Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanții B.M., A.L., M.C., B.D., C.N., L.D.I., C.I. și G.S. au chemat in judecată M.P. – Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și M.F.P., solicitând instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
1. - anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și implicit a adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009 a M.F.P.;
2. - obligarea P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, în conformitate cu art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite M.F.P. suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public cu titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihica de 50 %, suspendat din data de 1 iunie 2009, pentru semestrul II 2009, precum și deschiderea de credite pentru plata sumei aferente plății acestuia.
3. obligarea M.F.P. la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata, pe semestrul II 2009, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihica de 50 %, precum și la deschiderea de credite pentru plata sumei aferente acestuia.
4. obligarea P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la alocarea, în favoarea acestui parchet, a sumelor reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihica de 50 % și plata contravalorii acestuia, începând cu data de 1 iunie 2009 și în continuare.
În motivarea cererii, au arătat ca prin acest ordin s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 526/2009, retroactiv, începând cu 01 iunie 2009, sine die, fiind încălcat principiul legalității, nefiind admis ca prin emiterea unui ordin să se încalce Constituția României și Legea nr. 303/2004.
M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a M.F.P., solicitând să se dispună ca M.F.P. să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, în cazul admiterii acțiunii. În motivarea cererii au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 736/2003, art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, art. 19 din Legea nr. 500/2002 în raport de care Ministerul Public este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
La termenul de judecata din 26 februarie 2010, Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. cu privire la capătul 3 din acțiune și a pus în discuția părților excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul M.P. – P.G. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1150 din 5 martie 2010, a respins excepția lipsei de interes cu privire la cererea principală, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. pe capătul al 3-lea al cererii principale și, a admis în parte acțiunea reclamanților în sensul anulării Ordinului nr. 1472/2009 și a adresei nr. 293378/2009, emisă de M.F.P.
Totodată, a respins, ca neîntemeiate, restul petitelor, respectiv pentru lipsa calității procesuale pasive a M.F.P. referitor la capătul 3 al cererii principale. De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, și cererea de chemare în garanție a M.F.P.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei de interes a acțiunii este neîntemeiată, întrucât reclamanții dovedesc un folos practic și direct din eventualitatea admiterii acțiunii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. pe capătul 3 al acțiunii, s-a reținut că aceasta trebuie admisă, deoarece reclamanții nu au dovedit legitimatio ad processum a acestui pârât în solicitarea de a fi obligat să suplimenteze fondurile bugetare ale M.F.P. pentru plata pe semestrul II 2009 a sporului de 50 % și să se aprobe deschiderea de credite pentru plata sumei aferente.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea este întemeiată în parte, în ceea ce privește capetele de cere având ca obiect anularea Ordinului nr. 1472/2009 și anularea adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009 emisă de M.F.P.
Astfel, Curtea a constatat că ordinul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate, decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Or, la emiterea ordinului susmenționat nu a fost avut în vedere niciunul din cazurile prevăzute de această lege.
Pentru aceleași argumente, instanța a apreciat ca nelegală și adresa contestată.
Referitor la capătul doi și patru din acțiune, prin care se solicită obligarea P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să solicite M.F.P. suplimentarea fondurilor pentru plata acestui spor și deschiderea de credite pentru plata sumei aferente plății, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate, neputându-se reține un refuz nejustificat al pârâtului în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de a-și exercita atribuțiile ce-i revin potrivit Legii nr. 500/2002, în calitate de ordonator principal de credite pentru asigurarea plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Cât privește cererea de chemare în garanție, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată față de dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., întrucât solicitarea M.P. are un alt obiect decât garantarea sau despăgubirea prevăzută de art. 60 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recurentul a reiterat excepția lipsei de interes a intimaților-reclamanți în promovarea acțiunii, pe considerentul că prin sentința civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1412 din 11 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus în mod irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009, astfel că odată pronunțată anularea acestuia, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa.
Recurentul a reiterat și excepția lipsei de obiect a acțiunii susținând că atât Ordinul Procurorului General nr. 526/2009, cât și Ordinul nr. 1472/ 2009 a cărui anulare se solicită, au fost abrogate ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2777/2009 de către P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit, pentru personalul din subordine, un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25 % și un spor de confidențialitate de 5 %.
Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că instanța de fond a dispus anularea ordinului atacat, depășind atribuțiile puterii judecătorești. Astfel, s-a reținut că ordinul contestat ar avea caracter retroactiv, or acest lucru este nefondat, deoarece drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 au fost scadente în luna iulie 2009 (la 13 iulie) după data emiterii Ordinului nr. 1472/2009.
S-a mai susținut că, prin Ordinul nr. 1472/2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale ci doar o suspendare a plății acestora, plata urmând să fie făcută în condițiile de O.U.G. nr. 71/2009 neputându-se susține că ordinul atacat încalcă prevederile Legii nr. 303/2004.
S-a mai susținut și că, în cauză nu poate fi vorba despre o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, întrucât prin emiterea lui s-a sistat plata sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, din motive strict financiare. De asemenea, s-a susținut că nu poate fi vorba nici de producerea unei pagubei iminente de vreme ce reclamanții sunt beneficiarii unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de 50 % menționat mai sus, hotărâri ce se vor executa potrivit O.G. nr. 71/2009.
Referitor la așa-zisul exces de putere, reținut de instanța fondului, recurentul susține că, acesta este înlăturat de dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit căruia „activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat”.
Recurentul a mai susținut și faptul că prin anularea Ordinului nr. 1472/2009, instanța de fond a adăugat la textul de lege al O.U.G. nr. 71/2009, încălcând principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Cât privește cererea de chemare în garanție a M.F.P., s-a reținut că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea acesteia în condițiile în care a admis acțiunea reclamanților, obligația de garanție există în temeiul art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căreia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Recursul este nefondat.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de recurent în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate.
Referitor la lipsa de obiect a acțiunii, Înalta Curte reține că anularea actului administrativ cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât. Este de reținut că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. De asemenea, se reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării (decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007). Pe cale de consecință, instanța de recurs reține că, în pofida anulării actelor prin hotărâre judecătorească, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată cel puțin pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării ordinului și adresei ce formează obiectul litigiului.
Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., instanța de recurs reține următoarele:
Curtea de apel a apreciat în mod corect că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, Înalta Curte reținând însă că inaplicabilitatea derivă din împrejurarea că dreptul reclamanților la plata drepturilor salariale lunare nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 aplicabil numai în privința sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, precum și faptul că actele contestate au caracter retroactiv și contravin dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Este necontestat caracterul retroactiv al actelor contestate, întrucât au fost emise în cursul lunii iulie și dispun suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În același sens, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, actele contestate ar fi trebuit să fie elaborate și emise cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității legii civile, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestora.
Emiterea actelor administrative contestate cu nesocotirea principiului neretroactivității aduce atingere și principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie.
Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin emiterea actelor administrative contestate cu încălcarea principiului neretroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea emitentă a manifestat un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.
În ceea ce privește susținerile din recurs referitoare la respingerea de către Curtea de apel a cererii de chemare în garanție a M.F.P., se constată că acestea nu pot fi primite. Întemeiat a apreciat instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în sarcina M.F.P. a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza admiterii acțiunii. În jurisprudență s-a reținut în mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros” și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv. Or, în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin M.F.P. potrivit Legii nr. 500/2002, ministerul nu este debitorul unei obligații de garanție sau de despăgubire, iar executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii se face cu respectarea procedurii prevăzute de O.G. nr. 22/2002.
La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Jurisdicției Supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O. și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), Înalta Curte are în vedere practica sa constantă în litigiile având ca obiect anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, în raport de cele mai sus reținute, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1150 din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.