Asupra contestației în anulare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 112 din ședința din camera de consiliu de la 2 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta G.A. împotriva încheierii penale nr. 92 din 5 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 938/1/2012; a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin încheierea penală nr. 92 din 5 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei penale nr. 47 din 6 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 9963/1/2011; a fost obligată recurenta contestatoare la plata cheltuielilor judiciare statului.
Instanța a reținut că prin decizia penală nr. 47 din 6 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 516 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători în dosarul nr. 9437/1/2011; a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin decizia nr. 516 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.A. împotriva deciziei nr. 1470 din 16 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3533/212/2008; a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Instanța de recurs a constatat că prin decizia nr. 1470 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinței penale nr. 117/P din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie; a fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului prin desemnarea în mod gratuit a unui apărător.
S-a reținut, în esență, că prin ordonanța nr. 304/P/2007 din data de 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și (6) C. proc. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V.D.G., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei față de numiții C.A., B.E., G.I. și C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2), art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța unde se va trimite și dosarul cauzei.
S-a constatat că activitatea executorului judecătoresc V.D.G. nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fiind desfășurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în limita atribuțiilor de serviciu și fără a fi încălcate drepturile și interesele legitime ale petentei G.A., în sarcina executorului judecătoresc neputând fi reținute nici infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta intrând în domiciliul petentei în mod legal, în vederea executării silite a unei hotărâri judecătorești, iar bunurile găsite în locuință lăsându-le în custodie numitei C.A., după inventarierea lor, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal.
Plângerea petentei G.A. formulată împotriva soluției anterior menționată a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța nr. 83/III/2/2008 din data de 15 februarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Prin plângerea formulată împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, petenta a invocat aceleași motive ca și în plângerea penală din 22 iulie 2006, plângerea fiind respinsă.
Prin sentința penală nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentă, reținându-se, în esență, că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică, actele încheiate de intimat respectând dispozițiile procesual civile și neexistând probe privind eventuala rea-credință a intimatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta.
Din verificarea actelor dosarului, instanța de recurs a constatat că cercetările efectuate sunt complete, administrându-se probele necesare stabilirii situației de fapt, încadrării juridice, existenței /inexistenței vinovăției intimatului ori a altei persoane; instanța nu a reținut necesitatea administrării altor probe, iar petenta nu a formulat critici în acest sens, judecata limitându-se la intimatul V.D.G., față de care procurorul a pronunțat soluția de netrimitere în judecată.
S-a apreciat că executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri judecătorești executorii cu respectarea tuturor etapelor privind executarea judecătorească a unei hotărâri definitive și irevocabile, actele efectuate de executorul judecătoresc în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu respectarea legii, în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost citată, nu i s-au reținut citațiile, iar dacă nu i s-a permis studiul anumitor dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea penală erau într-o fază secretă, când nu se putea face acest lucru. Totodată s-a reținut că bunurile reclamate au fost lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal din data de 20 iulie 2006, ora 11:00).
Cu privire la noul recurs declarat de petentă s-a apreciat că acesta este inadmisibil, având în vedere prevederile art. 129 și art. 21 din Constituția României, dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. și ale art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Astfel, s-a constatat că recurenta și-a exercitat deja dreptul la recurs, noul recurs declarat încălcând principiul unicității acestei căi de atac și totodată că secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excedând competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare, instanța investită cu soluționarea acestei căi de atac reținând că cererea este inadmisibilă, motivele invocate de către contestatoare neputând fi circumscrise cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen. deoarece vizau, în esență, modul de soluționare a unei cauze de către instanța de recurs, cererea neîndeplinind, cumulativ, condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de recurs, apreciată de către instanță ca inadmisibilă, având în vedere principiul stabilit prin art. 129 din Constituția României, prevederile art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 3851 C. proc. pen. și art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
Instanța de recurs a constatat că, în cauză, contestatoarea a declarat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestatoare împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași instanță, completul de 9 judecători, în recurs, deciziile pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei instanței de recurs neputând fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.
Împotriva acestei încheieri recurenta G.A. a declarat un nou recurs.
Examinând recursul sub aspectul admisibilității instanța a constatat că este inadmisibil, având în vedere prevederile art. 21 și 129 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și art. 3851 C. proc. pen., reținându-se că recurenta a formulat în mod repetat cereri de recurs, împotriva unor hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerințele prevăzute de lege, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.
Împotriva acestei încheieri contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare.
Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza dedusă judecății contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare împotriva unei încheieri definitive, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva unei alte încheieri, pronunțată de aceeași instanță, în recurs, în motivarea cererii fiind invocate aspecte privind nelegalitatea hotărârilor și a măsurilor dispuse de organele judiciare față de contestatoare în cauzele în care este parte în perioada 2003-2012.
Astfel, instanța constată că motivele invocate de către contestatoare nu pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen. deoarece vizează, în esență, modul de soluționare a unor cauze de către organele judiciare, așadar, cererea neîndeplinind, cumulativ, condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. și urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva încheierii penale nr. 112 din ședința din camera de consiliu de la 2 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 1864/1/2012.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2012.