Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 737/1372/2008, între altele, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituția României.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost sesizată cu recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov și de inculpații A.S., D.G. și G.V. împotriva Deciziei penale nr. 41/Ap din 2 martie 22011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
La termenul din 8 decembrie 2011 inculpatul A.S. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, susținând că încalcă art. 20 din Constituția României.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că dispozițiile legale a căror constituționalitate sunt criticate de către inculpat – respectiv prevederile art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituția României - nu îndeplinesc exigențele ce decurg din dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că excepțiile invocate nu sunt motivate sub aspectul dispozițiilor constituționale pretins a fi încălcate și nici nu au legătură cu cauza, în sensul cerut de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În consecință, prima instanță, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A.S. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituția României.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A.S., fără a depune în scris, la dosar, motivele de recurs.
Oral, prin apărător, a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în mod greșit i-a fost respinsă cererea.
Examinând recursul formulat de inculpatul A.S., în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.
În cauză, excepția de neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituția României, vizează texte de lege care sunt în vigoare și nu s-au constatat anterior printr-o decizie a Curții Constituționale că sunt neconstituționale.
Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.
Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.
Dreptul de a invoca o excepție de neconstituționalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut și trebuie exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună credință), cu respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituții și norme legale.
În speță, inculpatul A.S. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, susținând că dispozițiile legale menționate contravin prevederilor art. 20 din Constituția României.
În mod corect, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că textele de lege criticate nu sunt motivate sub aspectul dispozițiilor constituționale pretins a fi încălcate.
Articolul 20 din Constituția României are în vedere modul de interpretare a dispozițiilor interne din perspectiva drepturilor fundamentale. Acesta prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Norma de la art. 20 este o normă în alb, incompletă, conținutul său fiind completat de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte.
Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat textul și tratatul internațional căruia îi contravin dispozițiile din legea internă. O examinare, din oficiu, a textelor criticate, în lumina deciziilor Curții Constituționale anterioare acestui moment nu conduce la identificarea textului căruia îi contravin articolele invocate de recurent, astfel încât sesizarea Curții Constituționale nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.
Astfel, Curtea Constituțională, examinând excepția de neconstituționalitate a art. 12 din Legea nr. Legea nr. 678/2001 a constatat că potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Parlamentul are competenta de a reglementa prin lege organica infracțiunile, pedepsele si regimul executării acestora.
Curtea nu a primit susținerea privind ambiguitatea termenilor în care este redactat art. 12 alin. (1) din lege, textul criticat definind clar conținutul infracțiunii de trafic de persoane, fără ca prin dispozițiile pe care le cuprinde sa contravină in vreun fel Constituției (Decizia nr. 74/2007 publicată în M. Of. 177/2007).
Totodată prin Decizia nr. 320/2011 publicată în M. Of. 258/2011 referitor la prevederile art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, Curtea a constatat că autorul excepției nu arată care sunt dispozițiile din tratatele internaționale privind drepturile omului încălcate prin textele de lege criticate.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie făcute în formă scrisă și motivate, fiind de esența controlului de constituționalitate exercitarea acestuia în limitele sesizării.
Prin urmare, Curtea Constituțională, potrivit propriei jurisprudențe, nu se poate substitui autorului excepției cu privire la invocarea unor motive de neconstituționalitate, întrucât un atare fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile Legii nr. 47/1992.
Față de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituția României, dispoziție cuprinsă în încheierea din 8 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 737/1372/2008
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituția României, dispoziție cuprinsă în încheierea din 8 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 737/1372/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.