Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.C.R. a chemat în judecată M.T.I., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună suspendarea Ordinului nr. 1019 emis de M.T.I., până la soluționarea cauzei în fond.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1926 din 27 aprilie 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale a M.T.I. și, pe fondul pricinii, a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.C.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Soluționând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia 4330 din 14 octombrie 2010, a dispus respingerea acestuia ca tardiv formulat, reținând că acesta nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 14 alin .(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Nemulțumit de această hotărâre, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul reclamant A.C.R. a formulat contestație în anulare, susținând că în cauză operează principiul de drept „error comunis facit jus”, întrucât recurenta nu a făcut decât să se conformeze dispozitivului sentinței recurate, declarând recursul în termenul stipulat în acea hotărâre.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 318 din același cod (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și omiterea din eroare de a cerceta vreunul din motivele de casare).
Ea tinde la retractarea unei hotărâri irevocabile, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Față de petitul cererii, critica formulată de contestatoare nu poate fi inclusă în prima ipoteză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la greșeli materiale care au determinat pronunțarea unei soluții eronate.
Dar, stabilind că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă este rezultatul unei greșeli materiale, norma procedurală se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecății recursului, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau ca insuficient timbrat, dacă la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, sau că el a fost legal timbrat, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor administrate.
Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționată de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.
În cauză, recursul a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege iar contestatoarea nu poate invoca necunoașterea legii potrivit „adagiului nemo censetur ignorore legem”.
Concluzionând, Curtea constată că, cerințele dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., nu sunt întrunite, astfel că, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de Asociația A.C.R. împotriva deciziei nr. 4330 din 14 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.