Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanții Ș.M.C., P.V., I.C.C., T.N.C. și S.M. au chemat în judecată pe pârâții P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și M.F.P., solicitând instanței de contencios administrativ ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
1. anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
2. anularea deciziei nr. 274/2009 emisa de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, emisa în transpunerea Ordinului nr. 1472/2009;
3. anularea adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009 a M.F.P.;
4. recunoașterea drepturilor salariale ale reclamanților constând în plata cuantumului sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihica de 50 %, calculat la indemnizația de încadrare bruta lunara, începând cu data de 01 iunie 2009 la zi și pe viitor;
4/1. obligarea pârâților, în solidar, la achitarea sumelor de bani cuvenite cu titlu de spor pentru risc si suprasolicitare neuropsihică;
5. obligarea paratului M.F.P. să deschidă, în acest sens, creditele bugetare cu titlu de cheltuieli de personal.
În motivarea cererii, au arătat că prin acest Ordin (nr. 1472/2009) s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 526/2009, retroactiv, începând cu 01 iunie 2009, sine die, fiind încălcat principiul legalității, nefiind admis ca prin emiterea unui ordin să se încalce Constituția României și Legea nr. 303/2004. În baza Ordinului P.G. nr. 1472/2009 pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a emis decizia nr. 274/2009, cu același conținut.
Reclamanții au mai susținut ca diminuarea unilaterală a salariului ce include sporuri, efectuată de M.F.P., poate fi calificată ca un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a M.F.P., solicitând să se dispună ca M.F.P. să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului M.P. pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, în cazul admiterii acțiunii. In motivarea cererii au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 736/2003, art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, art. 19 din Legea nr. 500/2002 în raport de care M.P. este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
La termenul de judecata din 26 februarie 2010, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. cu privire la capătul 4 si 4/1 din acțiune (astfel cum a fost precizată), excepția lipsei de obiect, invocata de paratul M.P. – Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocata din oficiu.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1151 din 5 martie 2010, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect cu privire la cererea principală, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. cu privire la capătul 4 și 5 ale cererii principale și a admis în parte cererea principală formulată de reclamanți în sensul anulării Ordinelor nr. 1472/2009, 274/2009 și a adresei nr. 293378/2009.
De asemenea, a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumelor cu titlu de spor de suprasolicitare neuropsihică pe perioada 1 iunie 2009 – noiembrie 2009 și a respins cererea principală pentru restul pretențiilor ca neîntemeiată, respectiv pentru lipsa calității procesuale pasive a M.F.P. pe petitele 41 și 5 ale cererii principale.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanție a M.F.P. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei de obiect, Curtea a reținut că intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 nu determină lipsirea de obiect a acțiunii, având în vedere că reclamanții solicită verificarea legalității unor acte administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și recunoașterea și acordarea unor drepturi anterioare emiterii acestui act normativ, cât și pentru viitor.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. referitor la capetele 41 și 5 ale acțiunii instanța a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât reclamanții nu au dovedit legitimația ad processum a acestui pârât.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că acțiunea este întemeiată în parte, în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009 a M.F.P.
Referitor la menționarea în preambulul Ordinului nr. 1472/2009 a prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, s-a reținut că acestea nu pot fi invocate ca temei al suspendării plății sporului de 50 %, întrucât ele reglementează plata sumelor prevăzute în titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătorești și nu plata lunară a drepturilor salariale cuvenite procurorilor și judecătorilor.
S-a reținut, de asemenea, că Ordinul susmenționat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de lege.
Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată față de dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat M.F.P. să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului M.P. pe anul 2009, solicitare care are un alt obiect decât garantarea sau despăgubirea la care se referă art. 60 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Recurenții au invocat excepția lipsei de interes a intimaților-reclamanți în promovarea acțiunii, având în vedere că prin sentința civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009, a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1412 din 11 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus în mod irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009 a P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, recurenții au reiterat și excepția lipsei de obiect a acțiunii, susținând că potrivit prevederilor art. 4 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 reclamanții beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25 % din salariul de bază sau indemnizația brută lunară de încadrare precum și de un spor de confidențialitate de 5 % din același salariu sau indemnizație.
Pe fondul cauzei, recurenții au susținut că instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că ordinul și decizia contestată au caracter retroactiv, întrucât drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 au fost scadente în cursul lunii iulie 2009 deci după data emiterii Ordinului nr. 1472/2009 și a deciziei nr. 274/2009. Prin urmare, susțin recurenții, noțiunea de activitate a ordinului și decizia în discuție trebuie raportată la data scadenței drepturilor bănești respectiv 13 iulie 2009.
S-a mai susținut și faptul că, prin Ordinul nr. 1472/2009 și prin Decizia nr. 274/2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, plata urmând să fie făcută în condițiile O.U.G. nr. 71/2009.
Recurenții au mai arătat că în cauză nu poate fi vorba de o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate, întrucât prin emiterea acestora s-a sistat plata sporului de 50 % din motive strict financiare. De asemenea, nu poate fi vorba nici de iminența procedurii unei pagube de vreme ce intimații-reclamanți sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de O.G. nr. 71/2009.
Cât privește așa-zisul „exces de putere” reținut de instanță, acesta, susțin recurenții, este înlăturat total de dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cu care „activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat”.
Recurenții au susținut și faptul că prin anularea Ordinului nr. 1472/2009 al P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a deciziei nr. 274/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, instanța de fond a adăugat la textul de lege al O.U.G. nr. 71/2009, încălcând astfel principiul constituțional al se-parației puterilor în stat.
Recursul este nefondat.
Referitor la excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de recurenți, Înalta Curte reține că este neîntemeiată. Astfel, anularea actelor administrative cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestora, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ pentru că legalitatea unui act se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, nu pot fi primite susținerile recurenților-pârâți. Este de reținut că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. De asemenea, se reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării (decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pe anul 2007). Pe cale de consecință, instanța de recurs reține că, în pofida anulării actelor prin hotărâre judecătorească, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată cel puțin pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării ordinului și deciziei ce formează obiectul litigiului.
Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C.proC. civ., instanța de recurs reține următoarele:
Curtea de apel a apreciat în mod corect că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, Înalta Curte reținând însă că inaplicabilitatea derivă din împrejurarea că dreptul reclamanților la plata drepturilor salariale lunare nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 aplicabil numai în privința sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, precum și faptul că actele contestate au caracter retroactiv și contravin dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Este necontestat caracterul retroactiv al actelor contestate, întrucât au fost emise în cursul lunii iulie și dispun suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În același sens, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, actele contestate ar fi trebuit să fie elaborate și emise cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității legii civile, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestora.
Emiterea actelor administrative contestate cu nesocotirea principiului neretroactivității aduce atingere și principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie.
Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin emiterea actelor administrative contestate cu încălcarea principiului neretroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea emitentă a manifestat un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.
În ceea ce privește susținerile din recurs referitoare la respingerea de către Curtea de apel a cererii de chemare în garanție a M.F.P., se constată că acestea nu pot fi primite. Întemeiat a apreciat instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în sarcina M.F.P. a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza admiterii acțiunii. În jurisprudență s-a reținut în mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros” și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv. Or, în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin M.F.P. potrivit Legii nr. 500/2002, ministerul nu este debitorul unei obligații de garanție sau de despăgubire, iar executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii se face cu respectarea procedurii prevăzute de O.G. nr. 22/2002.
La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Jurisdicției Supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O. și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39) Înalta Curte are în vedere practica sa constantă în litigiile având ca obiect anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, în raport de cele mai sus reținute, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței civile nr. 1151 din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.