Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea introductivă formulată la data de 03 februarie 2011, reclamanții M.E. și P.G. au chemat în judecată pe pârâta C.C.S.D., solicitând instanței obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul teren, situat în Craiova, str. S., zona Complex Groapă, în suprafață de 1.862,87 m.p.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 183 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții M.E. și P.G. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., în sensul că a fost obligată pârâta să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul preluat abuziv situat în Craiova, str. S., zona Complex Groapă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții din prezenta cauză au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, imobil expropriat.
Prin Dispoziția nr. 4507 din 08 februarie 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, str. S., zona Complex Groapă (conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către Secretariatul C.C.S.D.
Dosarul reclamanților a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. de către Primăria Mun. Craiova fiind înregistrat sub nr. 12246/ CC la data de 07 aprilie 2006.
Instanța de primă jurisdicție a constatat că reclamanții au început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, iar autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a pronunțat la 08 februarie 2005.
Instanța a constatat că între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 6 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, apreciind că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. l la C.E.D.O.
Instanța a reținut că absența totală a despăgubirilor de aproximativ 8 ani, creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
3. Recursul declarat de C.C.S.D.
Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că în cauza dedusă judecății a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, iar referitor la etapa privind verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamanți, precum și etapa evaluării, s-a susținut că parcurgerea acestor etape este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor.
Recurenta a apreciat că instanța de fond a interpretat în mod greșit faptul că termenul rezonabil de soluționare a cererii nu a fost respectat de C.C.S.D., întrucât nu a ținut cont de Decizia nr. 2815/2008 emisă de C.C.S.D., prin care a fost stabilită ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire, astfel încât răspunsul instituției către reclamant nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii.
Recurenta a criticat soluția instanței de fond cu privire la faptul că a obligat instituția pârâtă la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, pune în imposibilitate C.C.S.D. să pună în executare o hotărâre irevocabilă în acest sens.
II. Decizia instanței de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă, după analizarea dosarului, se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare,procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
Instanța de control judiciar a constatat că recurenții - reclamanți au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte a constatat că printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, str. S., în suprafață de 1.862,87 mp, ca urmare a preluării abuzive, iar prin Dispoziția nr. 4507 din 08 februarie 2005 Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat. Dosarul aferent dispoziției arătate mai sus a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Înalta Curte a constatat că dosarul reclamantului a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova și a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12246/ CC. Înalta Curte a constatat că dosarul reclamanților a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, autoritatea sesizată constatând că este legală respingerea cererii de restituire în natură. Cu privire la etapa evaluării, Înalta Curte a constatat că această etapă nu a fost parcursă, situație recunoscută și susținută de autoritatea pârâtă prin existența deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Înalta Curte a constatat că intervalul mare de timp, pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, care a rămas de altfel nefinalizată cu emiterea titlului de despăgubire, conferă consistență concluziei reținută de instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. și a Libertăților Fundamentale.
Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că s-a înaintat în derularea procedurilor administrative.
De aceea, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul soluționării cererii de obligare a pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire, evident cu respectarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, căci demersurile acestei autorități pe parcursul a aproape 5 ani de zile sunt aproape inexistente.
De asemenea, Înalta Curte reține că procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste și echitabile, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum și neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menționat.
În vederea atingerii acestui scop, legea a atribuit Comisiei Centrale o anumită marjă de apreciere, în sensul că poate recurge la orice acțiune, în limitele competenței sale, lăsând la aprecierea sa și stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor, având în vedere numărul mare al acestora, etapele care trebuie parcurse, incluzând și perioada în care evaluatorul va întocmi raportul de evaluare.
În exercitarea acestei libertăți de apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea dosarelor să fie aleatorie, având ca argument egalitatea de tratament. Prin urmare, stabilirea acestui criteriu este legală și proporțională cu scopul urmărit și anume acordarea unor despăgubiri juste și echitabile, fără a aduce atingere principiului egalității subiecților de drept vizați.
În cauza dedusă judecății Înalta Curte a constatat că este aplicabilă Decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D., care prevede în art. 4 că în cazuri excepționale, temeinic motivate, Comisia Centrală va putea decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar, întrucât cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, pentru imobilele notificate în temeiul Legii nr. 10/2007, a fost stabilit de către instanța de judecată.
În consecință, instanța de control judiciar a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, deoarece a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza procedurii administrative și, pentru aceste considerente, recursul declarat de pârâtă va fi respins de Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținând soluția instanței de primă jurisdicție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 183 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.