Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul C.S. în contradictoriu cu pârâta A.N.V. a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 7454 din 02 august 2011 emis de Vicepreședintele A.N.A.F., până la pronunțarea de instanța de fond asupra cauzei.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 292 din 3 octombrie 2011a Curții de Apel Galați a fost admisă cererea formulată de reclamantul C.S., în contradictoriu cu autoritatea pârâtă A.N.V., în sensul că a fost suspendată executarea Ordinului nr. 7454 din 02 august 2011 al vicepreședintelui A.N.A.F., ce conduce A.N.V., până la pronunțarea instanței de fond asupra acestui act.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția instanței de judecată, în vederea respectării principiului legalității, reținând că atât timp cât autoritatea emitentă sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.
Mai mult, instanța de fond a reținut că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
Instanța a apreciat că suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și a constatat că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
În speța analizată, Curtea a constatat că există un caz bine justificat. Sunt invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.
Astfel, s-a reținut că reclamantul a invocat nelegalitatea Ordinului nr. 2406 din 04 iulie 2011 și Ordinului nr. 2407 din 04 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F., ce nu au fost publicate in M. Of., Partea I.
Prin urmare, instanța a apreciat că există o aparență de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită de reclamant, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse.
Instanța a reținut că în speță este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil.
Astfel, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că, prin ordinul menționat, reclamantul a fost eliberat din funcție, începând cu data de 08 august 2011, iar la momentul pronunțării hotărârii acesta nu prestează o activitate remunerată, ceea ce în mod evident afectează situația financiară a reclamantului.
3. Recursul declarat de D.R.A.O.V. Galați în nume propriu și pentru A.N.V.
Recurentele au criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite cele două condiții pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ. S-a susținut faptul că până la anularea actului administrativ de către o instanță judecătorească, acest act se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care nu a fost răsturnată în cauza de față.
S-a arătat faptul că pretinsa nelegalitate reținută de instanța de fond, în ceea ce privește nepublicarea în M. Of. a Ordinelor nr. 2406 și nr. 2407 din 2011 nu există, actele fiind emise în conformitate cu prevederile legale, recurentele precizând că ordinele arătate nu sunt acte administrative cu caracter normativ și, ca atare, nu trebuie publicate în M. Of., așa cum prevăd dispozițiile art. 11 lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
De asemenea, s-a arătat că nu au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la Statutul funcționarului public prin organizarea examenului de testare profesională, întrucât dispozițiile art. 100 alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 prevăd expres necesitatea organizării examenului pentru ipoteza reorganizării, în situația în care mai mulți funcționari optează pentru aceeași funcție publică.
Cu privire la paguba iminentă, recurentele au arătat că reclamantul nu a dovedit existența unei pagube și nici măcar un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
II. Decizia instanței de recurs.
Înalta Curte de Casație și Justiție analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele invocate, sentința pronunțată și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată în cauză ca nefondată.
Înalta Curte a reținut că actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 7454/2011, a fost emis de autoritatea pârâtă în temeiul prevederilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de control judiciar a reținut că acest ordin a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011, conform cărora numărul maxim de posturi aprobat pentru A.N.V. este de 3.159.
În aplicarea acestor dispoziții, la data de 4 iulie 2011 au fost emise Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., D.R.A.O.V. și Direcțiilor Județene și a Municipiului București și nr. 2407/2011 privind aprobarea statelor de funcții ale A.N.V., aparat central și structuri subordonate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Înalta Curte, văzând dispozițiile legale mai sus arătate a constatat că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, așa cum s-a arătat, actul administrativ atacat a fost emis ca urmare a dispozițiilor legale referitoare la reorganizarea A.N.V., fiind emise și comunicate preavizele acelor funcționari publici ale căror posturi au fost supuse reorganizării.
Prin preavizele emise se aducea la cunoștința funcționarilor publici că posturile pe care le ocupă vor fi supuse reorganizării și că până la data de 12 iulie 2011, ora 16:30, aceștia pot opta pentru o funcție vacantă corespunzătoare, opțiune care constituie în același timp și cerere de înscriere la examen, iar în situația în care nu se exercită nicio opțiune pentru posturile vacante se va dispune încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcția publică începând cu data de 8 august 2011, data de intrare în vigoare a noilor structuri organizatorice și a noilor state de funcții.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, fiind incident în cauza dedusă judecății motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, însă Înalta Curte reține că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Toate aspectele prezentate de reclamant au fost analizate de Înalta Curte și s-a constatat că nu există indicii de nelegalitate în emiterea actelor administrative atacate.
De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
Înalta Curte rejudecând cererea de suspendare formulată a constatat că în aparență indiciile de nelegalitate ale actelor contestate nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză, prejudiciul material invocat de reclamant nu există.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de D.R.A.O. vamale Galați în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 292 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul C.S. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.