Ședințe de judecată: Februarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 960/2012

Ședința publică de la 23 februarie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamata P.E. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea valorii imobilului expropriat conform actelor aflate la dosar, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia privind cuantumul despăgubirilor la valoarea stabilită prin expertiză,obligarea ANRP să emită decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, cu plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin Dispoziția nr. 8092 din 20 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1230/N/2001, situat în Craiova.

S-a arătat că în același an, dispoziția împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, a fost înaintată către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, dosarul fiind înregistrat sub nr. 22800/CC, însă nu a fost soluționat până în prezent.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității solicitării la plată, arătând că reclamanta nu deține un titlu de plată în baza căruia să se poată efectua plata despăgubirilor în numerar, aceasta nedeținând nici măcar titlul de despăgubire ce constă în decizia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a mai invocat și excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație motivată de faptul că potrivit Legii 247/2005 stabilirea cuantumului final al despăgubirilor este atribuția Comisiei Centrale, astfel că nicio entitate nu se poate substitui acestor atribuții.

Referitor la solicitarea privind plata daunelor morale, pârâta a arătat că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Guvernului României arătând că potrivit dispozițiilor legale prevăzute de H.G. 405/2007, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții de reprezentare a Guvernului României.

Tot prin întâmpinare s-a invocat și excepția inadmisibilității solicitării privind stabilirea cuantumului despăgubirilor motivată de faptul că potrivit Legii nr. 247/2005 stabilirea cuantumului final al despăgubirilor este atribuția Comisiei Centrale, astfel că nicio entitate nu se poate substitui acestor atribuții.

Prin Sentința civilă nr. 313 din 9 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta P.E. împotriva pârâților Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită dispoziție pentru imobilul imposibil de restituit în natură, conform Dispoziției nr. 8092 din 20 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a respins cererea privind daunele morale și a obligat pârâta la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta din prezenta cauză a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, imobil expropriat și imposibil de restituit în natură.

Prin Dispoziția nr. 8092 din 29 iunie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 105/N/2002 imposibil de restituit în natură (conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul ANRP.

Dosarul reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Municipiului Craiova fiind înregistrat sub nr. 22800/CC.

Curtea de Apel a constatat că reclamanta a început procedurile de recuperare a unui bun sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 20 aprilie 2006, iar reclamanta a introdus acțiunea la data de 8 aprilie 2011.

Așadar între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut 10 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Instanța de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată.

Astfel, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate și imposibil de restituit este atributul evaluatorilor desemnați de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, doar această entitate având atribuții în analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă în temeiul Legii nr. 247/2005.

Cum stabilirea valorii imobilului expropriat este atributul exclusiv al acestei pârâte și este o etapă ulterioară emiterii titlului de despăgubiri, instanța de fond a respins capetele de cerere privind stabilirea de către instanță a valorii imobilului expropriat și obligarea CCSD de a emite decizie privind cuantumul despăgubirilor la valoarea stabilită prin expertiză. Totodată a fost respinsă și cererea de obligare la plata daunelor morale, întrucât acest capăt de cerere nu a fost motivat de către reclamantă.

Constatând că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, instanța a respins acțiunea reclamantei față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 8092 din 20 aprilie 2006, a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22800/CC.

Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamantă și s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisuri din care să reiasă identificarea obiectului dispoziției mai sus amintite, în sensul de a preciza expres componența imobilului pentru care s-a acordat beneficiul Legii nr. 10/2001, republicată, respectiv teren și/sau construcție (cu indicarea destinației), menționând suprafața pentru fiecare în parte.

Referitor la etapa evaluării, se arată că dosarul de despăgubire al reclamantei a fost transmis la evaluatorul desemnat de Comisia Centrală în vederea întocmirii lucrării de specialitate (raportul de evaluare) după completarea acestuia cu informațiile arătate.

Recurenta mai arată că a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia nr. 2815/2008, fiind incontestabil faptul că persoanele beneficiare ale unei decizii/dispoziții emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudența Curții Europene în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile conform cărora considerentele reținute de către instanța de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor referitor la transmiterea dosarului de despăgubire al reclamantei evaluatorului sau societății de evaluare sunt neîntemeiate.

Referitor la obligarea la plata de cheltuieli de judecată, în cuantum de 2.000 RON, recurenta a invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, pentru soluționarea prezentului litigiu, a fost necesar un termen de judecată fără a se administra alte probe, acordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată față de obiectul cauzei, având în vedere că este vorba de o obligație de a face și nu o obligație bănească.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate.

După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziția nr. 8092/2006 a Primarului Municipiului Craiova cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare.

Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la pata cheltuielilor de judecată având în vedere soluția pronunțată precum și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

 

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 313 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.