de disciplină nu este de natură a afecta legalitatea constituirii comisiei, în sensul invocat de reclamantă, în condițiile în care rechemarea acestora din concediu a fost posibilă.
De asemenea, din analiza actelor care au stat la baza hotărârii contestate rezultă că cercetarea disciplinară a recurentei s-a făcut cu respectarea principiilor reglementate de art. 69 pct. 7 alin. (3) lit. a) – d) din regulament, în condițiile în care recurenta a fost ascultată, ocazie cu care și-a recunoscut fapta săvârșită, atitudine în raport de care nu a solicitat administrarea de probe în apărare și nu a formulat obiecțiuni față de conținutul materialului de cercetare prealabilă care i-a fost prezentat.
Prin urmare susținerile recurentei referitoare la efectuarea cercetării prealabile cu încălcarea prezumției de nevinovăție precum și a dreptului său la apărare sunt lipsite te temei, față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Chiar dacă prezumția de nevinovăție trebuie respectată atât cu ocazia cercetării disciplinare cât și în cursul procesului penal, cele două proceduri au o natură juridică diferită și nu se condiționează reciproc, așa încât în mod greșit susține recurenta că, comisia de disciplină ar fi trebuit să nu se pronunțe anterior organelor de cercetare penală.
Totodată, Înalta Curte constată că exmatricularea recurentei, s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (3) lit. a) din regulament potrivit cărora săvârșirea unor fapte care, potrivit legii penale, constituie infracțiuni atrag exmatricularea studenților. Așadar, textul din regulament urmărește sancționarea disciplinară a oricărei fapte ilicite de natură a fi calificată drept infracțiune potrivit legislației în vigoare și indiferent dacă s-a dispus sau nu aplicarea unei sancțiuni penale. Este de necontestat faptul că sancțiunea disciplinară aplicată în conformitate cu textul din regulament are o natură juridică diferită față de cea a sancțiunii penale aplicate pentru săvârșirea respectivei fapte ilicite.
Prin urmare faptul că prin Ordonanța din 23 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, a dispus în dosarul nr. 792/P/2009, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) scoaterea de sub urmărire penală a recurentei pentru fapta prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., nu este de natură a conduce la exonerarea de răspundere disciplinară a recurentei, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod greșit susține recurenta că dispozițiile art. 39 alin. (3) lit. a) trebuiesc coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. b) din același regulament, în condițiile în care această ultimă normă regulamentară, situată în Capitolul I - Dispoziții generale, definește noțiunea de motive imputabile, care atrag în sarcina unui student exmatriculat obligația de restituire a cheltuielilor de întreținere de care a beneficiat pe timpul școlarizării. De altfel, în prima teză a art. 2 alin. (5) lit. b) este calificată, ca și motiv imputabil, exmatricularea din Academie ca urmare a săvârșirii unei abateri disciplinare, situație în care se regăsește și recurenta.
În consecință, Înalta Curte nu va reține criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că, în mod corect instanța de fond a reținut, în urma analizei circumstanțelor concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, că Dispoziția zilnică a rectorului A.P.A.I.C. nr. S/ 10 din 16 iunie 2009, a fost dată cu respectarea dispozițiilor regulamentului de ordine interioară al studenților din A.P.A.I.C.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta M.M.G. împotriva sentinței nr. 946 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.