Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 997/2011

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatoarea SC N. SRL Beclean a solicitat instanței anularea deciziei nr. 189, pronunțată la data de 28 ianuarie 2010 în dosar nr. 3309/112/2008 al Curții de Apel Cluj.

În susținerea celor solicitate, s-a arătat că s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece justificat s-a cerut un nou termen de judecată iar prin citație nu era menționată nici o taxă de timbru. Mai arată contestatoarea că, anularea recursului pentru 4 lei este imorală și procedând în acest sens instanța i-a îngrădit reclamantei accesul liber la justiție.

Prin urmare, concluzionează contestatoarea, în temeiul art. 317 C. proc. civ. și a Convenției C.E.D.O. privind accesul la un proces echitabil se impune anularea deciziei.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 1197 din 5 mai 2010, a respins contestația în anulare declarată de SC N. SRL Beclean.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că așa cum rezultă din actele de la dosar contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a timbra, nici anticipat și nici la termenul adus la cunoștință.

S-a mai reținut că, nici restul susținerilor invocate de contestatoare nu pot fi reținute, deoarece dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., au în vedere situații expres limitate cu privire la admisibilitatea contestației în anulare, iar cele evocate nu se pot înscrise printre motivele arătate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs SC N. SRL Beclean reiterând motivele susținute în fața instanței de fond.

Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează a se constata că acesta este inadmisibil.

Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (l) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Cum decizia nr. 1197 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (l) C. proc. civ., fiind pronunțată în contestație în anulare și, deci, irevocabilă, constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității, recursul formulat în cauză va fi respins ca atare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de SC N. SRL Beclean împotriva deciziei civile nr. 1197 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.