Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 989/2011

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.G. a chemat în judecată C.C.S.D., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia din urmă la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Galați Str. C. Brâncoveanu sub sancțiunea plății de câte 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că dispoziția nr. 1018/ SR din 17 decembrie 2004 a P.M. Galați a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului sus menționat va fi stabilită de către C.C.S.D.

Această dispoziție împreună cu documentația aferentă au fost transmise S.C.C.S.D., care, a înregistrat lucrarea sub nr. 84086 din 16 septembrie 2006 și, de la această dată și până la introducerea cererii de chemare în judecată nu a fost stabilită valoarea de despăgubire și nici nu s-a admis titlul de despăgubire, fapt ce a determinat-o pe reclamantă să solicite prin instanță rezolvarea cererii într-un termen rezonabil.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 90 din 23 martie 2010, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.G.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că nesoluționarea cererii reclamantei nu este datorată culpei sau neglijenței autorității pârâte, ci volumului mare de activitate al acesteia și necesității parcurgerii unei proceduri complicate și îndelungate la îndeplinirea căreia sunt concurente mai multe instituții și autorității publice.

Instanța a mai reținut că, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, C.C.S.D. a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise S.C.C. înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007, și cele transmise după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dosarul reclamantei făcând parte din prima categorie astfel ca ordinea de soluționare este acea a înregistrării dosarelor.

Împotriva acestei sentinței considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta S.G. susținând, în esență, următoarele critici:

Deși instanța a unit cu fondul excepția tardivității cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. [(contrar dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ.)], aceasta a omis să le soluționeze, ceea ce atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, se susține că instanța nu ar fi motivat în drept soluția de respingere a acțiunii ca nefondată.

Astfel, susține recurenta, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., instanța, neînlăturând, în mod motivat, aplicabilitatea acestui articol, încălcând în mod vădit dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează să se analizeze excepția invocată de A.N.R.P. privind lipsa calității sale procesuale pasive cu privire la emiterea titlului de despăgubire.

Astfel, sub aspectul calității procesuale pasive a A.N.R.P., Înalta Curte reține că existența acestei calități presupune identitate între persoană celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Potrivit H.G. nr. 361/2005, dată în aplicarea Legii nr. 10/2001, A.N.R.P. în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, acordă sprijin și îndrumare metodologică entităților implicate în soluționarea notificărilor, iar în privința procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite, în natură, asigură S.C.C., având atribuții de centralizare a dosarelor și de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor A.N.R.P. și C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Galați Str. Constantin Brâncoveanu.

Cum potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D. are atribuția emiterii deciziilor ce reprezintă titlu de despăgubire în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor pentru imobilele restituite în natură rezultă că A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă astfel că excepția fiind întemeiată urmează a fi admisă, acțiunea reclamantei fiind așadar, respinsă față de această pârâtă.

Cât privește recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței recurate, în contradictoriu cu C.C.S.D., acesta va fi admis iar acțiunea va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

Într-adevăr, așa cum s-a arătat mai sus, atribuția emiterii deciziilor ce reprezintă titlu de despăgubire în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aparține C.C.S.D.

Potrivit deciziei nr. 8177 din 18 mai 2010, emisă de C.C.S.D., decizie privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a emis „titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 166.230,92 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 357,08 ROL respectiv 582 ROL încasate în anul 1974, actualizate cu coeficientul de actualizare, din valoarea consemnată în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 26871/CC (art. 1 din decizie).

Față de cele ce preced se constată că obiectul acțiunii a fost realizat, astfel, că, se va admite recursul și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și respinge acțiunea reclamantei față de aceasta.

Admite recursul declarat de S.G. împotriva sentinței civile nr. 90 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.