Asupra contestației în anulare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 518 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 3577 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3732/1/2010; a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 3577 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei penale nr. 1519 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3732/1/2010. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin Decizia penală nr. 1519 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 12221/212/2008 s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiționara G.A. împotriva sentinței penale nr. 118/ P din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța și a fost obligată recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut că prin sentința penală nr. 369 din 10 aprilie 2008, a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel Constanța, formându-se Dosarul nr. 3533/212/2008.
Prin sentința penală nr. 117/ P pronunțată la data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea penală formulată de petenta G.A. ca nefondată; s-a constatat că la data de 12 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a înaintat Judecătoriei Constanța o nouă plângere formulată de petenta G.A. împotriva aceleiași soluții de netrimitere – ordonanța nr. 304/P/2007 din 13 decembrie 2007 privind intimatul executor judecătoresc V.D.G. S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 760 din 3 iulie 2008, instanța și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța, formându-se un nou Dosar nr. 12221/212/2008.
Curtea, având în vedere că ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, a fost supusă deja controlului instanței, iar în cauză a fost pronunțată sentința penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 - existând identitate de obiect, cauză și părți, a apreciat că ordonanța nu mai poate fi examinată în fond cu ocazia noii plângeri formulate de petentă, aceasta având la îndemână calea de atac a recursului împotriva sentinței penale nr. 117 din 15 octombrie 2009.
Așadar, deoarece prin sentința penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost soluționată plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanței nr. 304/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, o nouă plângere împotriva aceleiași soluții a fost apreciată ca nefondată.
Împotriva acestei decizii, petenta G.A. a formulat contestație în anulare învederând că a fost evacuată în mod abuziv din imobilul proprietatea sa de către intimatul executor judecătoresc V.D.G., aspect care antrena răspunderea sa penală, însă organele judiciare au pronunțat soluții de netrimitere în judecată a acestuia. Contestatoarea petentă nu a invocat, în concret, vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă deoarece nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la motivul pe care se sprijină contestația în anulare în considerarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de petenta G.A.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea.
Cu privire la recursul declarat s-a apreciat că acesta este inadmisibil având în vedere prevederile art. 129 și 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 3851 și art. 392 alin. (4) C. proc. pen., contestatoarea formulând recurs împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestator împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași instanță, în recurs. Instanța de recurs a apreciat, totodată, că deciziile pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei instanței de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, reprezentând ca o soluție inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare invocând caracterul abuziv al deciziei atacate, neobservarea înscrisurilor depuse de către parte, favorizarea persoanelor ce se fac vinovate de comiterea de infracțiuni, neacordarea asistenței juridice gratuite.
Analizând cererea de contestație în anulare sub aspectul admisibilității în principiu, potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., respectiv:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1)”.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În speța de față se constată că motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii de contestație în anulare nu pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. deoarece vizează, în esență, modul de soluționare a unei cauze de către instanța de recurs.
Astfel, reținându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 518 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 9444/1/2011.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.