Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 07 februarie 2011, înregistrată sub nr. 106/39/2011, reclamantul H.D. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național solicitând anularea Ordinului nr. 415 din 26 iulie 2010 prin care s-a dispus revocarea Ordinului Ministrului Culturii și Patrimoniului Național, prin care a fost numit director coordonator al Direcției de Cultură și Patrimoniu Național Suceava și, în consecință, repunerea sa în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului a cărui anulare o solicită.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 164 din 7 aprilie 2011a Curții de Apel Suceava a fost admisă cererea formulată de reclamantul H.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național București, în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 415 din 26 iulie 2010 al Ministrului Cultelor și Patrimoniului Național și a fost dispusă repunerea petentului în funcția de director coordonator al Direcției de Cultură și Patrimoniului Național Suceava.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că Ordinul atacat a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.
Potrivit art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III și art. IV alin. (3) își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
Instanța a constatat că nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management al reclamantului și nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere a acestuia.
Instanța a respins apărarea pârâtei în conformitate cu care emiterea ordinului atacat ar constitui consecința naturală a punerii în aplicare a deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, prin care Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 -5 și 26; art. III, IV, V și VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale.
Instanța a reținut că declararea neconstituționalității nu produce efecte retroactive cu privire la actele administrative emise în baza acelui act, pe durata aflării sale în vigoare, actele în discuție rămânând valabile și producându-și efectele în limitele prevăzute de actul normativ în baza căruia au fost edictate.
3. Recursul declarat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național
Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a criticat raționamentul juridic al instanței de fond și a arătat că a fost analizat superficial materialul probator și apărările recurentei, fiind ignorate flagrant dispozițiile legale.
Recurentul a precizat că prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26; art. III, IV și VIII, anexa nr. l din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale.
Recurentul a precizat că ordinul nr. 415 din 26 iulie 2010, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis ulterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, astfel încât la data emiterii ordinului atacat nu mai erau în vigoare dispozițiile în temeiul cărora a fost emis ordinul de numire în funcție a reclamantului.
Recurentul a precizat că prin declararea neconstituționalității prevederilor art. l pct. 1-5 și 26; art. HI, IV și VIII, anexa nr. l din O.U.G. nr. 105/2009, funcția de director coordonator a fost desființată, susținând că repunerea intimatului-reclamant în funcție este imposibilă.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul, va modifica sentința atacată și rejudecând cauza pe fond va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar efectuat, reclamantul tinde să obțină restabilirea situației anterioare emiterii actului contestat, prin reintegrarea în funcția de director coordonator al Direcției de Cultură și Patrimoniu Național Suceava, funcție pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 275 din 02 iunie 2009, emis în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.
Înalta Curte a constatat că actul de numire în funcția publică de conducere de director coordonator al Direcției de Cultură și Patrimoniu Național Suceava, funcție în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
Înalta Curte are în vedere considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.
Înalta Curte reține, de asemenea, că situația reintegrării în funcția deținută, pe baza unui ordin dat în temeiul unui act normativ neconstituțional, nu poate fi validată, iar persoana ce se consideră vătămată nu poate dobândi avantaje în justiție prin statuarea, respectiv validarea unei nelegalități anterioare.
Instanța de control judiciar a analizat temeinicia acțiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înțelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat și a apreciat că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege, se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Or, în cauză, reîncadrarea reclamantului în funcția de conducere deținută în temeiul unui act de numire, de asemenea, neconstituțional nu poate fi acceptată de această instanță de control judiciar.
Așa fiind, declararea neconstituționalității și eliminarea din ordinea juridică a înseși prevederilor legale în baza cărora a fost înființat postul de director coordonator și a fost numit în funcție, măsura de reintegrare a intimatului-reclamant este lipsită de temei legal.
Această concluzie este susținută și de considerentele deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.
Având însă în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva sentinței nr. 164 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului H.D. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.