Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții N.E., N.C., R.A., N.I. și G.L. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia să emită de urgență decizia pentru stabilirea despăgubirilor ce li se cuvin pentru imobilul: construcție în suprafață de 119,97 mp, în prezent demolată, situată în Pitești, preluat abuziv, pentru care în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, defunctul N.P., împreună cu N.I. și G.L. au expediat Notificarea nr. 2341/17352 din 06 noiembrie 22001, urmare căreia Primarul Municipiului Pitești a emis Dispoziția nr. 3322 din 12 iunie 2007, cu propunere de acordare despăgubiri.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, de la data introducerii acțiunii și până la data efectivă a emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor.
În motivare, s-a arătat că N.I. și G.L., împreună cu N.P., decedat, având moștenitori pe N.E., N.C., R.A. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru imobilul construcție în suprafață de 119,97 mp, în prezent demolată, situată în Pitești, jud. Argeș. Prin Dispoziția nr. 3322 din 12 iunie 2007, necontestată la Tribunalul Argeș, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a fost recunoscut dreptul reclamanților la restituirea în echivalent a imobilului, expropriat în anul 1985, iar pentru teren, notificarea a fost transmisă AVAS, competența de soluționare revenind acestei entități. S-a mai susținut că restituirea în natură nu era posibilă de vreme ce construcția de 119,97 mp a fost demolată, așa cum s-a menționat și în dispoziția primarului.
Dosarul împreună cu Dispoziția nr. 3322 din 12 iunie 2007, au fost înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în urmă cu 3 ani și jumătate, fără a fi soluționat până în prezent, deși art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligă la evaluarea bunului și la emiterea titlului de despăgubire.
Se invocă faptul că atitudinea pârâtei relevă un refuz nejustificat în soluționarea cererii, astfel că se impune obligarea acesteia la emiterea deciziei, sub plata daunelor cominatorii, în temeiul art. 5803 C. proc. civ., deoarece perioada îndelungată de timp, în care cererea nu a fost soluționată, atrage necesitatea înfrângerii rezistenței debitoarei.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamanților N.I. și G.L. să facă dovada depunerii notificării în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, pentru imobilul din Pitești, județul Argeș.
S-a susținut că în urma analizării dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 3322/2007, emisă de Primarul Mun. Pitești, s-a constatat că la dosar nu există o notificare formulată de N.I. și G.L., în temeiul Legii nr. 10/2001 sau mandatul dat de aceștia domnului N.P. de a formula notificare și în numele lor, iar prin Legea nr. 10/2001, act cu caracter reparatoriu, legiuitorul a instituit obligativitatea ca persoana care dorește să beneficieze de măsuri reparatorii să formuleze notificare din care să reiasă voința acestuia. În situația în care reclamanții nu fac dovada depunerii notificării în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, Comisia centrală nu poate fi obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și pentru aceștia, obligație ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii în pretenții.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, invocând excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3322/2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentința civilă nr. 236/F-Cont din 6 aprilie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții N.E., N.C., R.A., N.I. și G.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să emită decizia, reprezentând titlul de despăgubire în dosarul constituit pe baza Dispoziției nr. 3322 din 12 iunie 2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, a respins cererea de sesizare a tribunalului, secția contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3322/2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cererii de sesizare a tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3322/2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești, Curtea de Apel a apreciat că, în cauză, condițiile de trimitere a excepției spre soluționare către tribunal, față de dispozițiile. art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu sunt îndeplinite.
În acest context, s-a constatat că cerințele art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, nu sunt îndeplinite, dispoziția primarului neavând caracterul unui act administrativ, fiind supus unei proceduri speciale.
Pe fondul cauzei s-a constatat că, deși dispoziția a fost emisă în anul 2007, aflându-se împreună cu dosarul la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, până în prezent.
Deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul de față, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca depășind un termen rezonabil, necesar autorității pârâte pentru demararea procedurii în dosarele cu care este investită, ținând seama de numărul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar și de poziția persoanei îndreptățite la despăgubiri, în condițiile legii speciale, în vederea soluționării dosarului.
Capătul de cerere privind daunele cominatorii a fost apreciat ca neîntemeiat, deoarece neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea comisiei, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 5802 și art. 5803 C. proc. civ.
Asupra cererii reconvenționale formulată de către pârâtă, instanța de fond a reținut că pretenția pe care trebuie să o formuleze pârâtul împotriva reclamantului, nu poate consta în dovedirea unei anumite situații juridice, cel mult, putând fi interpretată drept o punere în discuție a validității titlului reclamantului.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, s-a constatat că deși neprecizată, aceasta poate avea ca obiect numai sumele la care ar fi fost obligată pârâta cu titlu de daune cominatorii sau cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a reținut faptul că nu poate fi admisă excepția de nelegalitate invocată cu privire la acte, ce nu pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanței de contencios, menționând că, pentru contestarea actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent emise în temeiul Legii nr. 10/2001 este prevăzută o procedură specială, respectiv în fața instanței civile. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod greșit că domnii N.I. și G.L. au depus notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Pitești.
În cauză, Dispoziția nr. 3322/2007 a fost emisă de către Primăria Municipiului Pitești, în calitate de entitate notificată, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 22, alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În urma analizării dosarului de despăgubire nr. 36781/CC al reclamanților s-a constatat că prin notificarea nr. 2341/17352 din 06 noiembrie 2001, domnul N.P. a solicitat despăgubirea bănească a imobilului situat în mun. Pitești, format din construcție în suprafață de 119,97 mp și terenul aferent de 250 mp.
Declanșarea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 se face la cererea persoanei îndreptățite, respectiv prin depunerea notificării în termenul prevăzut de lege.
Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, iar nedepunerea notificărilor până la data de 14 februarie 2002 atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Având în vedere că notificarea ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 3322 din 12 iunie 2007 a fost depusă de domnul N.P., s-a solicitat Primăriei Municipiului Pitești să completeze dosarul cu copia legalizată a mandatului dat de către domnii N.I. și G.L. domnului N.P. în vederea comunicării notificării prin executor judecătoresc, în termenul legal, în temeiul Legii nr. 10/2001 sau notificarea domnilor N.I. și G.L. formulată în termenul legal.
Recurenta mai susține că instanța de fond nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Comisia Centrală a emis Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor, în temeiul dispozițiilor pct. 17.1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, la care am făcut referire mai sus, dar și a soluțiilor nefavorabile pronunțate de instanțele de judecată cu privire la criteriul aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006.
Adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar.
Totodată, instanța de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 3322/2007 emisă de Primarul General al Municipiului Pitești, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit:
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.”
Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei Înalta Curte reține următoarele:
Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.
În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.
Motivul de recurs potrivit căruia dosarul nu a fost complet, iar notificarea a fost formulată numai de N.P., nu poate fi primit, aceasta fiind doar o apărare pur formală.
Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din CEDO, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamanților de emitere a deciziei reprezentând titlurile de despăgubire se aduc grave prejudicii acestora.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt netemeinice și nelegale iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 236/F-Cont din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.