Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 47/2012

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.

Asupra contestației în anulare de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 516 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.A. împotriva Deciziei nr. 1470 din 16 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3533/212/2008; a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 1470 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinței penale nr. 117/ P din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie; a fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului prin desemnarea în mod gratuit a unui apărător.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, că prin ordonanța nr. 304/P/2007 din data de 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și (6) C. proc. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V.D.G. – executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei față de numiții C.A., B.E., G.I. și C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2), art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța unde se va trimite și dosarul cauzei.

S-a reținut, în esență că activitatea executorului judecătoresc V.D.G., nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fiind desfășurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în limita atribuțiilor de serviciu și fără a fi încălcate drepturile și interesele legitime ale petentei G.A., în sarcina executorului judecătoresc neputând fi reținute nici infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta intrând în domiciliul petentei în mod legal, în vederea executării silite a unei hotărâri judecătorești, iar bunurile găsite în locuință lăsându-le în custodie numitei C.A., după inventarierea lor, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal.

Plângerea petentei G.A. formulată împotriva soluției anterior menționată a fost respinsă, ca neîntemeiată prin ordonanța nr. 83/III/2/2008 din data de 15 februarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Prin plângerea formulată împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, petenta a invocat aceleași motive ca și în plângerea penală din 22 iulie 2006, plângerea fiind respinsă.

Prin sentința penală nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentă, reținându-se, în esență, că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică, actele încheiate de intimat respectând dispozițiile procesual civile și neexistând probe privind eventuala rea-credință a intimatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta.

Din verificarea actelor dosarului, instanța de recurs a constatat că cercetările efectuate sunt complete, administrându-se probele necesare stabilirii situației de fapt, încadrării juridice, existenței /inexistenței vinovăției intimatului ori a altei persoane; instanța nu a reținut necesitatea administrării altor probe, iar petenta nu a formulat critici în acest sens, judecata limitându-se la intimatul V.D.G., față de care procurorul a pronunțat soluția de netrimitere în judecată.

S-a apreciat că executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri judecătorești executorii cu respectarea tuturor etapelor privind executarea judecătorească a unei hotărâri definitive și irevocabile, actele efectuate de executorul judecătoresc în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu respectarea legii, în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost citată, nu i s-au reținut citațiile, iar dacă nu i s-a permis studiul anumitor dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea penală erau într-o fază secretă, când nu se putea face acest lucru. Totodată s-a reținut că bunurile reclamate au fost lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal nr. 2 din data de 20 iulie 2006, ora 11,00).

Cu privire la noul recurs declarat de petentă s-a apreciat că acesta este inadmisibil, având în vedere prevederile art. 129 și art. 21 din Constituția României, dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. și ale art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Astfel, s-a constatat că recurenta și-a exercitat deja dreptul la recurs, noul recurs declarat încălcând principiul unicității acestei căi de atac și totodată că secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excedând competenței atribuite Completului de 9 Judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare invocând caracterul abuziv al deciziei atacate, neobservarea înscrisurilor depuse de către parte, favorizarea persoanelor ce se fac vinovate de comiterea de infracțiuni, neacordarea ajutorului public judiciar.

Analizând cererea de contestație în anulare sub aspectul admisibilității în principiu, potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen., respectiv:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1)”.

Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În speța de față se constată că motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii de contestație în anulare nu pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen. deoarece vizează, în esență, modul de soluționare a unei cauze de către instanța de recurs.

Astfel, reținându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 516 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 9437/1/2011.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.