Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții R.V., M.I., M.G. și B.D.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca în temeiul art. 1 alin. (1), raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să fie obligat pârâtul să le asigure un nivel de trai decent prin revenirea la salariile brute de care beneficiau înainte de diminuarea drepturilor salariale cu 25%, care s-a făcut prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, să fie obligat să le restituie sumele de bani reținute cu titlu de diminuare salarială cu 25% conform Legii nr. 118/2010, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și la daune morale în cuantum de 4.000 RON (1.000 RON pentru fiecare reclamant).
În motivarea acțiunii s-a arătat că sunt salariați ai U.A.T. Orașul Pucioasa (Primărie), primii trei reclamanți funcționari publici, iar ultimul încadrat cu contract individual de muncă.
Însă, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor li s-a diminuat cu 25% (art. 1 în actul normativ amintit), astfel că începând cu luna iulie 2010 și până în prezent salariul net a scăzut corespunzător.
Prin Încheierea de ședință din data de 7 februarie 2011 s-a dispus disjungerea judecății cauzei privind pe reclamantul B.D.M. având în vedere calitatea sa de personal contractual, încadrat cu contract individual de muncă, calitate ce determină competența materială a altei instanțe.
De asemenea, reclamanților li s-a solicitat să precizeze, dacă înțeleg să se judece în contradictoriu și cu Unitatea Administrativ Teritorială Pucioasa, pe motiv că sunt funcționari publici ai acestei unități.
Reclamanții au precizat însă că înțeleg să se judece doar cu Statul Român, nu și cu U.A.T. Orașul Pucioasa.
Prin Sentința civilă nr. 125 din 11 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București, a respins acțiunea formulată de reclamanții R.V., M.I. și M.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că deși reclamanții sunt funcționari publici în cadrul U.A.T. Orașul Pucioasa (Primărie), având în vedere că aceștia au înțeles să se judece în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar actul normativ indicat în acțiune îl reprezintă Legea nr. 118/2010 emisă de Parlamentul României și nu un act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în sensul art. 2, lit. c) din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român este neîntemeiată.
Instanța de fond a mai reținut că Legea nr. 118/2010 nu este un act administrativ unilateral, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea face obiectul acesteia, iar restituirea sumelor nu se poate face atâta timp cât actul normativ, respectiv Legea nr. 118/2010 este în vigoare.
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții R.V., M.I., M.G. și B.D.M. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții în motivarea recursului susțin că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii [art. 2 pct. 1 lit. c), art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 2 lit. c) și art. 8 alin. (1) prima teză din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ].
Se mai susține că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, instanța calificând litigiul ca fiind unul de domeniul conflictelor de muncă în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
De asemenea, se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Recurenții susțin că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capetele de cerere privind asigurarea unui nivel de trai decent prin revenirea la salariile brute înainte de diminuarea drepturilor salariale cu 25%, care s-a făcut prin Legea nr. 118/2010 și cu privire la daunele morale.
Recurentul B.D.M. susține că instanța fondului, în mod greșit, a disjuns cauza în ceea ce îl privește la Tribunalul Dâmbovița.
În cauza de față, competența materială este determinată de calitatea pârâtului, Statul român, și nu de calitatea reclamantului, personal contractual, instanța fondului interpretând greșit actul dedus judecății, în speță, nefiind vorba despre un litigiu (conflict) de muncă.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Actul administrativ prin care s-a luat măsura contestată și a cărui revocare se solicită, este emis în temeiul și pentru punerea în executare a unor norme legale respectiv dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările ulterioare, care prevăd următoarele:
"(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei."
La art. 16 alin. (1) din lege se arată că:
"(1) Prevederile art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9 - 14 se aplică până la 31 decembrie 2010."
Angajații instituțiilor publice au un statut legal și nu contractual, care se realizează în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar drepturile lor salariale se stabilesc pe baza unui sistem unitar de salarizare.
Totodată, drepturile salariale cuvenite angajaților instituțiilor publice nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii.
Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a fost supusă controlului Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (publicată în M. Of. nr. 433 din 28 iunie 2010), la pct. 1 a constat că "dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din Legea nr. 118/2010 sunt constituționale."
Măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 și măsura contestată de reclamant, sunt în acord și cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât această diminuare temporară a avut loc în temeiul și în condițiile legii, nefiind încălcate dispozițiile convenției.
În cazul personalului plătit din fonduri publice ne aflăm în prezența unui contract de drept public sau de drept administrativ, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor care stabilește prin lege nivelul salariilor.
Măsura contestată de recurent, cea privind reducerea salariului cu 25%, este luată în baza și în aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care a fost supusă controlului de constituționalitate.
În acest sens, prin Deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate, stabilind ca fiind constituționale dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
În considerentele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională se reține faptul că „diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă a fost determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața satului – precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea gravității fenomenului”.
S-a concluzionat de Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.
În consecință, Înalta Curte apreciază că soluția de respingere a acțiunii este legală în raport de legislația națională.
Din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, în cazuri asemănătoare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a urmărit să stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează atingerea adusă însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, parag. 39 și 41).
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas c. Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, parag. nr. 58). Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum, iar o creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, parag. nr. 94), ceea ce nu este valabil în cazul de față, în care prin dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.
În cauza de față trebuie avut în vedere că legalitatea măsurii nu este pusă în discuție, așa cum nu este în discuție o pierdere totală a dreptului, ci numai o restrângere temporară (în limita a 25%, iar după 1 ianuarie 2011, în limita a 10%) a exercițiului acestuia, aplicată nediscriminatoriu întregului personal bugetar.
Legea nr. 118/2010 a urmărit rezolvarea dificultăților financiare ale Statului, calea urmată fiind considerată legitimă de către Curtea Constituțională.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în repetate rânduri, că Statelor le este recunoscută, din perspectiva Convenției, o largă marjă de apreciere asupra politicilor salariale privitoare la angajații plătiți din bugetul de stat, precum și în materie de legislație socială (a se vedea cauza Kechko c. Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, parag. 23 și cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004,: parag. 45).
Nici susținerea recurentului B.D.M. potrivit căreia instanța în mod greșit a dispus disjungerea în ceea ce-l privește nu poate fi primită.
Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a dispus această măsură având în vedere calitatea sa de personal contractual, încadrat cu contract individual de muncă.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a Statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit și păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, astfel încât nu se poate reține o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursurile declarate de R.V., M.I. și M.G. și de B.D.M., împotriva Sentinței civile nr. 125 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.